MOARTEA MORȚII
Viziunea unui „scaun de domnie mare și alb” (Apocalipsa 20:11), care încheie ciclul, este un ecou al „calului alb”, cu care a început. Victoria războinicului duce la tron. „Pământul și cerul” fug din prezența Sa, aruncându-ne din nou în tăcerea celei de-a șaptea peceți (Apocalipsa 8:1). Formula tradițională „cerurile și pământul”, folosită în istoria creației, este acum reluată invers – „pământul și cerul”. Universul nostru, mediul nostru, adăpostul nostru – toate dispar acum.
Supraviețuitorii Armaghedonului, după 1 000 de ani de cercetare a cărților de înregistrări, ajung la concluzia că „fiecare a fost judecat după faptele lui” (Apocalipsa 20:13). Moartea care îi distruge acum pe dușmanii lui Dumnezeu este cea finală. Dincolo de această moarte, „moartea a doua” (vers. 14), nu mai există o alta. Această ultimă moarte include moartea morții înseși. Profetul descrie evenimentul într-un limbaj metaforic: „Moartea și Locuința morților au fost aruncate în iazul de foc” (vers. 14). Ne aducem aminte de strigătele profetului Osea, pe care le reia și apostolul Pavel mai târziu: „Moarte, unde îți este ciuma? Locuință a morților, unde îți este nimicirea?” (Osea 13:14; cf. 1 Corinteni 15:55).
Viziunea lui Ezechiel despre Gog și Magog a făcut deja aluzie la distrugerea totală a celor nelegiuiți. Conform acestei viziuni, din trupele lui Gog și Magog, spre deosebire de cele de la Armaghedon, nu va mai rămâne niciun supraviețuitor care să-i plângă pe cei morți: „Îi va îngropa casa lui Israel” (Ezechiel 39:12).
La sfârșit, numai Israelul supraviețuiește. Evreii, creștinii și toți cei care I-au rămas credincioși lui Dumnezeu sunt salvați. Israelul – în contextul Apocalipsei – este mai mult decât o entitate etnică. Conform definiției date la începutul capitolului, Israelul este format din cei care „nu se închinaseră fiarei și icoanei ei și nu primiseră semnul ei pe frunte și pe mână” (Apocalipsa 20:4). Îngerul deja îi descrisese ca fiind cei care au pe frunte sigiliul lui Dumnezeu (Apocalipsa 7:2,3), și anume cei „o sută patruzeci și patru de mii din toate semințiile fiilor lui Israel” (vers. 4).
În Apocalipsa, Israelul este înțeles într-un sens spiritual și simbolic, desemnându-i pe supraviețuitorii istoriei omenești. Acum, profetul își concentrează întreaga atenție asupra lor. Ca și în viziunea lui Ezechiel, scena tragică a lui Gog și Magog face loc Noului Ierusalim, în toată frumusețea și splendoarea sa (Apocalipsa 21:1 – 22:5; cf. Ezechiel 40 – 48).