Login
  • Resetează parola.
  • Ați uitat utilizatorul?
  • Creaţi un cont
EVS
  • Contul meu
  • Favorite
  • Coşul meu
EVS
  • Contul meu Contul meu
      • Back
      • Intra în cont
      • Cont nou
      • Conectează-te și bucură-te de cele mai
        interesante titluri de carte.

  • Favorite Favorite
      • Back
      • Nu ai produse selectate
      • Conectează-te și comandă chiar acum
        cărțile tale preferate!

  • Coșul meu Coșul meu
      • Back
      • Coșul tău este gol!
      • Conectează-te și comandă chiar acum
        cărțile tale preferate!

  • Home
  • Produse
    • Cărți
      • Sănătate
      • Spiritualitate
      • Imnuri
      • Copii
      • Familie
      • Dezvoltare personală
      • Pachete de carte
      • Cultură generală
      • Poezie
      • Biografie
      • Ficțiune
      • Colecții de carte
    • Biblii
    • Reviste
    • Abonamente
    • Calendare
    • Papetărie
    • Jocuri
    • CD-uri / DVD-uri
    • Cadouri
    • Tricouri
    • Slide x 3

      Pret oferta saptămânii
      44.00 Lei33.00 Lei

      Pret intreg
      59,00 Lei

      Pret intreg
      35,00 Lei

      138Lei 96.60 Lei
    • Hanorace
  • Citește
    • Devoționale
    • O pagina pe zi
    • Articole Blog
  • Descarcă
    • Studii biblice
    • Formular abonament
    • Alte resurse
  • Inspiraționale
  • Home
  • Produse
    • Cărți
      • Sănătate
      • Spiritualitate
      • Imnuri
      • Copii
      • Familie
      • Dezvoltare personală
      • Pachete de carte
      • Cultură generală
      • Poezie
      • Biografie
      • Ficțiune
      • Colecții de carte
    • Biblii
    • Reviste
    • Abonamente
    • Calendare
    • Papetărie
    • Jocuri
    • CD-uri / DVD-uri
    • Cadouri
    • Tricouri
    • Hanorace
  • Citește
    • Devoționale
    • O pagina pe zi
    • Articole Blog
  • Descarcă
    • Studii biblice
    • Formular abonament
    • Alte resurse
  • Inspiraționale
  1. Articole
  2. Devoțional femei
MARIE CURIE
VIITORUL TĂU ESTE ACUM
SCRISORILE UNUI FOST ATEU CĂTRE DUMNEZEU
POVESTIRI CU MIEZ
EXPLORATOR ÎN LUMEA CĂRȚILOR
MICUL GHID AL AVENTURIERULUI ÎN PĂDURE
CAIETUL MEU DE REȚETE. BUNĂTĂȚI VEGETARIENE DIN BUCĂTĂRIA LUI NICOL
RELAȚIILE CARE NE VINDECĂ
TRĂIEȘTE MAI FERICIT
JUSTIN CASE
previous arrow
next arrow

O VREME SĂ FII INSPIRAT ȘI O VREME SĂ INSPIRI!

Detalii
Scris de: Rhodi Alers de López
Categorie: Devoțional femei
Publicat: 04 Martie 2022

Toate își au vremea lor, și fiecare lucru de sub ceruri își are ceasul lui.
Eclesiastul 3:1

Timpul zboară! Ne confruntăm cu provocări, se ivesc situații și oportunitățile vin și pleacă. Viața își continuă călătoria neobosită. Recent am observat un proiect pe care l-am lăsat deoparte, neterminat. Ce rușine! Timpul merge mai departe, lăsând în urmă fiecare secundă irosită, fiecare oră petrecută neglijent, fiecare zi trăită în mod iresponsabil și fiecare oportunitate ratată din neatenție. Nimeni nu poate da timpul înapoi. A deplânge pierderea timpului este o și mai mare irosire a lui. Mergi mai departe!

Tu ce ai început și apoi ai lăsat deoparte, neterminat? Ce plan sau proiect misionar ai început și încă așteaptă să fie finalizat? Ai început procesul de a te împăca cu cineva și undeva, la mijloc, ai fost distras? Sau L-ai pus pe Dumnezeu „în așteptare” în viața ta, neurmând chemarea și călăuzirea Lui? Ți-a pus El o dorință în inimă de a-I răspândi teritoriul, dar ai ezitat și te-ai oprit pe drum?

Mă rog ca viața mea și lucrarea pe care Domnul mi-a încredințat-o să îi inspire pe ceilalți să Îi dea slavă lui Dumnezeu, chiar și în moduri de care nu sunt conștientă. Să pășim înainte având lecțiile învățate pe cale. Să le spunem altora că Domnul nostru a fost bun și ne-a binecuvântat eforturile în ciuda neajunsurilor noastre! Să Îl lăudăm, căci fiecare zi nouă este o oportunitate de a face voia Sa. Să Îi dăm ocazia de a-Și împlini scopul cu viața noastră.

Este o vreme pentru rugăciune, o vreme pentru meditație, o vreme pentru a împărtăși, o vreme pentru a scrie și o vreme în care să fim conștienți de binecuvântările ținute ascunse prin faptul că nu am împărtășit dragostea și grija continuă a lui Dumnezeu în toată călătoria și luptele noastre. Este o vreme în care să fii inspirat și o vreme în care să inspiri! Este o vreme în care să lucrezi și o vreme în care să te odihnești. Dar acum nu este timpul să dai deoparte chemarea Domnului sau scopul Său pentru tine, orice ar implica el. Acum este timpul să mergi mai departe, să alergi spre țintă! Timpul este prețios! Domnul vine curând! Este o vreme în care să ne încredem în El și să Îi oferim totul, căci tot ce avem este al Lui. Dumnezeu să te binecuvânteze atunci când te gândești la multele Sale binecuvântări, la făgăduințele Sale neclintite și la chemarea Lui pentru tine, indiferent ce provocări ți-a pus viața înainte! Este o vreme să fii inspirat de credincioșia Lui și o vreme să îi inspiri pe alții să fie credincioși!

CUTIA MEA CU RUGĂCIUNI

Detalii
Scris de: Margo Peterson
Categorie: Devoțional femei
Publicat: 05 Martie 2022

Tot ce veți cere cu credință, prin rugăciune, veți primi.
Matei 21:22

Dintotdeauna, întâlnirile anuale pentru femei au fost o binecuvântare pentru mine. Totuși, într-un an, sesiunea de după-amiază la care am ales să particip a fost deosebită. Subiectul acelei sesiuni a fost rugăciunea, în special cum să folosești cutia cu rugăciuni. Sora mea în Hristos, care conducea această sesiune uimitoare, ne-a împărtășit experiența ei în folosirea cutiei cu rugăciuni. Rugăciunile ei au avut ca rezultat minuni și multe alte răspunsuri la cererile de rugăciune. Mi-am luat „kitul începătorului”, știind că noua mea cutie pentru rugăciuni urma să îmi înlocuiască avizierul pentru rugăciuni pe care îmi puneam toate cererile. În călătoria mea zilnică în rugăciune, în mod obișnuit mergeam la avizierul meu, pe care aveam și bilețele adezive, și adăugam tot mai multe cereri pentru rugăciune.

Ziua următoare, după ce m-am întors acasă de la întâlnirea femeilor, eram hotărâtă să merg la un magazin de bricolaj pentru a-mi cumpăra o frumoasă cutie pentru rugăciuni. Îmi parcam mașina și în suflet aveam dorința de a o întâlni pe cea care a prezentat seminarul despre cutia pentru rugăciuni pentru a mă duce direct la secțiunea în care puteam găsi o cutie. La urma urmei, locuiam în același oraș, dar rareori se întâmpla să ne întâlnim.

Am intrat în magazin și am încercat să alung această dorință din mintea mea. Totuși, mi-am dat seama că inconștient mă uitam după oameni în loc să caut o cutie. La un moment dat chiar am făcut un pas în spate pentru a mă uita mai bine la o persoană care semăna cu acea soră. Dar nu era ea. Așa că am căutat un angajat de la magazin care să mă ajute să găsesc o cutie mică, decorativă. Mergeam către un raion mai din spate, când m-am întors dintr-odată și m-am uitat în urma mea. Acolo, la capătul raionului, am văzut-o pe sora mea în Hristos. Am strigat-o pe nume. Ea m-a salutat și i-am explicat că Dumnezeu mă călăuzise să o găsesc. El auzise umila mea rugăciune și dorința inimii mele pentru a putea să o văd astfel încât ea să mă ajute să găsesc o cutie de rugăciune. Fericită, ea m-a condus la secțiunea unde erau cutiile și m-a ajutat să aleg una. Foarte entuziasmate am făcut o poză cu întâlnirea noastră.

Acasă am mutat bilețelele adezive pentru rugăciuni și laude în noua cutie, unde puteam să și notez data în care am primit răspuns la rugăciuni. Aceasta este legătura mea cu Tatăl ceresc pentru ceilalți și pentru mine. Dumnezeu cunoaște dorințele inimii noastre. Ce binecuvântare să știi că El răspunde la cele mai simple rugăciuni! El știe cât de importante sunt pentru noi și, în consecință, pentru El.

NICIO SCHIMBARE

Detalii
Scris de: Grace A. Keene
Categorie: Devoțional femei
Publicat: 06 Martie 2022

Popoare, în orice vreme, încredeți-vă în El... Dumnezeu este adăpostul nostru.
Psalmii 62:8

Ieri m-am aventurat să ies din casă pe o vreme foarte răcoroasă – pentru Tennessee. Erau minus 8,3 grade Celsius afară. Totuși, aveam nevoie de câteva lucruri de la magazin. La fel ca majoritatea oamenilor, am un supermarket preferat. Acest magazin face parte din același lanț de magazine pe care le frecventam când locuiam în Florida, deoarece legumele și fructele sunt întotdeauna proaspete, de fiecare dată angajații îți vin în ajutor și atmosfera este foarte prietenoasă pentru clienți. Acum, pentru că sunt mai în vârstă, nu mă împac foarte bine cu schimbările, și personalul magazinului a mutat câteva vitrine și rafturi cu alimente în diverse locuri. Bolboroseam în sinea mea pentru că trebuia să merg mai departe pentru a găsi produsele de care aveam nevoie în noua lor locație.

Mergând așa..., din raion în raion, mi-am dat seama că există o altă locație pe care o frecventez. Dar în acel „loc” nimic nu se schimbă niciodată. Acela este locul în care merg în fiecare zi pentru a mă întâlni cu Duhul Sfânt prin rugăciune și studierea Bibliei. Acolo, eu și Duhul Sfânt studiem Cuvântul împreună. Cuvântul lui Dumnezeu nu se schimbă niciodată. De fapt, Dumnezeu nu Se schimbă niciodată: El este același ieri, azi și mâine. Poți conta pe El, te poți încrede în El și poți știi că El este acolo, lângă tine, în fiecare secundă a fiecărei zile.

Cu o zi sau două în urmă vorbeam cu un prieten despre o problemă cu care mă voi confrunta și pe care va trebui să o rezolv. „Lasă totul în mâna lui Dumnezeu”, mi-a spus el. „Nu Îi cere ajutorul – doar lasă întreaga problemă pe seama Lui.” Ce sfat minunat! Chiar din cartea Iov!

„Mi-ai dat bunăvoința Ta și viața, m-ai păstrat cu suflarea prin îngrijirile și paza Ta” (Iov 10:12).

Diferitele situații  pe care le întâlnim de-a lungul vieții se pot schimba, dar El nu Se schimbă. De fapt, El ne promite: „Și iată că Eu sunt cu voi în toate zilele” (Matei 28:20).

Indiferent dacă noul an a adus schimbări pozitive sau negative în viața ta, lăudat fie Domnul... oricând! Pentru că tăria și compasiunea Lui – și dragostea pentru tine și pentru mine – nu se va schimba niciodată!

ÎNGER PĂZITOR

Detalii
Scris de: Betty J. Adams
Categorie: Devoțional femei
Publicat: 07 Martie 2022

Căci El va porunci îngerilor Săi să te păzească în toate căile tale. 
Psalmii 91:11

În urmă cu mulți ani am trăit la țară, la ferma noastră de 40 de hectare. În zona respectivă locuiau cam douăsprezece familii, așa că nu era foarte mult trafic pe drumul îngust și șerpuit: același drum care ne ducea spre râul de la canion, pe un pod foarte îngust și în sus, până pe cealaltă parte, pe drumul de jumătate de oră până în oraș. Fiul nostru de cinci ani învăța câte un verset în fiecare săptămână și îl repeta în aceste călătorii pentru a se amuza. Desigur, la acea vreme mașina noastră veche nu avea nicio centură de siguranță pe care să o folosească el și surioara lui de doi ani, când stăteau pe bancheta din spate. Într-o săptămână, în timp ce fiul nostru medita la versetul învățat din Psalmul 91 (textul-cheie de astăzi), a spus: „Voi pretinde că eu sunt îngerul păzitor al surorii mele!” Am fost recunoscători pentru faptul că el avea gânduri atât de valoroase în drumul lung pe care îl făceam. Anii au trecut și am locuit în multe locuri, mai târziu fiind binecuvântați cu încă o fiică, întotdeauna am fost conștienți de prezența îngerilor protectori cu noi. Alteori, probabil că nu am fost. Călătoriile noastre ne-au purtat de-a lungul Statelor Unite, în Mexic și Canada, așa că sunt sigură că îngerii noștri păzitori au lucrat suplimentar în unele zile.

În prezent, copiii noștri sunt adulți și fiecare are familia lui. La rândul lor, ei și copiii lor călătoresc. La bătrânețe ne-am mutat înapoi la vechea fermă. Dar acum în jurul fermei este o subdiviziune, drumul îngust și șerpuit este mult mai circulat. Unii dintre șoferi cred că sunt prin oraș și uită cum să conducă pe aceste drumuri de țară. Sunt atât de recunoscătoare pentru centurile de siguranță și întotdeauna mă rog ca îngerul păzitor să fie iar cu mine când îmi încep călătoria spre oraș. Totodată mă rog și pentru ceilalți participanți la trafic – să conducă cu atenție.

Au trecut mai bine de șaizeci de ani de când micul nostru fiu a învățat acel verset din Psalmii 91. Patru generații din familia noastră au condus mașina pe acest drum îngust de munte. După cum vă puteți imagina, am avut câteva momente critice, dar îngerii lui Dumnezeu ne-au protejat de accidente grave sau de răni în timp ce conduceam.

În Biblie găsim atât de multe făgăduințe prețioase care ne pot încuraja.

Tată, Îți mulțumesc că Ți-ai respectat aceste făgăduințe minunate de protecție.

BOTEZ

Detalii
Scris de: Marli Elizete Ritter-Hein
Categorie: Devoțional femei
Publicat: 08 Martie 2022

Atunci a venit Isus din Galileea la Iordan, la Ioan, ca să fie botezat de el. 
Matei 3:13

În „țara zăpezilor”, în care cei mai înalți munți de pe pământ sunt întotdeauna acoperiți de o pătură de zăpadă, am avut ocazia de a sluji ca familie misionară medicală. Misiunea noastră era cam la 40 de kilometri de Kathmandu, capitala Nepalului. Acolo, băieții noștri au fost instruiți la grădiniță și în clasa întâi de dna Iris Adderton, o profesoară pensionară din Australia. Ei studiau împreună cu alți elevi într-o singură sală de clasă. Băieții noștri au crescut jucându-se cu copiii localnicilor – alergau, săreau și se cățărau cu picioarele goale ca niște căprițe pe terasele de orez și grâu din jurul casei.

Creștini fiind, noi întotdeauna făceam altarul în fiecare seară, urmat de povestiri din cărțile autoarei Laura Ingalls Wilder. Cu ajutorul acestor cărți și a altora asemănătoare, băieții noștri au învățat valori și etici pozitive pentru viață. La fel ca Isus în copilăria Sa, ei au crescut în „înțelepciune, în statură, și era tot mai plăcut înaintea lui Dumnezeu și înaintea oamenilor” (Luca 2:52). Eu și soțul meu, amândoi muzicieni, am organizat un cor de copii la biserică și eu am început să țin lecții de pian cu băieții. Nu a trecut mult timp până au început să cânte imnuri la serviciile divine de la biserică.

Într-un mediu atât de plăcut nu i-a fost greu băiatului celui mic să ia hotărârea de a fi botezat – la fel ca Domnul nostru Isus Hristos. În timp ce fratele lui era în străinătate din cauza unor probleme de sănătate, noi am fost vizitați de pastorul Stefano Tsukamoto, care a venit împreună cu cincizeci de tineri voluntari pentru a ne ajuta în câmpul misionar. Într-o după-amiază însorită de Sabat, pe malul râului Sunkosi, în fața unui grup mic de credincioși, fiul nostru a fost cufundat în acele ape reci, care curgeau cu repeziciune, ca o pecete a angajamentului său față de Isus, care și El a fost botezat în râul Iordan, din Palestina. Când micul cap blond al fiului nostru a intrat sub apă și apoi a reapărut, pe fața mea s-au scurs lacrimi de bucurie și recunoștință. Între timp și fiul cel mare a fost botezat – chiar de către bunicul lui – într-o biserică frumoasă pe cealaltă parte a globului.

Ah, ce bucurie pentru noi, mamele, să îi pregătim pe cei tineri pentru veșnicie și să îi vedem crescând și predându-și inimioarele Domnului! Într-o zi, stând în fața Mântuitorului, noi, mamele din toate generațiile, ne vom putea prezenta pe noi înșine și pe cei dragi ai noștri, spunând: „Aici sunt eu și copiii pe care Tu mi i-ai dat.” Acesta să fie obiectivul și dorința noastră. Dumnezeu să te binecuvânteze!

  1. UN CUVÂNT DE APRECIERE
  2. PUTEREA VINDECĂTOARE A LUI DUMNEZEU
  3. IDEEA MINUNATĂ A LUI DUMNEZEU
  4. ABSOLVIREA CERULUI

Pagina 8 din 129

  • 3
  • 4
  • 5
  • 6
  • 7
  • 8
  • 9
  • 10
  • 11
  • 12

  • Despre noi
  • Librării
  • Blog
  • Descarcă
  • Cum comand?
  • Modalități de livrare
  • Card cadou EVS
  • Termeni şi condiţii
  • Politica de confidențialitate
 Contact
021 323 00 20
0740 10 10 34

Strada Cernica nr. 101,
Pantelimon

CUI: RO6710635
RC: J23/3442/2012

Urmăreşte-ne activitatea aici. 

facebook iconinstagram iconissu iconyoutube icon

© Editura Viață și Sănătate