


Pret oferta saptămânii
39.00 Lei 29,25 Lei

Pret intreg
48,00 Lei

Pret intreg
49,00 Lei
Timpul în care trăim este fără precedent. De când e pământul, n-a fost vreodată o societate care să se abjure de Supranatural, fie el zeu sau idol. Şi nici o vreme când binele şi răul să fie redefinite în tonul Relativismului şi Pluralismului. Pentru prima oară în istoria lumii, Globalismul sugrumă naţiunea şi individul...
În aceste vremuri unice, cartea mută reflectorul pe tine şi problemele pentru care eşti responsabil. La mulţimea întrebărilor, trebuie să dai un răspuns.
Lucian Cristescu este cunoscut şi pentru titlurile: Mâine e o nouă zi, Degeaba cântă cucuveaua, Nu e târziu niciodată, Între viaţă şi moarte, Începe să trăieşti
Lucrarea misionară internă, metode eficiente de abordare a zonelor albe, publicațiile și lucrarea de răspândire a lor, lucrarea în orașe, implicarea laicilor în diferitele ramuri de activitate, lucrarea în domeniul sănătății, lucrarea pentru cei marginalizați, libertatea religioasă, nevoia de unitate, credincioșia în administrare sunt temele abordate în acest volum de Mărturii pentru Biserică. Dacă nu am ști că aceste solii au fost scrise în perioada 1904-1909, deci cu peste 100 de ani în urmă, am putea să credem că avem în față o listă cu priorități din planurile și proiectele Bisericii din România în aceste zile.
Câteva dintre mărturiile cuprinse în acest volum au fost date de Ellen White cu ocazia ultimei sale participări la o Sesiune a Conferinței Generale, în 1909, când era în vârstă de aproape 80 de ani. Lucrarea începută cu o mână de credincioși și organizată în 1863 sub conducerea unui comitet alcătuit din trei persoane crescuse în mod minunat – se ajunsese la 85 000 de membri, 1 200 de slujitori, iar Conferința Generală era organizată pe departamente, diviziuni și uniuni, împărțindu-se astfel povara răspunderii între cei aflați în câmpurile din diferite părți ale lumii. În toate acestea, se vedea clar cum Dumnezeu a condus Biserica și lucrarea Sa pas cu pas, prin sfaturile, îndemnurile, mustrările, încurajările și descoperirile date la timpul potrivit prin mesagerul ales de El.
„Cuvântul proorociei, făcut și mai tare” tocmai prin aceste împliniri aducătoare de roade care se văd, este pus acum în mâna celor care doresc să ia aminte la el.
Tragedia veacurilor se numără printre cele mai cunoscute și citite cărți ale scriitoarei creștine Ellen G. White, fiind a cincea dintr-o serie care prezintă istoria lumii din perspectiva Bibliei și a creștinismului. Aproape două milenii de creștinism sunt trecute în revistă prin prisma raportării umane la principiile divine, autoarea evidențiind felul în care, întotdeauna, în mijlocul decăderii spirituale generalizate au existat oameni, grupuri și mișcări religioase care au lupta pentru cauza lui Dumnezeu, în baza unui „Așa stă scris!”
Capitolele cărții urmăresc firul roșu care străbate veacurile începând de la distrugerea Ierusalimului în primul secol creștin și persecuțiile îndreptate împotriva creștinilor, continuând cu prereformatori ca John Wycliffe și cu marile momente și figurile emblematice ale Reformei protestante, ajungând până la mișcarea millerită și cea de trezire adventă din secolul al XIX-lea. Un accent deosebit cade pe interpretarea profețiilor biblice despre sfârșitul veacului și pe nevoia de pregătire a creștinilor din timpul prezent pentru a Doua Venire a lui Hristos.
Tragedia veacurilor a fost tradusă, de la prima sa apariție în anul 1888, în numeroase limbi și a fost răspândită în lumea întreagă. Mulți dintre cititorii români cunosc deja cartea aceasta care, de mai multe decenii, este disponibilă și în limba lor, fiind tipărită de-a lungul anilor atât integral, cât și în ediții prescurtate, ce au inclus doar capitole selectate.
Ediția de față, prezentată în condiții grafice deosebite, hardcover și full color, captivează cititorii prin aspectul vizual inedit, îmbogățit cu aproape 300 de ilustrații, fotografii și picturi clasice care ilustrează subiectele abordate de scriitoarea americană, lărgind și adâncind perspectiva celor interesați să afle mai multe despre istoria creștinismului.
Paharul Izbăvirilor de Ioan G. Grama, explorează puterea harului și iubirea nemărginită a lui Dumnezeu pentru omul păcătos.
Prin povești personale și experiențe spirituale intense, autorul împărtășește cum a descoperit mântuirea și pacea interioară prin credința în Isus Hristos.
De la întâlniri supranaturale la lupte interioare, autorul ne arată că, indiferent de greutăți, Dumnezeu este mereu alături de noi, gata să ne ofere iertare și speranță.
Despre Iisus din Nazaret s-a spus: „Niciodată n-a vorbit vreun om ca omul acesta” (Ioan 7:46). Despre autoarea cărții „Viața lui Iisus” se poate spune: „Puțini au scris ca ea despre Omul acesta.”
Citind, Îl veți descoperi pe Iisus cel adevărat din evanghelii, pe Mesia din profețiile Vechiului Testament, pe Cel mort și înviat. Pe Cel ce plânge cu cei mari și îi ține în brațe pe cei mici.
Nu va fi doar o lectură, ci o întâlnire cu Acela care a spus: „Eu sunt Calea, Adevărul și Viața.”
Ellen G. White (1827 - 1915) a fost o persoană cu daruri spirituale remarcabile. Considerată autoarea cu cele mai multe lucrări traduse în alte limbi, a scris 40 de cărți și 5000 de articole, abordând teme din diverse domenii: religie, educație, relații sociale, profeție, publicații, nutriție, management. Din cele 50 000 de pagini de manuscris, s-au compilat peste 100 de volume, mai mult de 50 dintre ele fiind traduse deja în limba română.