Daniel. Fiu de Dumnezeu. Vol.5 59944
Paul Boeru
Flexibilă
Comentarii biblice
Broșat
18

În Daniel – Fiu de Dumnezeu. Volumul 5  vei găsi o lume a Babilonului fascinantă. Această carte te transportă în epoca regelui Nebucadnețar, unde intrigile politice, conspirațiile și lupta pentru putere se împletesc cu mesajele divine ale lui Daniel.

În acest volum, Daniel, cunoscut și sub numele de Beltșațar, se confruntă cu un complot care amenință stabilitatea imperiului. Prin vise și profeții, Dumnezeu îi dezvăluie planurile ascunse ale dușmanilor săi, iar Daniel trebuie să folosească înțelepciunea și credința pentru a proteja pe cei nevinovați și a menține ordinea.

Povestea este plină de suspans, acțiune și învățături spirituale profunde, oferind o perspectivă unică asupra modului în care credința și loialitatea pot triumfa asupra răului. Daniel - Fiu de Dumnezeu este o lectură captivantă pentru cei pasionați de istorie, religie și aventură, oferind o explorare profundă a conflictului dintre voința umană și planul divin. Descoperă cum un om simplu, dar plin de credință, poate schimba cursul istoriei!

Pastorul Paul Boeru are un master în religie la Universitatea Andrews, Michigan, SUA, şi un doctorat obţinut la Universitatea LaTrobe (Departamentul de  Istorie), Melbourne, Australia. A slujit ca pastor în România şi apoi, în 1992, a fost chemat să slujească ca pastor al Bisericii Adventiste de Ziua a Şaptea din Melbourne, comunitatea română. Deşi locuieşte în Australia, împreună cu soţia şi cei doi copii ai lor, legătura lui cu comunitatea românească nu a fost întreruptă niciodată şi tot ceea ce scrie este tipărit atât în limba engleză, cât şi în limba română.

43,00 lei
Ține-te strâns de speranță! 59851
Heather Quintana
Flexibilă
Misiune
Broșat
18

Cartea Misionară a anului 2025 ne provoacă să ne ancorăm viața și credința de Dumnezeu, care a promis să nu ne lase niciodată. Scrisă într-o manieră simplă și dinamică, ea va fi un ajutor atât pentru cei tineri, cât și pentru cei maturi pe drumurile atât de aglomerate și scurte ale vieții de fiecare zi.

„Trestia frântă n-o va zdrobi și mucul care mai arde încă nu-l va stinge.” (Isaia 42:3)
Acest verset este o promisiune care poate schimba modul în care percepi tot ce ți se întâmplă în viață. Indiferent cu ce te confrunți, acest mesaj își va croi drum chiar și în cele mai deznădăjduite situații, aducând un suflu nou, de potențial și de posibilități. Explorând acest verset din Isaia, vei începe să observi că există speranță acolo unde înainte nu o vedeai deloc. Îți vei aminti că Dumnezeu te susține prin acest mesaj simplu, atemporal: Ține-te strâns de speranță!

 

3,50 lei
Ce spune Coranul cel Sfânt despre Coborârea lui Isa al-Masih 59896
Dr. Babar Shah
Flexibilă
Teologie
Broșat
18

În această carte fascinantă, Dr. Babar Shah ne invită într-o călătorie profundă și revelatoare prin versetele Coranului și hadisurile islamice, explorând una dintre cele mai misterioase și controversate teme ale credinței musulmane: Coborârea lui Isa al-Masih (Isus Hristos) la sfârșitul timpului. Cartea dezvăluie semnificația acestui eveniment în contextul islamic, oferind o analiză detaliată a versetelor coranice și a interpretărilor specialiștilor.

De ce revine Isa al-Masih? Ce rol va juca în Ziua Judecății? Cum va fi recunoscut și ce misiune va împlini? Aceste întrebări și multe altele sunt abordate cu rigoare și claritate, oferind cititorului o înțelegere mai clară a semnificației acestui eveniment escatologic. Cartea explorează, de asemenea, legătura dintre Isa al-Masih și alte figuri eshatologice, precum Antihristul (Ad-Dajjal) și Al-Mahdi, prezentând o viziune cuprinzătoare asupra evenimentelor care vor marca sfârșitul lumii.

Cu o combinație perfectă între analiza teologică și perspective istorice, această carte este o lectură esențială pentru cei care doresc să înțeleagă mai bine credințele islamice despre sfârșitul timpului și rolul lui Isa al-Masih în acest context. Fie că ești un cititor curios sau un cercetător al religiilor, această lucrare îți va oferi răspunsuri clare și argumente solide, bazate pe Coran și tradiția islamică.

Ce spune Coranul cel Sfânt despre Coborârea lui Isa al-Masih? este mai mult decât o carte – este o călătorie spirituală și intelectuală care te va face să reflectezi asupra semnificației ultimelor zile și a mesajului etern al lui Isa al-Masih. Descoperă adevărul din spatele profețiilor și pregătește-te pentru o înțelegere profundă a credinței islamice.

29,00 lei
Urme - Universitatea Adventus la aniversarea centenarului 59910
Iosif Diaconu, Leonida Ghioaldă, Beniamin Roșca - Năstăsescu
Cartonată
Biserică
Legat
18

Acum , la anul 100, suntem atât de privilegiaţi. Pe umerii înaintaşilor noştri, am ajuns să avem drumul nostru. Noi, cei de astăzi suntem chemaţi să continuăm acest drum. Să lăsăm şi noi urme pentru ca, dacă vor mai fi şi alţii care vor veni după noi, să ştie încotro. În galeria celor care aleargă, nu ei sunt importanţi, ci împlinirea scopului pentru care aleargă. Noi contribuim cu ce putem. Numai Dumnezeu, care vede viitorul, poate înmulţi puţinul nostru, poate depozita într-un vas slab ceva de valoare. Mă întreb sincer uneori: ne ridicăm oare la înălţimea chemării noastre şi a vremurilor pe care le parcurgem? Cel mai probabil, nu. Mă mângâi totuşi cu ideea că s-ar putea ca acesta să fie contextul în care gloria merge numai la Dumnezeu. E atât de uşor să te feliciţi pentru câte o reuşită. Şi totuşi, cine este onest cu sine nu se poate gândi prea departe. Ce bine spunea Nicolae Iorga, într-o autobiografie din care am citit nu de mult: „Ne cunoaștem prea bine ca să ne lăudăm prea mult.” Asta îmi aduce aminte de Isaia, care spunea că „numai Domnul va fi înălțat în ziua aceea” (Isaia 2:11,17). Să nu uităm că „Unul singur este Dascălul vostru: Hristosul” (Matei 23:10). 

Prof. univ. dr. habil. Laurenţiu-Florentin Moţ
Rectorul Universităţii Adventus

84,00 lei
Impresionantul creier uman 59555
Leanne Boucher Gill
Cartonată
corpul omenesc
Legat
12

Creierul e de-a dreptul grozav! Este un fel de procesor al corpului omenesc, care menține toate lucrurile în mișcare. Te-ai întrebat vreodată: „De ce inima îmi bate mai tare când sunt speriat?” sau: „De ce avem nevoie de somn?” Cartea răspunde la întrebările acestea și la altele la fel de interesante. Este plină de diagrame și de elemente grafice captivante.

În paginile ei vei face cunoștință cu oameni de știință în carne și oase, de la care vei afla o mulțime de curiozități și informații la zi despre creier.
„Impresionantul creier uman” te învață tot ce trebuie să știi despre organul important dintre urechile tale.

77,00 lei
Daniel. Căpetenia înțelepților Babilonului. vol. 4 59888
Paul Boeru
Flexibilă
Comentarii biblice
Broșat
18

Daniel - Căpetenia înțelepților Babilonului este al patrulea volum al dr. Paul Boeru despre personajul biblic atât de îndrăgit. 

 Această captivantă poveste te va transporta în vremuri pline de intrigi, mister și înțelepciune divină. Urmărește cum Daniel se confruntă cu provocări enorme la curtea lui Nebucadnețar, descoperind tainele viselor împăratului și proslăvind puterea lui Dumnezeu.

Între ritualuri magice, conspirații și încercări de credință, cartea explorează teme profunde precum loialitatea, înțelepciunea și mâna lui Dumnezeu în istorie. O lectură captivantă care te va ține lipit de pagini până la final!

Pastorul Paul Boeru are un master în religie la Universitatea Andrews, Michigan, SUA, şi un doctorat obţinut la Universitatea LaTrobe (Departamentul de  Istorie), Melbourne, Australia. A slujit ca pastor în România şi apoi, în 1992, a fost chemat să slujească ca pastor al Bisericii Adventiste de Ziua a Şaptea din Melbourne, comunitatea română. Deşi locuieşte în Australia, împreună cu soţia şi cei doi copii ai lor, legătura lui cu comunitatea românească nu a fost întreruptă niciodată şi tot ceea ce scrie este tipărit atât în limba engleză, cât şi în limba română.

39,00 lei
Grecia - leagănul filosofiei şi al creştinismului 59894
Daniel Nițulescu
Flexibilă
jurnal de călătorie
Broșat
12

„Sunt încântat să citesc o carte atât de frumoasă, interesantă și instructivă despre lumea Bibliei. Grecia este foarte strâns legată de Israel, fiind primele două popoare cu un înalt nivel de cultură care au eliminat analfabetismul. Dacă Grecia a câștigat lumea din punct de vedere cultural, Israelul a câștigat lumea din punct de vedere religios. Merită să fie citită și merită o călătorie în Grecia, cu această carte pe post de ghid.”

                                                                    lect. univ. dr. arheolog Traian Aldea

„Un frumos ghid de călătorie în Grecia antică și un jurnal de pelerin creștin pe urmele Apostolului Pavel. Poate fi citită ușor, textul e fluent, relaxant și iscoditor, hrănind abundent curiozitatea. O recomand călduros. Iar autorul, Domnul Daniel Nițulescu, este un om echilibrat sufletește și în gândire, înțelept, cult, căutător de sens, om al păcii și fin cunoscător al psihologiei biblice.”

                                                                 Dr. Laurențiu D. TĂNASE Secretar de Stat pentru Culte (2001-2004) Cercetător ICCV - Academia Română

„Daniel Nițulescu este un poet călător. Ne invită cu drag să îl urmăm în vizitarea unor locuri obișnuite și neobișnuite, unde ne va descrie cu pasiune povestea de dragoste a lui Dumnezeu, așa cu a fost scrisă în stâncă, în cuvânt și în sufletul oamenilor.”

                                                                 dr. Nae Daniel, profesor MEU, Beirut

„Autorul conecteaza relevant si edificator contextul lumii antice grecesti cu nevoile complexe ale cititorului contemporan, împletind cu finețe spirituală Biblia și istoria.”

                                                             dr. Marius Munteanu, director al Departamentului Educație, Divizia Inter-Europeană, Berna

„Cartea Grecia este o incursiune selectivă în lumea Greciei antice care adună laolaltă informații istorice, culturale și religioase despre civilizația elină.”

                                                              conf. univ. dr. Moț Laurențiu, rector al Universității Adventus

55,00 lei
Avraam Îl caută pe Dumnezeu 59821
Jacqueline Jules
Cartonată
Povestiri
Legat
1

„Cine a făcut norii?” întreabă Avraam. „Dar florile, cine le-a făcut?”

Deși este doar un copil, Avraam știe că trebuie să existe Cineva mai presus de idolii făcuți din lut sau din piatră. Pe măsură ce observă lumea din jurul său și își pune întrebări, Avraam ajunge la concluzia că există un singur Dumnezeu.

Jacqueline Jules este autoarea mai multor cărți pentru copii, între care: Râsul Sarei, The Ziz and the Hanukkah Miracle, Noah and the Ziz, The Hardest Word, Once Upon a Shabbos și Clap and Count. A fost, de asemenea, bibliotecară la o școală primară. Poeziile și textele sale în proză au fost publicate în numeroase reviste, între care Highlights for Children, Cricket și Cicada. Are doi fii de vârstă adultă și locuiește cu soțul ei în Arlington, Virginia (SUA).

Natascia Ugliano și-a obținut licența în arte la Academia de Arte Frumoase din Brera, Italia. A ilustrat mai multe cărți, între care: Storm Treasure (de Anne Adeney) și The Little Mermaid (de Hans Christian Andersen, ediție îngrijită de Anne Adeney). Locuiește în Milano, Italia.

34,00 lei
Râsul Sarei 59822
Jacqueline Jules
Cartonată
Povestiri
Legat
1

Dumnezeu îi promisese lui Avraam că va avea o mulțime de urmași – la fel de numeroși ca stelele cerului! Însă anii au trecut, iar Avraam și Sara, soția lui, tot nu aveau copii. Într-o zi, trei străini au ajuns la corturile unde locuiau cei doi soți. Sara i-a auzit spunându-i soțului său că, în curând, ea și Avraam vor fi părinți.

„O, dar sunt prea bătrână!” a râs Sara în sinea ei. Însă Dumnezeu nu Își uită promisiunile…

Jacqueline Jules este autoarea mai multor cărți pentru copii, între care: Avraam Îl caută pe Dumnezeu, The Ziz and the Hanukkah Miracle, Noah and the Ziz, The Hardest Word, Once Upon a Shabbos și Clap and Count. A fost, de asemenea, bibliotecară la o școală primară. Poeziile și textele sale în proză au fost publicate în numeroase reviste, între care Highlights for Children, Cricket și Cicada. Are doi fii de vârstă adultă și locuiește cu soțul ei în Arlington, Virginia (SUA).

Natascia Ugliano și-a obținut licența în arte la Academia de Arte Frumoase din Brera, Italia. A ilustrat mai multe cărți, între care: Avraam Îl caută pe Dumnezeu (de Jacqueline Jules), Storm Treasure (de Anne Adeney) și The Little Mermaid (de Hans Christian Andersen, ediție îngrijită de Anne Adeney). Locuiește în Milano, Italia.

34,00 lei
Giganți în lumea animalelor 59765
Andrzej G. Kruszewicz, Marcin L. Kruszewicz
Cartonată
Enciclopedii
Legat
12

Lumea animalelor nu încetează niciodată să ne uimească și să ne încânte. Cu cât aflăm mai multe despre animale, cu atât acestea ne fascinează mai mult. Un mister dezvăluit ne conduce la un altul. Rezolvarea unei enigme ne ridică și mai multe întrebări. Trebuie să știi că, în privința aceasta, nu există întrebări greșite. Doar răspunsurile pot fi greșite uneori. Din fericire, răspunsul la întrebarea despre cei mai mari reprezentanți ai lumii animale nu este dificil, deși are multiple nuanțe. Fie ca răspunsul acesta să însemne pentru tine începutul unei aventuri extraordinare! Interesul pentru natură și pasiunea pentru explorarea ei merită hrănite deoarece hobbyurile îi ajută pe oameni să trăiască vieți mai bogate, mai fericite și mai lungi.

50,00 lei
Mic şi mare, o mirare 59700
Camilla de la Bedoyere
Cartonată
Enciclopedii
Legat
6

Descoperă unele dintre cele mai mari și unele dintre cele mai mici vieţuitoare și lucruri din natură! Cartea aceasta explorează diverse minuni ale naturii prin intermediul unor ilustrații frumoase și realiste, adeseori în mărime naturală. Acestea sunt însoțite de o mulțime de informații uimitoare, începând de la tigrii uriași și elefanții enormi și până la cristalele minuscule și măruntele fire de nisip. Citește și află detalii interesante despre viețuitoarele și lucrurile cele mai mari și cele mai mici de pe planeta noastră surprinzătoare!

50,00 lei
Biodiversitatea, o resursă prețioasă 59779
Flexibilă
Protejarea mediului
Broșat
6

Păsările, insectele, plantele și toate creaturile microscopice pe care nu le putem vedea, dar care fac parte din biodiversitatea planetei noastre, sunt în pericol. Unele specii dispar, iar altele sunt ameninţate. Prin urmare ai vrea să faci ceva pentru a contribui la refacerea biodiversităţii, dar nu știi cum să procedezi.

Soluţia? Schimbă-ţi obiceiurile și adoptă obiceiuri de consum mai bune! Datorită acestei cărţi, vei descoperi că, prin intermediul unor provocări simple și distractive, poţi contribui și tu la salvarea biodiversităţii.

De exemplu, învaţă cum să recunoști plantele care te înconjoară, să construiești un cuib pentru insecte, să reduci consumul de apă și multe alte lucruri distractive pe care le poţi face singur sau cu prietenii.

Ești pregătit să accepţi cele 32 de provocări care ţi se oferă în carte și să devii un erou al practicilor ecologice?

Hélène Soubelet este în prezent directoarea unei fundaţii care se ocupă cu studierea biodiversităţii.

După ce a studiat medicină veterinară, a lucrat într-un laborator naţional destinat protejării plantelor și vegetaţiei. Ulterior, în 2010, s-a transferat la Ministerul Mediului din Franţa. Totodată, este membră a Comitetului Naţional pentru biodiversitate. A publicat mai multe cărţi despre subiectul biodiversităţii.

39,00 lei
Apa, o resursă prețioasă 59500
Karine Balzeau
Flexibilă
Protejarea mediului
Broșat
6

Consumul nostru de apă reprezintă doar o mică parte din apa care se folosește pe planetă, însă, de 100 de ani încoace, consumul acesta se află în continuă creștere. Apa este o resursă naturală regenerabilă, dar limitată, așa că este important să acţionăm pentru a o proteja și a o folosi eficient. Soluţia? Să adoptăm obiceiuri bune!

Citind cartea aceasta, vei descoperi că este ușor și distractiv să ai obiceiuri sănătoase. Vei învăţa care este momentul propice din zi pentru udarea plantelor, cum să economisești apa la tine acasă, cum să faci un iaz în grădina ta și cum să protejezi mările și oceanele.

Ești pregătit să faci faţă celor 32 de provocăriși să devii un supererou eco?

Karine Balzeau lucrează la Muzeul Naţional de Istorie Naturală din Paris. Anterior, a lucrat la o asociaţie pentru protejarea naturii.

În 2010, a creat La Coccinelle à 7 points (Buburuza cu 7 pete), o agenţie specializată în eco-civism distractiv, prin intermediul căreia îi ajută pe oameni să protejeze planeta în timp ce se bucură de ea.

Optimizarea consumului de apă este unul dintre subiectele ei preferate. Îi face plăcere să ofere idei în cadrul atelierelor și activităţilor educative pe care le desfășoară.

39,00 lei
Profetismul de-a lungul secolelor 59819
Florin Lăiu
Flexibilă
Teologie
Broșat
15

„Credeţi în Yahwé, Dumnezeul vostru, şi veţi fi neînvinşi! Credeţi în profeţii Lui şi veţi avea izbândă!” (2 Cronici 20:20)
Majoritatea profeţilor descrişi în această lucrare nu se califică pentru denumirea onorabilă de profet, sau „om al lui Dumnezeu”. Pe de altă parte, adevăratul profetism nu este reprezentat în această carte ca fiind darul exclusiv al lui Ellen G. White în toată era creştină.

Pe lângă dovezile suficiente, care confirmă darul profetic al lui Ellen G. White, cartea discută şi anumite aspecte critice, pe baza propriei concepţii a lui Ellen G. White despre inspiraţia divină şi în lumina unei cercetări realiste şi lucide.
Scopul meu a fost acela de a-i ajuta pe cititori, şi cu prioritate pe fraţii mei, credincioşii adventişti, să înţeleagă fenomenul profetismului, sub diversele lui naturi şi forme, scoţând în evidenţă anumite aspecte şi manifestări frapante şi care sunt mai puţin cunoscute în rândurile credincioşilor. – Florin G. Lăiu

Florin Lăiu a fost redactor la revista Semnele timpu­lui, asistent universitar, lector universitar şi documentarist, activând chiar şi după pensionare la catedra de Biblie a Universităţii Adventus din Cernica, dar şi ca director al Departamentului de Cercetare al Uniunii AZS din România. A publicat numeroase articole şi studii, printre care Cosmogonia biblică şi misterul originilor, Ordinea cerească a comunităţii de credinţă şi Triunitatea Dumnezeirii.
Este cunoscut, de asemenea, pentru contribuţiile importante din cadrul Societăţii Biblice Interconfesionale din România.

40,00 lei
Buni și mânioși 59818
David Powlison
Flexibilă
Relaţii
Broșat
15

Un lucru la care ții pur și simplu nu este așa cum trebuie. Prima dată vezi problema, apoi o simți. Începi prin a simți un puseu de adrenalină și cuvinte care îți vin pe buze și ajungi să ai un sentiment copleșitor de iritare, care are un impact asupra modului în care vorbești cu cei din jurul tău, te lamentezi sau chiar ești plin de amărăciune față de ei. Știm că mânia ne afectează negativ, dar nu știm cum altcumva să reacționăm atunci când viața nu merge așa cum ne dorim.

Buni și mânioși, o carte revoluționară scrisă de David Powlison, susține că mânia este mai mult decât doar o problemă de rezolvat. Mânia este reacția noastră umană complexă la lucrurile pe care le percepem ca fiind rele în lumea noastră, prin urmare, trebuie să învățăm cum să o gestionăm în mod onest. Autorul explorează în profunzime rădăcinile mâniei și ale judecății morale uitându-se acolo unde nu ne-am aștepta – la mânia lui Dumnezeu. El ne reamintește că și Dumnezeu Se mânie. Dar mânia lui Dumnezeu nu manipulează și nu încearcă să îi controleze pe alții pentru a se face ca El. Mânia Sa este bună și mântuitoare. Îl determină pe El să vină în lumea noastră pentru a îndrepta lucrurile prin faptul că Îl trimite pe Fiul Său să moară, ca să existe împăcare.

David Powlison, Ph.D, este profesor la CCEF și consilier cu peste 30 de ani de experiență. A scris multe articole pe subiectul consilierii, broșuri și cărți, precum Seeing with New Eyes, Speaking Truth in Love și Power Encounters: Reclaiming Spiritual Warfare.

45,00 lei
Pachet „Lumea este un miracol” 59855
5

Pachetul cuprinde următoarele titluri:

• Giganți în lumea animalelor
• Apa, o resursă prețioasă
• Biodiversitatea, o resursă prețioasă
• Mic și mare, o mirare

178,00 lei
Pachet „Eroi în albume ilustrate” 59854

Pachetul cuprinde următoarele titluri:

• Rosalind s-a uitat cu atenție
• Oceanul vorbește
• Avraam Îl caută pe Dumnezeu
• Râsul Sarei

134,00 lei
Odihna divină pentru o lume fără odihnă 59839
Samuele Bacchiocchi
Cartonată
Comentarii biblice
Broșat
15

Cartea Odihna divină pentru o lume fără odihnă de Samuele Bacchiocchi este o lucrare inspiratoare care explorează semnificația Sabatului ca dar al lui Dumnezeu pentru omenire, oferind o perspectivă teologică asupra relevanței sale în viața modernă. Prin studii biblice amănunțite și analize istorice, autorul evidențiază cum Sabatul ne învață să ne reconectăm cu Creatorul, să găsim pace în mijlocul haosului și să redescoperim sensul autentic al odihnei și al slujirii.

Fie că ești în căutarea unui răspuns la agitația cotidiană sau dorești să aprofundezi înțelegerea Sabatului, această carte îți oferă o călătorie transformatoare. Bacchiocchi combină erudiția teologică cu o scriitură accesibilă, invitându-te să experimentezi binecuvântările Sabatului și să găsești odihnă pentru sufletul tău. O lectură esențială pentru cei care caută echilibru și sens într-o lume mereu grăbită.

Dr. Samuele Bacchiocchi (1938–2008) a fost primul necatolic care a absolvit Universitatea Pontificală Gregoriană din Roma. El a fost premiat de papa Paul al VI-lea cu medalia de aur pentru primirea distincției academice summa cum laude. De asemenea, a absolvit studii universitare în S.U.A. și a slujit ca misionar în Etiopia. Este autorul mai multor bestselleruri care au primit numeroase aprecieri favorabile. A prezentat seminare în numeroase părți ale lumii, ajutând mii de oameni să înțeleagă și să experimenteze mai bine realitățile spirituale. A fost profesor de Teologie și de Istoria Bisericii la Universitatea Andrews, în Michigan. A fost căsătorit cu Anna Gandin Bacchiocchi și au avut împreună trei copii.

50,00 lei
Oceanul vorbește 59770
Jess Keating
Cartonată
Biografii pentru copii
Legat
6

Pe când era doar o copilă, Marie Tharp avea o curiozitate la fel de mare ca lumea pe care dorea să o exploreze. Dorea din toată inimă să devină om de știință și să studieze natura din jurul ei. Însă, pe la jumătatea secolului trecut, femeile nu erau primite cu ușurință în rândul oamenilor de știință. Totuși, Marie nu s-a dat bătută, nu a renunțat la visul ei și a reușit să obțină un loc de muncă în cadrul unui laborator din New York (SUA). Apoi, Marie s-a confruntat cu o altă problemă: femeile nu puteau să meargă alături de colegii lor bărbați pe vapoarele care porneau în expediții de cercetare a lumii subacvatice. Așa că ea a pornit în propria expediție – folosind informațiile pe care i le transmiteau colegii în laborator a început să alcătuiască o hartă a fundului Oceanului Atlantic. Ea a făcut o descoperire senzațională și, totodată, a dovedit lumii că femeile pot fi oameni de știință extraordinari.

JESS KEATING este autoare, ilustratoare și zoolog. Este permanent curioasă în legătură cu lumea din jurul ei. A mai publicat și cartea Shark Lady (o biografie pentru copii a lui Eugenie Clark) și seria Weird Animals.

KATIE HICKEY este ilustratoare și locuiește în Cornwall, Anglia. A ilustrat și cărțile Once Upon a Magic Book și Lumber Jills.

32,00 lei
Rosalind s-a uitat cu atenție 59766
Lisa Gerin
Cartonată
Cărţi cu activităţi, Cărţi educative, Biografii pentru copii
Legat
6

Copiii vor face cunoștință cu Rosalind Franklin, care a trăit în Anglia la jumătatea secolului trecut. Fascinată de lumea pe care o putea vedea la microscop, Rosalind și-a construit o carieră în domeniul științei, în ciuda faptului că societatea vremii nu încuraja femeile în direcția aceasta. Ea a deprins să folosească o tehnică nouă, numită difracție cu raze X și a rămas în istorie pentru faimoasa „Fotografie 51” în care a surprins cu precizie structura ADN-ului. De asemenea, Rosalind Franklin a studiat structura moleculară a virusurilor întâlnite la oameni și la plante și a avut o contribuție semnificativă în lupta împotriva poliomielitei.

Albumul ilustrat Rosalind s-a uitat cu atenție le povestește copiilor istoria vieții ei.

LISA GERIN a fost bibliotecară la o școală primară și este profesoară la liceu, cu o diplomă de master în domeniul educației. Scrie cărți de nonficțiune pentru copii și trăiește în Tucson, Arizona (SUA).

CHIARA FEDELE este o ilustratoare italiană, născută în Milano. Ilustrațiile ei îmbină tehnicile tradiționale cu cele digitale. A ilustrat și cărțile: A Fall Ball for All (de Jamie A. Swenson), The Brave Cyclist (de Amalia Hoffman) și When Rosa Park Went Fishing (de Rachel Ruiz).

34,00 lei
Rezultate 61 - 80 din 697