


Pret oferta saptămânii
44.00 Lei33.00 Lei

Pret intreg
59,00 Lei

Pret intreg
35,00 Lei
Elena Pridie deschide, prin cartea de față, un orizont atractiv, accesibil și actual în domeniul alimentației sănătoase. Pornind de la Manualul Creatorului, care a prescris omului stilul de viață optim și hrana originară, autoarea ne învață cum putem adapta acestea secolului în care trăim. Fiind ea însăși o practiciană, Elena Pridie vine cu soluții concrete, practice și pe înțelesul tuturor.
Față de cărțile anterioare (Rețete pentru familia noastră - semnată Elena Oprița - Editura Viață și Sănătate, 1998, Mai bine un prânz de verdețuri - editura Ceres, 2001, Cartea familiei mele - editura Ceres, 2004), Rețete pentru sănătatea noastră se prezintă cu o ofertă de 500 de rețete culinare și un evantai de sfaturi practice în domenii ce ne influențează covârșitor viața.
„Nouă zecimi din fericirea noastră se bazează pe sănătate”, a spus filosoful Schopenhauer. Chiar dacă, din punct devedere creștin afirmația s-ar preta la discuții sau corecturi, sănătatea este cu certitudine un bun prea mare pentru a fi lăsat doar la voia întâmplării. Niciodată interesul pentru sănătate n-a fost mai mare ca în zilele noastre şi, în acelaşi timp, niciodată n-au circulat mai multe informaţii eronate.
Cartea Alimentație inteligentă prezintă răspunsuri, sprijinite pe ultimele date ştiinţifice, la întrebările celor care caută un stil de viaţă sănătos. Cei interesați să trăiască nu numai astăzi sau mâine vor descoperi multe lucuri interesante și nebănuite, vor putea cumpăni argumentele și vor decide dacă sfaturile merită să fie urmate.
Doctorul Emil Rădulescu, specializat în boli interne, care s-a format și a lucrat mulți ani în clinicile universitare din bucurești, este cunoscut pentru cele peste 1 200 de emisiuni radiofonice de sănătate.
Titlu în limba română: Un corp sănătos
Un corp sănătos scoate în evidență extraordinara valoare a corpului uman, explicând funcționarea fiecărei părți a lui și a fiecărui organ și oferind sfaturi prețioase care să ne ajute să ne menținem sănătoși și în formă.
Volumul de față este un compendiu de medicină preventivă scris pentru persoanele care doresc să aibă grijă de propriul corp, un veritabil manual de întreținere pentru cea mai complexă și mai eficientă mașinărie dintre toate - corpul uman.
Citind această carte, veți afla:
- cum să aveți grijă de corpul dumneavoastră;
- care sunt tratamentele naturale pentru o varietate de organe și părți ale corpului;
- cum să preveniți diverse boli;
- cum să aveți un corp frumos;
- care sunt atacurile asupra corpului;
- care este istoria și destinul corpului uman.
George D. Pamplona-Roger este medic chirurg și expert în sănătate publică. Prin natura profesiei lui, a ajuns să cunoască bine corpul uman, și pe dinăuntru, și pe dinafară. Având la bază o vastă experiență ca educator în domeniul îngrijirii sănătății, dispune de o excelentă abilitate de a comunica publicului larg informații științifice, transformând complexitățile în lucruri ușor de înțeles.
Caietul meu de rețete este o invitație la bucurie. Nicoleta Răducan gătește cu pasiune și îi place să ofere altora din ceea ce a descoperit. Fiecare rețetă, fie că este mai simplă, fie că este mai complexă, duce mai departe această stare de bine. Dar bucuria, pentru a fi autentică, trebuie să fie împărtășită. La fel ca masa. Tocmai de aceea rețetele acestea vor fi și mai apetisante dacă le pregătiți împreună cu cei dragi și pentru a le împărți cu cât mai mulți.
Fie că este vorba de salate, de pateuri, de supe, de feluri principale sau de dulciuri, toate sunt apetisante, gustoase și accesibile pentru orice bucătar amator pasionat. Dar mâncarea Nicoletei nu este doar bună la gust, ci, așa cum se poate observa din ilustrațiile pe care ea le-a făcut fiecărui fel de mâncare propus, este și foarte frumos așezată în farfurie. Din punctul acesta de vedere, cartea este o poveste despre frumos. Atunci când alegi să faci aceste rețete, să le împarți cu cei dragi, să fii recunoscător lui Dumnezeu pentru încă o masă gustoasă, tu duci acest frumos și această bucurie mai departe.
Adrian Neagu, director editorial, Editura Viață și Sănătate
Un corp sănătos scoate în evidență extraordinara valoare a corpului uman, explicând funcționarea fiecărei părți a lui și a fiecărui organ și oferind sfaturi prețioase care să ne ajute să ne menținem sănătoși și în formă.
Volumul de față este un compendiu de medicină preventivă scris pentru persoanele care doresc să aibă grijă de propriul corp, un veritabil manual de întreținere pentru cea mai complexă și mai eficientă mașinărie dintre toate - corpul uman.
Citind această carte, veți afla:
1. Cum să aveți grijă de corpul dumneavoastră;
2. Care sunt tratamentele naturale pentru o varietate de organe și părți ale corpului;
3. Cum să preveniți diverse boli;
4. Cum să aveți un corp frumos;
5. Care sunt atacurile asupra corpului;
6. Care este istoria și destinul corpului uman.
George D. Pamplona-Roger este medic chirurg și expert în sănătate publică. Prin natura profesiei lui, a ajuns să cunoască bine corpul uman, și pe dinăuntru, și pe dinafară. Având la bază o vastă experiență ca educator în domeniul îngrijirii sănătății, dispune de o excelentă abilitate de a comunica publicului larg informații științifice, transformând complexitățile în lucruri ușor de înțeles.
Cărțile scrise de dr. Pamplona-Roger au fost traduse în mai multe limbi, inclusiv în limba română, la Editura Viață și Sănătate fiind disponibile și titlurile Sănătate prin alimentație și Sucuri sănătoase.