


Pret oferta saptămânii
42.00 Lei 31,50 Lei

Pret intreg
38,00 Lei

Pret intreg
46,00 Lei
După succesul de care s-a bucurat „Biblia de colorat”, ilustratorul Adrian Barbu revine cu un nou proiect destinat celor mai mici dintre iubitorii de carte — copiii care colorează. Proiectul, mai mic și (de data aceasta) mai ușor de ținut în mână, se intitulează „E distractiv să colorez costume tradiționale”.
Cele 13 ilustrații din interiorul cărții îi poartă pe copii într-o scurtă, dar interesantă călătorie în jurul lumii. Copiii vor colora și, totodată, vor descoperi că planeta noastră este locuită de popoare diverse care au costume tradiționale frumoase și interesante.
Volumul Mărunțișuri de mare preț este o antologie de citate despre Dumnezeu, credință și religie, Isus Hristos, Biblie, bine și rău, adevăr și minciună, viață și moarte, timp, vârste, suferință, dragoste, fericire, oameni, bani, idei, cărți, muzică și altele.
Cine sunt cei citați? Autori și oameni celebri, dar și persoane care, fără a se bucura de notorietatea lui Mark Twain sau a lui C. S. Lewis, au gândit și au scris lucruri la care chiar merită să te gândești.
Unul dintre capitolele inedite ale acestei colecții de citate inspiratoare este cel dedicat Întrebărilor. Cititorii vor găsi nu doar citate despre întrebări, ci și întrebări concrete care au frământat sufletul celor pentru care viața este o luptă continuă pentru a înțelege.
Mărunțișuri de mare preț este unul dintre cele două volume cu care debutează colecția „Cărțile lui Doru Gălbenuș” (cea de-a doua carte este Viața ca un sunet), destinată (mai cu seamă) publicului tânăr – liceeni, studenți și nu numai.
Află secretele tinereţii fără bătrâneţe pentru sănătatea ta.
Student la medicină, Óscar pierde anul în urma unui transfer eșuat al foilor sale matricole. E încorporat în Armata Spaniei, unde suferă din pricina credinței lui, având neșansa de a pica sub comanda abuzivă a unui sergent-fiară.
Pilot de elicopter și lider înnăscut, sergentul Moliner nu dă doi bani pe soldatul „mistic” și „religia lui dezgustătoare”.
După o vreme, aflat într-o vizită la niște rude care studiau Biblia, Moliner ajunge în contact direct cu profesori de la Institutul Teologic. În cadrul discuțiilor îi revin în minte toate tachinările și discuțiile avute cu soldatul credincios.
Ceva se întâmplă!… continuarea fascinantă a istoriei o găsești în cartea Vase alese.
Te-ai întrebat vreodată care este rostul tău în viață? Te-ai întrebat care îți este rolul în societate și cât de benefică este influența ta în familie? Încotro te îndrepți?
Prin acest volum, ne-am propus să-ți prezentăm un set de valori esențiale pentru atingerea obiectivelor tale.
Personajele pe care le vei descoperi în această carte sunt niște oameni simpli, dar care au învățat să viseze la înălțimi de neatins, care au îndrăznit să se încreadă în Dumnezeu, atunci când potențialul lor îi îndemna să creadă doar în prestigiu.
FULL COLOR. COPERTA CARTONATA.
In aceasta carte vei gasi numele tarii - complet si in forma scurta, capitala, drapelul si o harta.
Cartea ofera informatii legate de suprafata, cel mai inalt punct, relief, clima, ape si resurse naturale. Gasesti date referitoare la populatie(numar, componenta etnica, religie, limba) si asezari. De asemenea vei descoperii caracteristicile economice ale fiecarui stat si forma de organizare politica. Multe dintre frumusetile naturale sau facute de om le vei gasi in aceasta carte.
Nu stii limba tarii care te fascineaza sau despre care citesti? Poti sa gasesti in carte expresiile in limba/limbile oficiala/le a/ale tarii respective. Pentru expresiile scrise cu litere ale altor alfabete a fost trecuta alaturat si transcrierea cu litere latine.
Bucura-te de aceasta colorata carte!!!
FULL COLOR. COPERTA CARTONATA.
In aceasta carte vei gasi numele tarii - complet si in forma scurta, capitala, drapelul si o harta.
Cartea ofera informatii legate de suprafata, cel mai inalt punct, relief, clima, ape si resurse naturale. Gasesti date referitoare la populatie(numar, componenta etnica, religie, limba) si asezari. De asemenea vei descoperii caracteristicile economice ale fiecarui stat si forma de organizare politica. Multe dintre frumusetile naturale sau facute de om le vei gasi in aceasta carte.
Nu stii limba tarii care te fascineaza sau despre care citesti? Poti sa gasesti in carte expresiile in limba/limbile oficiala/le a/ale tarii respective. Pentru expresiile scrise cu litere ale altor alfabete a fost trecuta alaturat si transcrierea cu litere latine.
Bucura-te de aceasta colorata carte!!!
Ediţia în limba maghiară.
Fie că ştii sau nu, trăim într-un conflict cosmic. Intriga devine mai dramatică atunci când descoperi că miza eşti chiar TU. De fapt, lupta se dă pentru tine.
Între viaţă şi moarte: Marea Luptă neştiută vine ca un îndemn la a ne desprinde privirea de la lucrurile efemere şi a o aţinti spre Marea Luptă care se va încheia în curând.
Destinul tău depinde în totalitate de direcţia în care porneşti!
Volumul Bunele maniere pentru copii conține 25 de capitole în care sunt prezentate într-un limbaj accesibil subiecte importante care au legătură cu viața noastră de zi cu zi. Veți găsi informațiile de bază, esențiale: ce să faceți și ce să nu faceți, ce este considerat politicos și ce poate trece drept grosolănie în ochii celorlalți.
Fiecare capitol include, pe lângă regulile de bună purtare în diferite circumstanțe, citate inspiratoare, versete biblice și fragmente literare care ilustrează modele de comportare manierată sau exemple de comportament necioplit, care trebuie evitate. O parte dintre capitolele cărții conțin teste de verificare a modului în care a fost înțeleasă și asumată informația prezentată.
Spre deosebire de alte materiale educative despre bunele maniere, volumul Bunele maniere pentru copii tratează subiectul dintr-o perspectivă inedită. A fi „civilizat”, „educat” sau „bine-crescut” este, în primul rând, o datorie față de Dumnezeu. Un bun creștin este și un om care se poartă frumos. Cartea are un capitol dedicat exclusiv modului în care ar trebui să ne comportăm la biserică.
Felul în care ne salutăm reciproc, modul în care stăm la masă, punctualitatea la întâlniri, importanța igienei personale, calitatea conversațiilor cu cei din jur, atenția cu care îi tratăm pe membrii familiei, pe colegi și pe vecini, „banalele” formule de politețe și modul în care știm să ne comportăm pe stradă, la școală, la biserică și, mai nou, în mediul virtual – toate aceste detalii ne reprezintă. În funcție de aceste lucruri, oamenii pe care îi întâlnim (regulat sau întâmplător) își formează o părere despre noi – dacă avem sau nu „cei șapte ani de-acasă”.
Ce alimente trebuie să se regăsească zilnic în farfuria unui copil? Ce ar trebui să mănânce un copil pentru a avea energia necesară pentru activitățile sale zilnice? Ar trebui copiii să țină dietă? Sunt câteva dintre întrebările la care medicul Nicolae Dan răspunde pe limba celor mici.
Iar acesta este primul din seria celor 10 articole prin care redactorii Viață+Sănătate pentru copii își propun să educe publicul foarte tânăr cu privire la adoptarea unui stil de viață sănătos.
Din articolul „Împărăția Puiului de Om”, copiii vor învăța despre importanța igienei personale, în timp ce articolul „Zâmbește frumos!” le va prezenta principiile unei igiene orale de nota 10.
Revista atrage atenția asupra importanței mișcării fizice, printr-o scrisoare trimisă de domnișoara Copilărie, iar secretele eficienței sunt dezvăluite ca fiind odihna și recreerea.
Articolul „Cuminte și cu... minte” îi provoacă pe copii cu o lecție de igienă a minții, atrăgându-le atenția asupra folosirii excesive a computerului și televizorului și promovând importanța lecturii în viața oricărui copil.
Sub titlul „Suferă baba la frumusețe, da’ nici chiar așa!” sunt așezate informații utile despre influența vestimentației asupra stării de sănătate, astfel încât fiecare copil să se poată îmbrăca… sănătos.
Revista conține și un prim curs de prim ajutor, cu informații succinte, esențiale despre măsurile pe care ar trebui să știe să le acorde orice copil în caz de nevoie. În plus, micuții cititori vor descoperi și un colaj interesant despre cele mai importante boli ale copilăriei și despre ceea ce trebuie făcut în astfel de cazuri.
Într-un final, revista Viață+Sănătate pentru copii le vorbește celor mici despre importanța de a se încrede în Dumnezeu și de a asculta de El.
Viață+Sănătate pentru copii va fi cu siguranță pe placul celor mici și, prin sfaturile ei, îi va ajuta să păstreze ceea ce spunea poetul latin Iuvenal: o minte sănătoasă într-un corp sănătos.
„Când spunem că Dumnezeu întârzie, chiar dacă aruncăm vina acestei întârzieri asupra noastră, Îl denigrăm pe Cel Atotputernic și Îl coborâm la nivelul nostru. Pe oameni îi putem bănui de lipsă de punctualitate, dar nu și pe Conducătorul universului.”
Iată o serie de întrebări cruciale cărora autorul le dă un răspuns clar:
• Este revenirea lui Isus un eveniment cu o dată fixă sau variabilă?
• Stă în puterea noastră să grăbim venirea Lui?
• Oare a amânat Dumnezeu secerișul?
• Cine poate spune „cât e ceasul”?
Arnold Valentin Wallenkampf şi-a dedicat viaţa unei misiuni clare – aceea de a fixa în mintea tuturor celor receptivi adevărul etern al mântuirii. Originar din Suedia, a studiat pentru început în Anglia, la Colegiul Newbold, apoi a continuat în Statele Unite ale Americii, la Universitatea Andrews şi Universitatea din California. A activat întâi ca pastor, apoi ca profesor de religie și istorie bisericească, iar mai târziu ca șef al Catedrei de teologie la Colegiul Pacific Union, Universitatea Loma Linda şi Colegiul Atlantic Union. Înainte de a se retrage din activitate, a fost director asociat la Institutul de Cercetări Biblice (BRI).
Activitatea editorială remarcabilă a lui Wallenkampf cuprinde articole apărute în diverse publicaţii adventiste (în limba română, în Curierul Adventist), studii biblice (trimestrul II/2006, cu titlul „Duhul Sfânt”), precum și numeroase cărţi cu tematică religioasă, care variază atât prin subiectul abordat, cât şi prin modul de înţelegere şi de expunere. Dintre acestea, în limba română s-a considerat bine-venită publicarea într-o serie de autor a trei volume de interes pentru adventismul contemporan: Aparenta întârziere (ce rol jucăm în influențarea revenirii lui Isus); Ce trebuie să știe fiecare adventist despre 1888 (o trecere în revistă a evenimentelor și dezbaterilor care au făcut ca Sesiunea Conferinței Generale de la Minneapolis să fie atât de importantă pentru istoria Bisericii Adventiste) și Ce trebuie să știe fiecare creștin despre îndreptățire (o explicație de la A la Z a modului în care avem privilegiul unei relații desăvârșite cu Dumnezeu).
„S-a spus că nu contează cine scrie legile unui popor, însă e foarte important cine îi scrie istoria. Dacă noi nu vom prezenta în mod corect Sesiunea Conferinței Generale din 1888 și cele întâmplate după ea, vom perpetua, ca biserică, păcatul comis atunci.”
Iată o serie de întrebări cruciale cărora autorul le dă un răspuns clar:
• Care a fost conținutul soliei de la 1888?
• Ce s-a întâmplat la Minneapolis?
• Care au fost consecințele?
• Care este responsabilitatea noastră actuală?
Arnold Valentin Wallenkampf şi-a dedicat viaţa unei misiuni clare – aceea de a fixa în mintea tuturor celor receptivi adevărul etern al mântuirii. Originar din Suedia, a studiat pentru început în Anglia, la Colegiul Newbold, apoi a continuat în Statele Unite ale Americii, la Universitatea Andrews şi Universitatea din California. A activat întâi ca pastor, apoi ca profesor de religie și istorie bisericească, iar mai târziu ca șef al Catedrei de teologie la Colegiul Pacific Union, Universitatea Loma Linda şi Colegiul Atlantic Union. Înainte de a se retrage din activitate, a fost director asociat la Institutul de Cercetări Biblice (BRI).
Activitatea editorială remarcabilă a lui Wallenkampf cuprinde articole apărute în diverse publicaţii adventiste (în limba română, în Curierul Adventist), studii biblice (trimestrul II/2006, cu titlul „Duhul Sfânt”), precum și numeroase cărţi cu tematică religioasă, care variază atât prin subiectul abordat, cât şi prin modul de înţelegere şi de expunere. Dintre acestea, în limba română s-a considerat bine-venită publicarea într-o serie de autor a trei volume de interes pentru adventismul contemporan: Aparenta întârziere (ce rol jucăm în influențarea revenirii lui Isus); Ce trebuie să știe fiecare adventist despre 1888 (o trecere în revistă a evenimentelor și dezbaterilor care au făcut ca Sesiunea Conferinței Generale de la Minneapolis să fie atât de importantă pentru istoria Bisericii Adventiste) și Ce trebuie să știe fiecare creștin despre îndreptățire (o explicație de la A la Z a modului în care avem privilegiul unei relații desăvârșite cu Dumnezeu).
„Cel care a început să înțeleagă doctrina îndreptățirii prin credință își pierde pentru totdeauna siguranța falsă a mântuirii prin eforturi proprii. Mântuirea îi este oferită omului pe baza calității dedicării lui față de Dumnezeu, nu în funcție de cantitatea lucrului său.”
Iată o serie de întrebări cruciale cărora autorul le dă un răspuns clar:
• Ce este acela „păcat”?
• Ce înseamnă să fii „îndreptățit prin credință”?
• Ce așteptări să avem de la „desăvârșire”?
• Cum rămâne cu „faptele bune”?
Arnold Valentin Wallenkampf şi-a dedicat viaţa unei misiuni clare – aceea de a fixa în mintea tuturor celor receptivi adevărul etern al mântuirii. Originar din Suedia, a studiat pentru început în Anglia, la Colegiul Newbold, apoi a continuat în Statele Unite ale Americii, la Universitatea Andrews şi Universitatea din California. A activat întâi ca pastor, apoi ca profesor de religie și istorie bisericească, iar mai târziu ca șef al Catedrei de teologie la Colegiul Pacific Union, Universitatea Loma Linda şi Colegiul Atlantic Union. Înainte de a se retrage din activitate, a fost director asociat la Institutul de Cercetări Biblice (BRI).
Activitatea editorială remarcabilă a lui Wallenkampf cuprinde articole apărute în diverse publicaţii adventiste (în limba română, în Curierul Adventist), studii biblice (trimestrul II/2006, cu titlul „Duhul Sfânt”), precum și numeroase cărţi cu tematică religioasă, care variază atât prin subiectul abordat, cât şi prin modul de înţelegere şi de expunere. Dintre acestea, în limba română s-a considerat bine-venită publicarea într-o serie de autor a trei volume de interes pentru adventismul contemporan: Aparenta întârziere (ce rol jucăm în influențarea revenirii lui Isus); Ce trebuie să știe fiecare adventist despre 1888 (o trecere în revistă a evenimentelor și a dezbaterilor care au făcut ca Sesiunea Conferinței Generale de la Minneapolis să fie atât de importantă pentru istoria Bisericii Adventiste) și Ce trebuie să știe fiecare creștin despre îndreptățire (o explicație de la A la Z a modului în care avem privilegiul unei relații desăvârșite cu Dumnezeu).
În ultima jumătate a secolului al XIX-lea, în unele biserici protestante, femeilor li s-au încredinţat roluri de conducere.
Acest lucru a fost valabil şi cu privire la Biserica Adventistă de Ziua a Şaptea:
- Trei dintre primii unsprezece trezorieri ai Conferinţei Generale (1871-1883) au fost femei.
- Dintre cei nouăsprezece editori ai publicaţiei Youth's Instructor, care au slujit în perioada 1852-1899, unsprezece au fost femei.
- L. Flora Plummer a condus Departamentul Şcoala de Sabat al Conferinţei Generale timp de douăzeci şi trei de ani.
- Între anii 1878 și 1910, Biserica Adventistă a acordat autorizaţie de a predica pentru treizeci şi una de femei.
Ellen White a evidenţiat adesea faptul că „Domnul are o lucrare pentru femei, aşa cum are pentru bărbaţi. Ele pot să ajungă aproape de inima unor oameni la care bărbaţii nu pot ajunge.” (Review and Herald, 26 august 1902)
În volumul Fiice ale lui Dumnezeu, au fost adunate părţi semnificative din sfaturile adresate de Ellen White femeilor din lucrarea lui Dumnezeu, dar şi cuvinte de încurajare, apreciere şi mângâiere din scrisori adresate unor prietene sau rude care treceau prin situaţii deosebite – boală, pierderea soţului sau a unui copil – sau urmau să ia hotărâri decisive pentru viaţă. Este abordat şi subiectul restabilirii şi susţinerii respectului de sine, ajutându-le pe femei să ştie că sunt importante şi valoroase în ochii lui Dumnezeu.
Conceptul de rămăşiţă nu este unul care să poată rămâne în culise. Dacă în Vechiul Testament se reduce la Israel, în Noul Testament se aplică în dreptul creștinismului, iar în Apocalipsa devine marca definitorie a poporului credincios de la sfârșitul timpului.
Pe parcursul studiilor cuprinse în acest volum, se desprind trei dimensiuni ale rămăşiţei: o rămăşiţă istorică, o rămăşiţă credincioasă şi o rămăşiţă escatologică, fiecare cu particularităţile sale. Poporul lui Dumnezeu există în două ipostaze: o biserică universală, invizibilă în momentul de faţă, şi rămăşiţa, expresia vizibilă a bisericii. Se pare că intenţia lui Dumnezeu este de a realiza, la finalul conflictului cosmic, o fuziune între biserica universală şi rămăşiţa escatologică.
În vederea îndeplinirii acestui ţel, misiunea rămăşiţei este cea care i-a fost încredinţată de cei trei îngeri din Apocalipsa 14: un apel adresat bisericii invizibile de a ieși din Babilon. Pentru îndeplinirea acestui obiectiv, cei ce fac parte din rămăşiţă trebuie să-şi formeze o concepţie corectă despre natura şi importanţa rămăşiţei.
În acest scop, volumul de faţă articulează în mod coerent o teologie a rămăşiţei echilibrată, care evită capcana exclusivismului şi, în acelaşi timp, şi extrema diluării conceptului până acolo, încât să devină inutil.
Acesta este primul volum al unei serii dedicate de Institutului de Cercetări Biblice (BRI) ecleziologiei adventiste. Al doilea volum a fost publicat tot în colecția „Raftul lui Tertius”, sub titlul: Mesajul, misiunea și unitatea bisericii.
De pe puntea vaporului Belking, Sven Anderson aruncă o ultimă privire spre ţărmurile Suediei. Băiatul în vârstă de 12 ani speră ca, în doi ani să strângă împreună cu tatăl său bani suficienţi pentru a cumpăra o fermă în America. Acolo, vor construi o casă pentru mama şi pentru ceilalţi copii ai familiei.
Dar munca în tabăra de exploatare forestieră de la râul Pinch este grea şi plină de ispite. Sven trebuie să facă faţă unor provocări prea mari pentru un copil, iar viaţa printre tăietorii de lemne este plină de pericole. Treptat, Sven învaţă să vorbească limba engleză şi să mânuiască toporul şi îşi face prieteni printre băieţii de seama lui. Scrisorile din Suedia nu îi aduc însă veşti prea bune. Oare va reuşi băiatul să-şi vadă visul împlinit?
Băiatul din pădurile de pini este o poveste despre brutalitate şi inocenţă, despre deznădejdi şi împliniri, despre alegere şi destin. Copiii vor descoperi că viaţa este un drum lung care, pe măsură ce îl parcurgi pas cu pas, te schimbă, te maturizează şi te apropie de Dumnezeu.
Helen Godfrey Pyke a predat cursuri de scriere la Universitatea Adventistă Southern (SUA), iar prima carte pe care a publicat-o, în 1969, s-a intitulat A Sword Unsheathed. Provenind dintr-o familie care, timp de mai multe generaţii, a fost implicată în exploatările forestiere, autoarea a cunoscut îndeaproape universul descris în Băiatul din pădurile de pini. De-a lungul anilor, a publicat mai multe cărţi pentru copii: Julia; A Wind to the Flame; No Peace for a Soldier etc.
Acest ABC al vieţii spirituale, un mic tratat în domeniul devoţiunii, îşi enunţă chiar din titlu misiunea pe care o are. Cartea îl îndrumă pe cititor spre Iisus Hristos, ca fiind singurul care poate să împlinească nevoile sufletului. Paşii celui care se simte nesigur sau cuprins de îndoială sunt conduşi pe cărarea păcii, iar cel ce caută neprihănirea şi desăvârşirea caracterului este îndrumat, pas cu pas, pe calea adevăratei vieţuiri creştine.
Cartea dezvăluie secretul biruinţei şi descoperă, într-o manieră simplă, harul mântuitor şi puterea susţinătoare a Marelui Prieten al întregii omeniri. Fie ca experienţa apropierii de Dumnezeu să devină o realitate în viaţa dumneavoastră pe măsură ce păşiţi pe Calea către Hristos.
Atenție! Această carte nu beneficiază de transport gratuit decat pentru comenzi mai mari de 1000 de exemplare.
Cartea este tiparita in limba maghiara.
De mii de ani, Pământul este un câmp de bătălie pentru forţe invizibile ochiului omenesc. Pe de o parte, sunt forţele întunericului, iar de cealaltă parte, îngerii lui Dumnezeu, însărcinaţi cu o misiune deosebit de importantă: protejarea copiilor lui Dumnezeu.
Sally Pierson Dillon vă invită într-o călătorie în timp alături de îngerul Marcu. Fiind un înger observator, Marcu înregistrează viața unor adolescenți care au trăit în momente-cheie ale istoriei.
Veți cunoaște personaje captivante și veți descoperi împreună care a fost soarta creştinilor în timpul persecuțiilor împăratului Nero, al asediului Ierusalimului, al abuzurilor papalității, al Revoluției franceze ș.a.m.d.
Paginile cărții nu dezvăluie doar marea controversă dintre bine și rău, ci și mijloacele prin care omul de rând poate ieși învingător din această luptă. Războiul invizibililor este o carte despre protecția îngerilor nevăzuți și despre căile nebănuite ale providenţei lui Dumnezeu, descoperind, mai presus de toate, dragostea Creatorului față de omenire.
Sally Pierson Dillon a fost infirmieră şi autoare de cărți pentru copii. Printre volumele publicate se numără seria War of Ages (5 cărți care prezintă istoria lumii sub formă de povestiri) și două cărți devoționale pentru copii. Întâmplări din vremea lui Ieșua, un alt titlu al aceleiași autoare, a dat startul colecției Biblioteca Junior.
Atentatele de la 11 septembrie 2001 au fost o împlinire a unei profeții? Ce puteți spune despre primirea de către biserică a soliei de la 1888? Dar despre acuzația conform căreia Conferința Generală ar fi Babilonul? Ce a spus Ellen White despre bijuterii, verighetă, teatru, dans, jocurile sportive? Scrierile ei sunt plagiate? Ulterior au intervenit și alții asupra textelor? De ce nu s-a publicat tot ce a scris ea? Ce se face cu banii din cărțile ei? Putem sărbători Crăciunul, Paștele sau sărbătorile din vechime? Este interzis să consumăm carne, brânză, ciocolată? Ce puteți spune despre chimioterapie, tratamente moderne sau controlul nașterilor?
William Fagal a fost pastor de district și profesor de colegiu, iar din anul 1984 a fost cooptat în echipa de cercetare a Fundației White. Timp de 19 ani a slujit ca director al filialei Fundației White de la Universitatea Andrews, iar ulterior, din 2003, ca director asociat al fundației la sediul central din Silver Spring.
În cartea de față, William Fagal a selectat din miile de întrebări despre Ellen White un număr de 101 întrebări, considerate cele mai provocatoare, des întâlnite și controversate. Citind cărțile ei, el demască o serie de mituri care s-au strecurat în biserică și descoperă adevărul despre această autoare inspirată.