Pret oferta saptămânii
44.00 Lei33.00 Lei
Pret intreg
59,00 Lei
Pret intreg
35,00 Lei
- Home
- Produse
138Lei96.60 Lei
- Citește
- Descarcă
- Inspiraționale
- Detalii
- Scris de: Jacques B. Doukhan
- Categorie: O pagina pe zi editia a cincea
III. VIZIUNEA CARE ÎNTĂREȘTE
În versetul 9, viziunea trece de la dimensiunea vizuală la cea auditivă, în momentul în care Gabriel îi dă lui Daniel înțelepciune și pricepere (cf. Daniel 8:17-19; 9:21-23). Mesagerul venit de sus se prezintă în termenii folosiți și în capitolul 9. „Cuvintele tale au fost ascultate din cea dintâi zi, când ți-ai pus inima ca să înțelegi și să te smerești înaintea Dumnezeului tău, și tocmai din pricina cuvintelor tale vin eu acum” (Daniel 10:12).
Abia începuse Daniel să se roage, că deja cuvintele sale fuseseră ascultate. Cele trei săptămâni de post și rugăciune nici măcar nu fuseseră necesare. Încă din prima zi, Dumnezeu îi auzise rugăciunea. Scriptura nu a înregistrat cuvintele acestei rugăciuni lungi, parcă pentru a-i reaminti cititorului cât de puțin valorează cuvintele în ochii lui Dumnezeu. Domnul ne aude rugăciunea chiar înainte de a o formula, până să apucăm noi să o ornamentăm cu cuvinte alese. Conținutul rugăciunii este mai important decât forma pe care i-o dăm. Cuvintele în sine nu au nicio putere. Faptul acesta ne amintește de povestea unui om evlavios care, la un moment dat, și-a dat seama că și-a uitat toate rugăciunile și a fugit la rabin, strigând: „Nu mai știu cum să mă rog! Am uitat! Ce să fac?” Rabinul i-a răspuns: „Nu-ți face griji! Du-te și recită alfabetul, iar îngerii vor compune pentru tine cea mai frumoasă rugăciune.” Bâlbâielile unui copil sunt uneori mai eficiente decât invocațiile elaborate și elocvente ale marilor maeștri ai rugăciunii. Răspunsul lui Dumnezeu nu depinde nici de cantitatea, nici de calitatea cuvintelor.
Totuși, în spatele cuvintelor îngerului, mai este ascunsă o lecție. În timpul celor 21 de zile în care Daniel s-a rugat, îngerul Gabriel a fost implicat într-o luptă cu „căpetenia împărăției Persiei” (vers. 13) – ca și cum lupta spirituală pe care o trăia Daniel ar fi avut cumva legătură cu conflictul dintre împărățiile pământești. Rugăciunea lui Daniel, care ni s-a părut atât de neînsemnată și de zadarnică, are de fapt repercusiuni cosmice. Într-un fel, Gabriel pare să se contrazică. Pe de-o parte, sugerează că rugăciunea lui Daniel a fost inutilă, deoarece a fost ascultată din prima zi și nu mai era nevoie de alte 20 de zile, pe de altă parte, admite că rugăciunea aceasta l-a sprijinit timp de 21 de zile în lupta sa cu căpetenia împărăției Persiei.
Relația dintre aceste două adevăruri pare contradictorie și misterioasă. Actele evlavioase ale oamenilor nu valorează nimic în ele însele, și totuși Dumnezeu dorește ca ele să determine cursul istoriei. Dumnezeu a ales să aibă nevoie de implicarea oamenilor. Numai o astfel de mișcare descendentă, care leagă cerul de pământ, face să existe speranță și credință. Viața capătă sens în ciuda absurdităților și a accidentelor cu care e presărată. Chiar dacă pare guvernată de legea întâmplării, existenţa noastră rămâne în mâna lui Dumnezeu. El va avea întotdeauna ultimul cuvânt.
Revelația adusă de Gabriel se desfășoară în două etape succesive, fiecare fiind o paralelă a celeilalte și încheindu-se cu aceeași evocare a lui Mihail, îngerul aliat din ceruri.
De două ori simte Daniel în trupul său trecerea de la viață la moarte (A B // A1 B1). Și de două ori este întărit. Bătălia împotriva Persiei își urmează cursul în istorie conform profeției (vers. 20), din moment ce Grecia (Iavan) urmează să-și facă în curând intrarea pe scena istoriei (vers. 20).
- Detalii
- Scris de: Jacques B. Doukhan
- Categorie: O pagina pe zi editia a cincea
Mesajul lui Gabriel este unul de victorie. Deja numele îngerului este o aluzie la acest lucru. „Gabriel” derivă din verbul gbr „a fi puternic”, care aparține vocabularului de război5, din el derivând și cuvântul gibbor, care desemnează eroul de război6.
Și, într-adevăr, în punctul culminant al discursului (D // D1), îngerul Gabriel scoate strigătul de război: „Mihail!”, care înseamnă „cine este ca Dumnezeu?” (Mi-ka-el). Tradiția biblică prezintă acest nume ca strigătul de război al unui popor uimit de intervenția victorioasă a Dumnezeului său în bătălii: „Vrăjmașul zicea: «Îi voi urmări, îi voi ajunge, voi împărţi prada de război; îmi voi răzbuna pe ei, voi scoate sabia și-i voi nimici cu mâna mea!» Dar Tu ai suflat cu suflarea Ta și marea i-a acoperit. (…) Cine este ca Tine între dumnezei, Doamne? Cine este ca Tine minunat în sfinţenie?” (Exodul 15:9-11).
Același strigăt al victoriei răzbate și din psalmi: „Întreaga-mi ființă va exclama: «Doamne, cine este ca Tine, care să-l scape pe cel sărac de cel mai tare decât el, pe cel sărac și pe cel sărman – de jefuitorul lui?»” (Psalmii 35:10; NTR). Iar profeții spun: „Așa vorbește Domnul, Împăratul lui Israel și Răscumpărătorul său. (…) Cine este ca Mine? (…) Să ne prezică ce se va întâmpla!” (Isaia 44:6,7, NTR).
Gabriel Îl menționează pe Mi-ka-el ca unul care luptă de partea sa (Daniel 10:13,21), dar și ca voievod al lui Daniel și al poporului său (vers. 21). Versetul 13 conține chiar un superlativ: „căpetenia cea mai de seamă” (traducere literală*), nu „una din căpeteniile cele mai de seamă” (cum redau alte traduceri, printre care și Cornilescu). Cuvântul ahad, tradus în general ca „unul”, înseamnă și „primul”7. Cel de-al doilea sens se potrivește mult mai bine acestei expresii și contextului cărții lui Daniel.
Autorul folosește cuvântul ahad „unul, primul” în locul cuvântului rișon „primul”, pentru a evita expresia redundantă rișon ha rișonim „primul dintre primii”. În general, pentru a reda ideea de „primul”, cartea lui Daniel folosește mai mult termenul ahad decât pe rișon8. Superlativul „primul dintre primele căpetenii/domni”, prin care este desemnat Mihail, este echivalentul expresiei „Domnul domnilor” din Daniel 8:25 și se referă, ca atare, la același personaj supranatural.
Preotul cu ochi de foc care l-a înspăimântat pe Daniel este, de fapt, Mihail – Fiul omului din capitolul 7 și Domnul domnilor din capitolul 8. În capitolele 7 și 8, această ființă a apărut doar după o istorie lungă și tumultuoasă a împărățiilor care ies din mijlocul apelor, simbol al nimicniciei și al întunericului. Însă în capitolul 10 revelaţia capătă un caracter abrupt. Sărind peste împărății, ființa apare chiar deasupra apelor.
Este ca și cum am fi ajuns deja la ultima etapă, a venirii Fiului omului. Stând deasupra apelor, Mihail pare, într-adevăr, familiar. El este cel care încheie șirul de fiare din capitolele 7 și 8. Tot El este însă și cel care a stat înaintea lui Iosua, pe câmpia Ierihonului, și care i-a trecut pe israeliți peste râul Iordan, luptând pentru ei și conducându-i, în cele din urmă, în țara Promisă.
Pe măsură ce îngerul îl informează pe Daniel despre marele război politic dintre împărății (vezi Daniel 10:1,20) și despre conflictul spiritual și cosmic, mult mai mare și mai important, dintre bine și rău, viziunea ne aduce speranța victoriei.
Autorii Noului Testament au identificat această ființă – preotul cu ochi de foc, Fiul omului – cu Isus Hristos, gloriosul judecător care vine pe nori (Apocalipsa 1:13-18) și Marele-Preot care oficiază în templul ceresc (Evrei 7:5-10; 9:11-15). Vechii rabini au urmat aceeași linie de interpretare, văzând în Mihail pe așteptatul Mașia și pe Marele-Preot care oficiază în Sionul ceresc9.
NOTE
5. Exodul 17:11; 1 Samuel 2:9; 2 Samuel 1:23; Iov 21:7; Isaia 42:13 etc.
6. 1 Samuel 14:52; Psalmii 33:16; Isaia 3:2; Ieremia 46:12; Ezechiel 39:20; Zaharia 9:13 etc.
7. Geneza 1:5; Exodul 40:2; Leviticul 23:24; Deuteronomul 1:3; 2 Cronici 29:17; Ezra 1:1; 3:6; 7:9; 10:16,17; Ezechiel 26:1; 29:17; 31:1 etc.
8. În cartea lui Daniel cuvântul ahad este folosit de 6 ori cu sensul de „primul” (1:21; 6:2 [toate versiunile românești traduc „între care/în rândul cărora era și Daniel”; KJV traduce „dintre care Daniel era primul” – n.r.]; 7:1; 9:1,2; 11:1), pe când cuvântul rișon, doar de 4 ori (8:21; 10:4,12,13). Această tendință apare în cele mai multe lucrări literare postexilice, în urma influenței limbii aramaice.
9. Vezi Talmudul babilonian, Zebahim, 62a; Talmudul babilonian, Menaḥoth, 110a; Midraș Rabba la Exodul 18:5; Midraș la Psalmi, Psalmul 134, secțiunea 1; Pesikta Rabbati, Piska 44, secțiunea 10 etc.
* Dintre versiunile românești moderne ale Bibliei, cea apărută în 1936, în traducerea lui Nicodim Munteanu, Gala Galaction și Vasile Radu, este singura care traduce în acest fel: „cel dintâi dintre îngerii păzitori”. (n.r.)
- Detalii
- Scris de: Jacques B. Doukhan
- Categorie: O pagina pe zi editia a cincea
Ieri s-a încheiat capitolul zece al cărții Daniel din Enigmele Bibliei. Daniel și Apocalipsa – Preotul cu ochi de foc.
Dacă dorești să participi și la concurs, iată link-ul pentru test – https://forms.gle/6VkUxXFSkqLkeGWH7
Nu uita că ai la dispoziție doar 24 de ore pentru a trimite testul completat.
Astăzi vom continua lectura cu prima parte din capitolul 11 – Războiul lumilor.
Ne bucurăm că ești parte din echipa celor care citesc consecvent!
Viziunea cu Mihail i-a readus liniștea și siguranța lui Daniel. Într-un moment zguduitor al adevărului, i-a fost descoperit finalul victorios al războiului cosmic. Acum, Gabriel îi oferă explicații despre conflictul în sine. Intrăm, așadar, în capitolul războiului. În cartea lui Daniel, conflictul apare ca un laitmotiv, tunând în depărtare pentru ca, în cele din urmă, să explodeze cu forță deplină în capitolul de față. Până acum, l-am auzit doar înfundat, fiind prezent în fundal încă din capitolul 1, de la victoria Babilonului asupra Ierusalimului (Daniel 1:2). L-am mai întâlnit apoi în conflictul dintre conducătorul Babilonului și evrei, slujitorii lui Dumnezeu (capitolele 3 și 6). Mai târziu, l-am regăsit sub forma opoziției dintre trăsăturile umane și cele animalice (Daniel 2:34,44; 4:15,23,32,33; 7:13,14; 8:11-25). În capitolul 9, conflictul a căpătat o notă universală, prin evocarea acelui Mesia al mesiilor, a cărui moarte violentă este anunțată de viziune. În cele din urmă, în capitolul 10, conflictul izbucnește deschis ca „un mare război” (țava gadol, [vers. 1, NTR]). Lupta personală a lui Daniel și postul pe care l-a ținut își au paralela într-o bătălie în care sunt implicate forțe supranaturale, sugerând astfel natura cosmică și spirituală a conflictului iminent. Acum, în capitolul 11, pătrundem în esența acestui război.
Primele cuvinte, imediat după cele din capitolul 10, ne trimit înapoi pe vremea lui Darius Medul, când Daniel a primit viziunea celor 70 de săptămâni (Daniel 9:1). Numai din perspectiva aceasta a speranței mesianice putem aborda acum evenimentele furtunoase ale capitolului 11.
I. RĂZBOAIELE PERSANE
Îngerul Gabriel reia povestea de la început. Se întoarce în timp, „în anul dintâi al lui Darius” (Daniel 11:1). În mod semnificativ, profeția ne îndreaptă atenţia spre nimeni altul decât Artaxerxe Persanul, decretul lui fiind identificat în comentariul nostru (vezi capitolele anterioare) ca punct de pornire pentru profețiile celor 70 de săptămâni și celor 2 300 de seri și dimineți. „Iată că vor mai fi încă trei împăraţi în Persia. Cel de-al patrulea va strânge mai multă bogăţie decât toţi ceilalţi și, când se va simţi puternic prin bogăţiile lui, va răscula totul împotriva împărăţiei Greciei” (vers. 2).
Cei trei împărați sunt de origine persană. Suntem în timpul domniei lui Cirus (care-l avea drept coregent pe Darius). Astfel, acești trei împărați ar fi Cambyses (530-522 î.Hr.), Darius I (522-486 î.Hr.)1, Xerxe, sau acel Ahașveroș din cartea Estera (486-465 î.Hr.), iar al patrulea este Artaxerxe (465-423 î.Hr.). Nu numai că tradiția iudaică a mers pe această linie de interpretare2, ci chiar istoria a confirmat-o. Artaxerxe a fost, așa cum l-a descris profeția, extrem de bogat. Un text istoric îl descrie drept împăratul care a fost „cel mai șiret (dintre toți predecesorii săi), cumpărându-și aliați (din cetățile grecești cucerite) și slăbindu-le puterea prin stârnirea unor disensiuni între ei”3.
Menționarea lui Artaxerxe la începutul marelui conflict are o semnificație specială. Decretul lui este cel care a marcat punctul de plecare al profețiilor celor 70 de săptămâni și celor 2 300 de seri și dimineți. După cum Dumnezeu a condus istoria până la venirea lui Mesia (capitolul 9) și o conduce până la vremea sfârșitului (capitolul 8), tot la fel va conduce lucrurile și în marele conflict care stă să înceapă.
Împăratul menționat după Artaxerxe este ușor de identificat. Limbajul folosit de înger în versetele 3 și 4 este identic cu cel din capitolul 8:
„Țapul însă a ajuns foarte puternic, dar, când a fost puternic de tot, i s-a frânt cornul cel mare. În locul lui au crescut patru coarne mari, în cele patru vânturi ale cerurilor” (Daniel 8:8).
„Se va ridica un împărat viteaz, care va stăpâni cu o mare putere și va face ce va voi. Și, cum se va întări, așa se va și sfărâma împărăția lui și va fi împărțită în cele patru vânturi ale cerurilor” (Daniel 11:3,4).
Avem de-a face deci cu Alexandru cel Mare, pe al cărui imperiu cei patru generali ai săi l-au împărţit, la moartea sa, „în cele patru vânturi ale cerurilor”. Tot Imperiul Grec, inclusiv coloniile, este inclus în cuvântul malkuth „împărăție” (vers. 2 și 4), ca și în cazul Imperiului Persan (Daniel
10:13). Următoarea frază este mai greu de înțeles. În traducere literală, ar arăta așa: „Dar nu în viitorul ei și nu conform stăpânirii care a condus-o, căci împărăţia ei va fi făcută bucăţi și (va trece) la alţii decât aceștia” (Daniel 11:4).
Cu alte cuvinte, suntem martorii unei tranziții a puterii: „împărăția” (malkuth) trece la „alții decât aceștia”. Forma de plural elleh „aceștia” este în legătură cu cele patru vânturi ale cerurilor, care sunt tot la plural4. Împărăția ajunge deci sub controlul unei puteri care se ridică după divizarea Imperiului Grec. Această nouă putere, așa cum am văzut în profețiile anterioare, este Roma.
Unii comentatori interpretează cuvântul „aceștia” ca fiind o referire la alți generali decât cei patru menționați deja. Ei consideră că avem de-a face cu dinastiile din Armenia și Capadocia care și-au recâștigat independența la 150 de ani de la moartea lui Alexandru5. O astfel de interpretare nu se armonizează cu textul biblic. În ce privește Armenia și Capadocia, ele au reprezentat doar o parte a imperiului, în timp ce narațiunea biblică menționează clar „cele patru vânturi ale cerurilor”, implicând prin aceasta totalitatea imperiului. În mod evident, profeția vizează Imperiul Roman.
Ca și în capitolul 8, Daniel 11 abia dacă face aluzie la Imperiul Roman, concentrându-se asupra etapei următoare, care va dura până „la vremea sfârșitului” (vers. 40).
NOTE
1. Unii comentatori includ numele impostorului Smerdis (521 î.Hr.), o sugestie a neoplatonistului Porphyrios, împrumutată de Elias J. Bickerman, Four Strange Books of the Bible: Jonah, Daniel, Koheleth, Esther, New York, Schocken, 1967, p. 117 ș.u. Am ales să-l omitem din următoarele motive: (1) a domnit mai puțin de un an (7 luni); (2) a fost un impostor originar din Media, iar profeția vorbește despre împărați persani; (3) este foarte probabil că nici nu a existat, fiind doar un zvon ticluit de Darius pentru a-și justifica ascensiunea la tron. Herodotos ar fi acceptat și notat versiunea oficială. Isaac Asimov se referă la el ca fiind, probabil, „unul dintre acele cazuri când în istorie a fost strecurată o mare minciună” (The Near East: 10,000 Years of History, Boston, Massachusetts, Houghton Mufflin, 1968, p. 125). De fapt, numeroși comentatori îl trec cu vederea pe Smerdis (vezi Louis F. Hartman și Alexander A. Di Lella, The Book of Daniel, Anchor Bible, Garden City, New York, Doubleday, 1978, vol. 23, p. 288).
2. Îi putem enumera pe Ibn Ezra, Ralbag, Ibn Yachiah, Malbim etc. Vezi și Roș Hașana 2b.
3. Antoine Bonifacio și Paul Maréchal, Histoire: Orient, Grèce, Paris, Hachette, p. 99; cf. p. 198, 199. Vezi și mărturia istoricilor greci Thukydides (în Istoria războiului peloponeziac), Diodoros Sikeliotes, Bibliotheca Istorica 11.71,74,77, Herodotos, Historiai 6.106.
4. Unele versiuni folosesc cuvântul „urmași”, o traducere a femininului aharith (aici „după”, în sensul de „urmaș”). Acest cuvânt (aharith) nu este însă folosit niciodată la plural în Biblie (vezi Psalmii 37:38; 109:13; Proverbele 20:21; Eclesiastul 7:8; Ezechiel 23:25).
5. Vezi André Lacocque, The Book of Daniel, traducere în limba engleză de David Pellauer, Atlanta, John Knox Press, 1979, p. 61, și M. Delcor, Le livre de Daniel, Paris, J. Gabalda, 1971, p. 220; cf. Rashi și Ibn Ezra în Miqraoth Gdoloth.
- Detalii
- Scris de: Jacques B. Doukhan
- Categorie: O pagina pe zi editia a cincea
II. CONFLICTUL DINTRE NORD ȘI SUD
Evenimentele aduse în scenă în versetul 5 au loc cronologic după Roma și nu se aplică împărățiilor elenistice ale Ptolemeilor și Seleucizilor, cum propune linia tradițională de interpretare6. Perioada acoperită de conflictul descris în Daniel 11:5-45 este, prin urmare, aceeași cu cea acoperită de cornul cel mic din Daniel 7 și 8 și de degetele picioarelor statuii din Daniel 2. Acest lucru este sugerat deja prin paralelismul structural dintre capitolele 8 și 11. Secțiunea dedicată cornului celui mic în capitolul 8 corespunde secțiunii ce descrie conflictul dintre Nord și Sud în capitolul 11.
Trebuie adăugat că puterea din nord, așa cum este descrisă în capitolul 11, are multe în comun cu cornul cel mic, chiar și la nivel lingvistic:
1. Împăratul din nord Îl provoacă pe Dumnezeu și caută să-I uzurpe autoritatea (Daniel 11:36,37). În capitolul 8, cornul cel mic se ridică până la oștirea cerului (vers. 10, 11), împotriva „Domnului domnilor” (vers. 25).
2. Împăratul din nord profanează sanctuarul și desființează jertfa zilnică (Daniel 11:31), în timp ce, în Daniel 8, cornul cel mic profanează sanctuarul și smulge jertfa necurmată (vers. 11, 12).
3. Împăratul din nord se instalează în „țara cea minunată”7 (țevi), expresie care simbolizează Palestina (Daniel 11:16,41,45), și atacă legământul sfânt (vers. 28, 30). Cornul cel mic se mărește spre „țara cea minunată” (Daniel 8:9) și distruge „poporul sfinților” (vers. 24).
4. Asemenea împăratului din nord, cornul cel mic din capitolul 8 provine tot din nord (vers. 9).
5. Împăratul din nord și cornul cel mic mor de aceeași moarte. Împăratul din nord își găsește sfârșitul fără ajutorul nimănui (Daniel 11:45), în timp ce cornul cel mic „va fi zdrobit fără ajutorul vreunei mâini omenești” (Daniel 8:25; cf. 2:45).
Puterea din nord și cornul cel mic prezintă deci aceleași trăsături definitorii, au același comportament, vin din aceeași direcție și mor în același fel. În ultimul rând, ambele acoperă aceeași perioadă de timp, care se întinde de la căderea Imperiului Roman până la vremea sfârșitului. Putem trage concluzia că împăratul din nord și cornul cel mic reprezintă aceeași putere, una care se bucură de recunoaștere politică și care își arogă prerogative divine. Istoria conflictului dintre Nord și Sud din Daniel 11:5-45 este aceeași cu cea a cornului celui mic din capitolul 8. Trebuie să descoperim acum semnificația acestui conflict și implicațiile sale istorice.
NOTE
6. Abordarea noastră rămâne în afara liniei tradiționale de interpretare. De la neoplatonistul anticreștin Porphyrios (300 d.Hr.) până azi, criticii raționaliști au văzut în acest pasaj o referire la războiul dintre Seleucizi (împăratul din nord) și Ptolemei (împăratul din sud), care a durat până la domnia lui Antiochos Epiphanes (vers. 21-45). Exegeții conservatori au păstrat această interpretare, dar au aplicat-o numai anumitor secțiuni din text. Conform acestora, numai versetele 5-13 fac aluzie la conflictul dintre Ptolemei și Seleucizi, pe când versetele 14-30 trimit fie la Roma, fie la Antiochos Epiphanes. Versetele 31-39 au în vedere puterea descrisă în Daniel 8 drept cornul cel mic, iar versetele 40-45 s-ar aplica atunci fie Turciei, fie papalității (Francis D. Nichol [ed.], The Seventh-day Adventist Bible Commentary, ed. rev., Washington, D.C., 1979, vol. 4, p. 868, 869, 876, 877; cf. William H. Shea, Selected Studies on Prophetic Interpretation, Daniel and Revelation Committee Series, Washington, D.C., General Conference of the Seventh-day Adventists, 1982, vol. 1, p. 44-55). În orice caz, problema rămâne nerezolvată. Marea diversitate de interpretări care s-au dat acestui pasaj sunt dovada unei stări generale de confuzie și a caracterului neconcludent al soluțiilor oferite până acum. Cât privește interpretările spirituale și escatologice apărate în acest comentariu, ele sunt confirmate de surse de încredere, precum Carl F. Keil, Biblical Commentary of the Book of Daniel, Commentary on the Old Testament, Grand Rapids, Michigan, William B. Eerdmans, retipărit 1991, vol. 9, p. 421; Edward B. Pusey, Daniel the Prophet, New York, Funk & Wagnalls, 1885, p. 136.
7. Vezi Ieremia 3:19; Ezechiel 20:6,15; cf. Zaharia 7:14; Psalmii 106:24.
- Detalii
- Scris de: Jacques B. Doukhan
- Categorie: O pagina pe zi editia a cincea
1. SEMNIFICAȚIA SPIRITUALĂ
Atât structura literară a textului, cât și simbolismul termenilor „nord” și „sud” sugerează natura spirituală a conflictului.
Structura literară. Începând cu versetul 5, narațiunea se dezvoltă în șase secțiuni. Primele trei (vers. 5-12: A, B, C) sunt simetrice cu ultimele trei (vers. 13-39: A1, B1, C1). Cele două părți ABC și A1B1C1 se oglindesc una pe cealaltă din punct de vedere tematic (aceleași teme) și lingvistic (aceleași cuvinte și expresii). În plus, atacurile celor două puteri alternează (A Sud; B Nord; C Sud; A1 Nord; B1 Sud; C1 Nord). Dacă A se referă la Sud, atunci A1 se referă la Nord și tot așa.
Restul capitolului 11 privește „vremea sfârșitului”. Versetele 40-45 sunt separate de restul capitolului, având rol de concluzie. Și acolo, conflictul urmează o anumită structură:
1. Sudul atacă Nordul (vers. 40a)
2. Nordul atacă Sudul (vers. 40b)
→ victorie parțială împotriva „țării minunate” (vers. 41)
3. Nordul atacă Sudul (vers. 42, 43a)
4. Sudul se aliază cu Nordul (vers. 43b)
→ atac împotriva „muntelui sfânt”: sfârșit supranatural al împăratului din nord – „nimeni nu-i va fi într-ajutor” (vers. 44, 45); victorie.
Simetria și structura acestor pasaje ne avertizează că nu trebuie să le interpretăm strict literal și istoric. Avem de-a face cu o tehnică stilistică ce sugerează mai mult decât evenimentul în sine, și anume realitatea pe care o simbolizează el.
NOTE
8. Contextul imediat al versetului 28 sugerează că împăratul din nord este subiectul verbului „a se întoarce” (șuv). Versetul precedent (27) menționează doi împărați, sugerând deja prezența împăratului din nord alături de cel din sud. În versetul următor (29), verbul „a se întoarce” (șuv), care se leagă de împăratul din nord, reia ca un ecou verbul „a se întoarce” (șuv) din versetul 28. Întrucât împăratul din nord se întorcea acasă, atacul său asupra împăratului din sud este descris ca o „întoarcere”.