
O poveste inspiratoare despre tânăra pe care Dumnezeu a ales-o ca să-Și salveze poporul de la distrugere. Fără să ezite, Estera își va arăta devotamentul față de Dumnezeu și față de propriul popor.
Istoria Esterei este sacră pentru evrei și fascinantă pentru noi toți, demonstrându-ne că o credință mai puternică decât teama de moarte poate face minuni, poate salva vieți și Îl poate onora pe Dumnezeu.
Bradley Booth este profesor și a predat la mai multe școli din SUA, Africa de Vest și Rusia. În prezent, conduce Departamentul Educație și Psihologie și este profesor la Atlantic Union College, Massachusetts. Printre volumele publicate: Lasă poporul Meu să plece! și Prin Marea Roșie și deșert.
Adrian Barbu, ilustratorul cărții, este cofondator al clubului de bandă desenată Comics Club Cluj și a ilustrat peste 600 de cărți, majoritatea pentru copii. Dintre acestea amintim: Câinele Ruggs sare cu parașuta; Igiena orală pe înțelesul copiilor; Biblia de colorat; Pistruiatul și comanșii etc.
Categoria de vârstă: 9-14 ani
Cartea De ce mă lupt să am credință este probabil unul dintre cele mai sincere eforturi pe care le vei găsi vreodată de luare la trântă cu credința în mijlocul îndoielilor. Este lucru rar să găsești un creștin care să admită plin de curaj provocările cu care se confruntă credința creștină și apoi să explice, fără urmă de orgoliu, de ce el consideră că încă mertă efortul de a avea credință.
Nathan Brown este scriitor și editor și locuiește lângă Melbourne, Australia. Are titluri universitare în drept, literatură și limba egleză. A publicat 12 cărți și continuă să scrie regulat pentru publicații de pretutindeni.
Această carte reprezintă un ghid complet și autorizat al doctrinei adventiste, oferind o explorare temeinică a învățăturilor biblice care stau la baza credinței adventiste. Structurată în capitole bine documentate, lucrarea abordează subiecte fundamentale precum revelația și inspirația Bibliei, interpretarea Scripturilor, doctrina despre Dumnezeu, persoana și lucrarea lui Hristos, precum și istoria și organizarea Bisericii Adventiste de Ziua a Șaptea.
Scrisă de teologi și experți recunoscuți, cartea combină rigoarea academică cu claritatea exprimării, fiind o resursă valoroasă atât pentru credincioși, cât și pentru cei interesați să înțeleagă esența adventismului. Prin abordarea istorică, teologică și practică, această carte întărește fundamentul credinței și inspiră o viață dedicată serviciului divin.
Ellen White îi scria în anii 1860 unui membru al bisericii că ouăle nu ar trebui să se regăsească pe masa lui fiindcă sunt dăunătoare pentru copiii lui. Apoi, în 1901, îi scria unui alt membru să folosească ouă de la găini sănătoase și să le consume crude sau gătite.
Cum împăcăm astfel de declarații aparent contradictorii ieșite din penița aceleiași autoare? Care sfat a fost inspirat? Sau au fost amândouă? Cum le interpretăm, și nu doar pe ele, ci tot ce a scris Ellen White?
George R. Knight prezintă într-o manieră clară și simplă principiile care să ne ajute să interpretăm și să aplicăm sfaturile ei la viața noastră.
În prima secțiune a cărții, autorul discută despre scopul scrierilor lui Ellen White, relația dintre acestea și scriptură și rolul compilațiilor, prezentând și un plan de citire sistematică a lor. A doua și cea mai lungă secțiune analizează principiile fundamentale de interpretare, iar secțiunea finală explorează modul în care trebuie să aplicăm sfaturile lui Ellen White atât la viața celorlalți, cât și la viața noastră.
George R. Knight a fost profesor de istorie bisericească la Seminarul Teologic Adventist de Ziua a Șaptea din cadrul Universităţii Andrews (Michigan, SUA). A scris numeroase cărți în domeniul specializării sale, abordând de la personaje adventiste de frunte la evenimente cruciale din istoria bisericii, de la mituri din adventism la realități contemporane și de la istorii apuse la provocări ce țin de perspectiva și viitorul adventismului. Pensionat acum, locuiește în statul american Oregon, unde continuă să scrie și să participe la emisiuni și evenimente religioase.
Discuţiile având ca subiect natura Domnului Hristos au dat multe bătăi de cap teologilor. Dificultatea a stat în faptul că se generau multe alte întrebări foarte importante: Ce este acela păcat? Există un păcat strămoşesc? Cum arată un sfânt? Care este legătura dintre sfinţenie şi desăvârşire? Va fi o ultimă generaţie desăvârşită?
Conştient că Ellen White a spus: „Aveţi grijă, multă grijă, cum insistaţi asupra naturii umane a lui Hristos”, autorul Roy Adams, profesor de teologie şi publicist adventist, răspunde raţional, cu Biblia şi Spiritul Profetic, la întrebările de mai sus. Sunt prezentate perspectivele principale aduse în discuţie în cadrul acestui dialog, analizând ce s-a întâmplat în 1888 sau în 1957, la publicarea cărţii Questions on Doctrine.
Când păcatul nu e văzut doar ca o răutate manifestată extern prin răzvrătire şi viclenie, ci şi ca o incapacitate conştientizată intim prin ratarea ţintei în mod repetat sau prin deformarea morală, atunci tocmai natura Domnului Hristos – a Celui făcut una cu noi, dar fără păcat – e soluţia la criza noastră ca indivizi şi ca biserică!