


Pret oferta saptămânii
44.00 Lei33.00 Lei

Pret intreg
59,00 Lei

Pret intreg
35,00 Lei
Cine n-a auzit de frumoasa Estera sau de tânărul Daniel, doi oameni care, prin viețile lor, i-au adus cinste lui Dumnezeu? În materialul de față, aceste istorii frumoase le sunt prezentate copiilor sub formă de bandă desenată.
Povestea împărătesei Estera. Întâmplări din viaţa lui Daniel le prezintă copiilor, într-o formă succintă, câteva momente importante din viața împărătesei Estera și a lui Daniel. Micii cititori vor descoperi modul minunat în care Dumnezeu Își călăuzește oamenii, precum și importanța loialității față de Dumnezeu în cele mai potrivnice împrejurări.
Dulce salut, câștig absolut!
În ziua de astăzi, când lumea este cufundată în socializare online și distracții virtuale, comunicarea față către față a devenit foarte prețioasă. Un salut prietenos poate deschide ușa unor conversații satisfăcătoare, care să producă împlinire copilului tău. Salutul îndrăzneț și amabil este un obicei care va aduce copilului tău multe beneficii în viitor.
Fetița ta va învăța să se facă plăcută și să își formeze prietenii care să o dezvolte. Va reuși să câștige admirația persoanelor cu autoritate și atunci când va fi mare, se va dezvolta într-o persoană de bază în societate!
Am conceput cu atenție versuri ușor de citit și imagini atractive, astfel încât copilul tău să poată reține cu ușurință informațiile prețioase din această carte.
O fetiță respectuasă
E-o prințesă curajoasă,
Căci salută pe oricine
Respectuos, cum se cuvine!
Ilustrații de Sebastian Baculea
Micuțul miel Relu se află în vizită la Muzeul de Paleontologie. Tatăl său, domnul Berbecanu, l-a dus să vadă fosilele dinozaurilor uriași. Curios, Relu întreabă ce s-a întâmplat cu dinozaurii de nu au supraviețuit. Atunci, domnul Berbecanu începe să-i depene istoria mielului Fineas, care a trăit pe vremea bătrânului Noe.
Într-o zi, Fineas a primit vizita unui înger care i-a spus că a sosit ziua când animalele trebuie să intre în arca lui Noe. Fineas s-a grăbit să-și anunțe și prietenii, dinozaurii.
Fineas și dinozaurii este o frumoasă parabolă despre alegeri și despre ascultarea de Dumnezeu, o povestire pe care o vor îndrăgi și copiii, și părinții, și bunicii. Ilustrațiile lui Sebastian Baculea completează textul și îl ajută să prindă viață sub ochii cititorilor de toate vârstele.
O carte destinată mai ales copiilor cu vârste între 5 și 10 ani.
Cartea conține ilustrații ale unor meserii diverse și li se adresează copiilor cărora le este drag să coloreze.
Ascunzătoarea micuţei Zoe le aminteşte copiilor că Dumnezeu este aproape în momentele de anxietate şi teamă. Zoe, un şoricel fricos, este îngrijorată de o excursie cu clasa. Discutând cu părinţii ei, Zoe înţelege că poate apela la Dumnezeu pentru ajutor. Tatăl ei îi dăruieşte un verset din Biblie pe care ea să îl citească atunci când îi este frică. Astfel ea învaţă că îi poate spune lui Dumnezeu despre temerile ei, iar El o va asculta şi mângâia
Creioane colorate,Colorite 5092
- Set 36 culori.
- Diametru grif 2,9mm.
Nu sunt recomandate copiilor
cu vârsta sub 3 ani.