Turcia - leagănul Crucii și al Semilunii 58043
Daniel Nițulescu
Flexibilă
Istorie bisericească
Broșat
15

Cartea Turcia - leagănul Crucii și al Semilunii este o istorie povestită a meleagurilor Anatoliei, Turciei de astăzi, locul considerat de specialiști - „a doua Țară Sfântă”. Istoria este povestită prin ochii adevăratei istorii - HIS STORY, o lucrare de popularizare, ușor de asimilat cu ajutorul rubricilor „Știați că”, al conexiunilor dintre istoria milenară și cea contemporană, dintre „atunci” și „acum”, și al imaginilor care fac mai mult decât o mie de cuvinte.

„Cartea este o minunată prezentare a ținutului Anatoliei sub cele trei sisteme diferite: păgânismul antic, creștinismul bizantin și islamul otoman. Autorul are marele merit de a scoate în evidență aportul fiecărui participant la îmbogățirea patrimoniului cultural al Anatoliei. Lucrarea, deosebit de bogată în informație, foarte concisă și clară în prezentare, te atrage prin derularea ei asemenea unui râu care curge și te poartă prin toate locurile frumoase. Cunoștințele vaste din lumea turcă, dar și din cea a Bibliei oferă lucrării o deosebită valoare. Cele câteva poezii oferă și mai multă culoare lumii orientale.”

Traian Aldea, arheolog lect. univ. dr.

50,00 lei
Educat pentru cer 57666
Colectiv de autori
Flexibilă
Parenting
Broșat
12

Educat pentru cer se constituie într-o colecție de 366 mesaje de la părinți pentru părinți, un devoțional destinat celor care caută să învețe „meseria” de părinte direct de la Tatăl tuturor generațiilor de oameni care au trăit vreodată.

Dacă ții în mână această carte, înseamnă că te preocupă destul de mult educația copilului tău. Această călătorie este mai mult decât despre tine și copilul tău, este despre tine și Dumnezeu, despre relația ta cu Dumnezeu.

39,00 lei
Sfințirea vieții 51267
Ellen G. White
Flexibilă
Pocainţă
Broșat
12

Cartea Sfințirea vieții de Ellen G. White este o lucrare plină de înțelepciune spirituală, care explorează esența unei vieți dedicate lui Dumnezeu. Prin exemple inspirate din viața lui Daniel, Ioan și alți oameni biblici, autoarea arată cum principiile divine pot fi aplicate în viața de zi cu zi. Aflați cum să vă stăpâniți poftele, să vă consolidați credința prin rugăciune și să trăiți în conformitate cu voia lui Dumnezeu.

Cartea abordează teme precum credincioșia, stăpânirea de sine și importanța ascultării de Legile divine, oferind o călăuză clară pentru cei care doresc să se apropie de Dumnezeu. Ideală pentru oricine dorește să își aprofundeze relația cu Creatorul, Sfințirea vieții este o lectură care inspiră și transformă.

14,00 lei
Dietoterapie și nutriție 57755
Dr. Nicolae Dan și Valentina Dan
Cartonată
Alimentaţie
Legat
12

Dietoterapie și nutriție bazată pe alimente vegetale integrale este un amplu tratat de alimentație sănătoasă, dar în același timp și un ghid de dietoterapie cu numeroase sugestii practice.

Este o carte menită să ajute la prevenirea bolilor, dar și la vindecarea lor, o carte pentru publicul larg, dar și pentru profesioniști, pentru persoanele sănătoase, dar și pentru cele bolnave.

Autorii promovează alimentația bazată pe alimente vegetale integrale (ABAVI), conform principiilor medicinei întemeiate pe dovezi. Aceste dovezi provin atât din studii științifice de actualitate, cât și din experiența de un sfert de secol la Centrul de Sănătate Herghelia, unde mii de pacienți și-au rezolvat problemele de sănătate prin schimbarea stilului de viață.

55,00 lei
Estera. Steaua Persiei 57707
Bradley Booth
Biblioteca Junior
Flexibilă
Povestiri
Broșat
9

O poveste inspiratoare despre tânăra pe care Dumnezeu a ales-o ca să-Și salveze poporul de la distrugere. Fără să ezite, Estera își va arăta devotamentul față de Dumnezeu și față de propriul popor.

Istoria Esterei este sacră pentru evrei și fascinantă pentru noi toți, demonstrându-ne că o credință mai puternică decât teama de moarte poate face minuni, poate salva vieți și Îl poate onora pe Dumnezeu.

Bradley Booth este profesor și a predat la mai multe școli din SUA, Africa de Vest și Rusia. În prezent, conduce Departamentul Educație și Psihologie și este profesor la Atlantic Union College, Massachusetts. Printre volumele publicate: Lasă poporul Meu să plece! și Prin Marea Roșie și deșert.

Adrian Barbu, ilustratorul cărții, este cofondator al clubului de bandă desenată Comics Club Cluj și a ilustrat peste 600 de cărți, majoritatea pentru copii. Dintre acestea amintim: Câinele Ruggs sare cu parașuta; Igiena orală pe înțelesul copiilor; Biblia de colorat; Pistruiatul și comanșii etc.

Categoria de vârstă: 9-14 ani

32,00 lei
Taţii. Implicaţii şi semnificaţii contemporane 57600
Editor Norel Iacob
Semnele timpului
Cartonată
Parenting
Legat
18

O apariție inedită, dar de care era extrem de mare nevoie. Într-o perioadă în care descoperim din ce în ce mai mult că tatăl joacă roluri nebănuit de importante, decisive chiar, în creșterea copiilor săi, cartea Tații. Implicații și semnificații contemporane sosește la timp.
Volumul conține o colecție de 15 contribuții ale unor autori români și străini, care scriu argumentat și convingător despre principalele contribuții prin care un tată schimbă viața copiilor săi și despre deciziile de răscruce pe care un tată trebuie să le ia.
Utilă și surprinzătoare deopotrivă pentru tații de toate vârstele și din toate categoriile (tată pentru prima dată, tată de fete, tată de băieți, tatăl în vârstă, tatăl jucăuș, tatăl-lider, tatăl-mentor etc.), cartea Tații a fost îndelung așteptată și de mamele care vor să le ofere cadoul cel mai potrivit soților lor. Și care consideră că parentingul este o preocupare de căpătâi a ambilor parteneri. 

55,00 lei
Plantele 57550
Pamela Hickman
Cartonată
Cărţi educative
Legat
6

De ce unele plante au flori?
Cum contribuie insectele, păsările și liliecii la înmulțirea plantelor?
Ce ar trebui să conțină rucsacul unui botanist plecat în căutarea aventurii?

În această carte frumos ilustrată, copiii vor urmări plantele de-a lungul celor patru anotimpuri, vor descoperi cum sunt polenizate acestea și vor învăța să identifice plantele pe care le văd zilnic în jurul lor. Această perspectivă colorată și vie asupra lumii plantelor va trezi dragostea copiilor pentru floră.

Pamela Hickman este autoare de cărți pentru copii. Cărțile ei îi familiarizează pe aceștia cu natura înconjurătoare. A scris și a publicat seria Natura din jurul nostru, cartea It's Moving Day! și seria Animal Behavior. Trăiește în Canning, Nova Scotia (Canada), unde găsește zilnic inspirație din natură.

Carolyn Gavin este pictoriță, ilustratoare și grafician. Arta ei plină de culoare și de viață reflectă dragostea sa pentru natură și călătorii. Lucrările sale pot fi admirate în cărți, în reviste și chiar și pe ziduri. Originară din Africa de Sud, ea trăiește astăzi în Toronto, Canada.

Categoria de vârstă: 6-12 ani

35,00 lei
Păsările 57557
Pamela Hickman
Cartonată
Cărţi educative
Legat
6

Toate păsările depun ouă?
De ce migrează unele păsări? Și unde se duc?
Ce ar trebui să conțină rucsacul unui ornitolog plecat în căutarea aventurii?

În această carte frumos ilustrată, copiii vor urmări păsările de-a lungul celor patru anotimpuri, vor descoperi cum și unde își fac cuiburi și vor învăța să identifice păsările pe care le văd zilnic în jurul lor. Această explorare instructivă și plină de viață a lumii păsărilor îi va face pe iubitorii de păsări să dorească să știe mai mult.

Pamela Hickman este autoare de cărți pentru copii. Cărțile ei îi familiarizează pe aceștia cu natura înconjurătoare. A scris și a publicat seria Natura din jurul nostru, cartea It's Moving Day! și seria Animal Behavior. Trăiește în Canning, Nova Scotia (Canada), unde găsește zilnic inspirație din natură.

Carolyn Gavin este pictoriță, ilustratoare și grafician. Arta ei plină de culoare și de viață reflectă dragostea sa pentru natură și călătorii. Lucrările sale pot fi admirate în cărți, în reviste și chiar și pe ziduri. Originară din Africa de Sud, ea trăiește astăzi în Toronto, Canada.

Categoria de vârstă: 6-12 ani

35,00 lei
Copacii 57507
Pamela Hickman
Cartonată
Cărţi educative
Legat
6

De ce frunzele sunt verzi?
Cum poți să afli vârsta unui copac?
Ce ar trebui să conțină rucsacul unui dendrolog plecat în căutarea aventurii?

În această carte frumos ilustrată, copii vor urmări copacii de-a lungul celor patru anotimpuri, vor descoperi cum și unde cresc și vor învăța cum să identifice copacii pe care îi văd zilnic în jurul lor. Volumul de față este perfect pentru naturaliștii în devenire.

Pamela Hickman este autoare de cărți pentru copii. Cărțile ei îi familiarizează pe aceștia cu natura înconjurătoare. A scris și a publicat seria Natura din jurul nostru, cartea It's Moving Day! și seria Animal Behavior. Trăiește în Canning, Nova Scotia (Canada), unde găsește zilnic inspirație din natură.

Carolyn Gavin este pictoriță, ilustratoare și grafician. Arta ei plină de culoare și de viață reflectă dragostea sa pentru natură și călătorii. Lucrările sale pot fi admirate în cărți, în reviste și chiar și pe ziduri. Originară din Africa de Sud, ea trăiește astăzi în Toronto, Canada.

Categoria de vârstă: 6-12 ani

35,00 lei
Misterul din înaltul cerului 57711
Maylan Schurch
Flexibilă
Povestiri
Broșat
6

Justin Case este un băiat de 13 ani înzestrat cu un ascuțit simț al observației și cu logică. Aflat în vizită la familia Coggins, Justin află de jafurile comise de o bandă supranumită „Fantomele”. Însoțit de noii săi prieteni, Gina și Tony, micul detectiv începe să investigheze cazul.
Va reuși oare să le dea de urmă hoților?

Categoria de vârstă: 6-12 ani

28,00 lei
Să ne distrăm cu animalele din Biblie 57444
Berta Garcia
Flexibilă
Cărţi cu activităţi
Broșat
6

Cartea prezintă o mulțime de animale menționate în cărțile Bibliei, explicând valoarea simbolică a acestora și oferind informații interesante despre ele. Dar scopul principal este să le dea copiilor nu mai puțin de 46 de idei de jocuri pe care le pot juca afară sau în casă, împreună cu prietenii lor.

- Descoperi o mulțime de animale care apar în cărțile Bibliei.

- Afli ce valoare simbolică au avut animalele acestea pe vremea când Biblia a fost scrisă.

- Înveți lucruri noi despre toate animalele prezentate în carte.

- Primești 46 de idei de jocuri pe care le poți juca afară sau în casă împreună cu prietenii tăi.

Categoria de vârstă: 6+ ani

28,00 lei
Portretele unor curajoși exploratori 57577
Brigitte Coppin
Cartonată
Povestiri
Legat
8

Din cele mai vechi timpuri, oamenii sunt mistuiți de curiozitate față de lumea în care trăiesc. În căutare de aventuri, descoperiri, explicații sau bogății, cutreieră lumea ca să îi afle și cele mai mici detalii.

Cartea prezintă doisprezece exploratori renumiți – Herodot, Erik cel Roșu și fiul său, Leif Eriksson, Marco Polo, Ibn Battuta, Zheng He, Cristofor Columb, Fernando Magellan, James Cook, David Livingstone, Mary Kingsley, Roald Amundsen, Jacques-Yves Cousteau.

Categoria de vârstă: 8-12 ani

42,00 lei
Fernando Magellan și aventura primei călătorii în jurul lumii 57744
Samuel Willard Crompton
Flexibilă
Povestiri
Broșat
9

Cu toții știm astăzi că lumea a devenit un loc cunoscut mai bine după temerara expediție în jurul Pământului, condusă de portughezul Fernando Magellan, în fruntea unei flote spaniole. Numele lui e cunoscut azi în toată lumea. E cel care a realizat prima călătorie în jurul Pământului. Dar cine a fost Magellan, ce anume l-a determinat să întreprindă faimoasa călătorie, care au fost piedicile întâmpinate și cum s-a terminat expediția? 

Samuel Willard Crompton ne poartă în această biografie pe urmele marelui explorator, începând din anii copilăriei, când a fost paj la curtea regală a Portugaliei, și până la sfârșitul său nefericit, în confruntarea cu insularul filipinez Lapu-Lapu. O istorie palpitantă, plină de întorsături de situație neașteptate.

Categoria de vârstă: 9-14 ani

32,00 lei
Evadare din gaura neagră 57770
Ivor Myers
Flexibilă, Cartonată
Tineri
Broșat
15

Cartea Evadare din gaura neagră este o poveste impresionantă de viață o mărturie despre puterea lui Dumnezeu de a scăpa și de a transforma viețile celor ce Îl caută cu sinceritate.

Cartea prezintă drumul lui Ivor Myers din copilărie până la momentul când devine membru al unei trupe hip-hop care ajunge să semneze un contract cu o prestigioasă casa de discuri și de aici până la momentul când el a devenit pastor în Biserica Adventista de Ziua a Șaptea. Pas cu pas Dumnezeu a adus în viața lui și a fratelui său, oameni care le-au schimbat traiectoria vieții și care i-au ajutat să Îl cunoască tot mai profund și să se lase schimbați de El.

30,00 lei
Fetițele indiene 57570
Sylvia Hardwick
Flexibilă
Povestiri
Broșat
8

Cartea Fetițele indiene prezintă povestea a două surori care trebuie să se adapteze la ferma noii lor familii adoptive. Singing Tree și Laughing Water sunt două indience puse pe șotii, curioase să descopere lucruri noi și, în egală măsură, dornice să fie iubite și acceptate în sânul unei familii adevărate.

Copiii se vor delecta cu aventurile celor două fetițe și se vor amuza de situațiile hazlii prin care trec acestea. Totodată, vor învăța mai multe despre bunătate și despre cât de important este să îți pui mereu încrederea în Dumnezeu.

 
C.C. Rouse este autorul cărților Căruțașul din Montana și Rough Trail to the Pulpit.
 
Oana Ispir este ilustrator și grafician. A făcut nu doar ilustrație pentru copii, ci și ilustrație editorială și publicitară. Dintre cărțile pentru copii ilustrate: Învață cum să înveți!Bunele maniere pentru preșcolariNibbles, maimuțica jucăușăTina, vulpița poznașăSkeeter, ratonul ștrengarPoeziile păduriiCântec de drum etc.
32,00 lei
Căruțașul din Montana 57676
C.C. Rouse
Biblioteca Junior
Flexibilă
Povestiri
Broșat
8

Lisha și Elliot sunt doi frați care pornesc spre Vest. În viziunea lor, promisiunea unei vieți libere și aventuroase pare perspectiva cea mai strălucitoare. Conflictele cu amerindienii ostili și descoperirea unor teritorii neexplorate se vor dovedi lecții prețioase, influențându-le tot parcursul vieții. Căruțașul din Montana îi introduce pe tinerii cititori într-o lume plină de imprevizibil, o lume supusă transformărilor, în care personajele cuceresc prin perseverență, curaj și pasiune. Dincolo de experiențele Vestului Sălbatic, cei doi frați Îl vor descoperi pe Dumnezeu. Dacă vor alege sau nu să Îi fie credincioși, rămâne de văzut.

Sylvia Hardwick a fost pseudonimul scriitoarei Ivy R. Doherty. Născută în Australia, în 1922, Ivy a emigrat în SUA împreună cu soțul și cei doi copii ai lor, în 1948. De-a lungul timpului a scris romane pentru copii, tineri și adulți.

Oana Ispir este ilustrator și grafician. A făcut nu doar ilustrație pentru copii, ci și ilustrație editorială și publicitară. Dintre cărțile pentru copii ilustrate: Învață cum să înveți!; Bunele maniere pentru preșcolari; Nibbles, maimuțica jucăușă; Tina, vulpița poznașă; Skeeter, ratonul ștrengar; Poeziile pădurii; Cântec de drum etc.

32,00 lei
Paradoxurile Bibliei 57705
Taylor G. Bunch
Flexibilă
Teologie
Broșat
15

Aflați cum adevărurile aparent contradictorii ale Scripturii dezvăluie profunzimi spirituale surprinzătoare! Cartea Paradoxurile Bibliei, scrisă de Taylor G. Bunch, explorează pasaje biblice care, la prima vedere, par paradoxale, dar care ascund învățături esențiale pentru viața creștină. De la slăbiciunea care devine putere până la sărăcia care înseamnă bogăție, autorul analizează aceste concepte cu claritate și relevanță pentru zilele noastre.

Printre temele abordate se numără harul care depășește păcatul, sacrificiul care aduce câștigul și pacea care izvorăște din luptă. Fiecare capitol este o invitație la reflectare și o oportunitate de a aprofunda relația cu Dumnezeu prin prisma unor adevăruri vechi, dar mereu actuale.

Ideală pentru cei care doresc să înțeleagă mai bine mesajul Bibliei, această carte este un ghid valoros pentru o viață echilibrată și plină de sens. Descoperiți cum paradoxurile divine vă pot inspira și transforma perspectiva asupra lumii și a credinței.

20,00 lei
Ghidul sănătății feminine 57598
Lidia La Marca
Cartonată
Principii de sănătate
Legat
15

Cartea Ghidul sănătății feminine a fost scrisă pentru femei de o femeie. În mod plăcut și clar, cartea își dorește să deschidă noi perspective spre un comportament caracterizat de înțelepciune în diverse aspecte privitoare la viața de zi cu zi.

Dr. La Marca a făcut mari eforturi pentru a pune la dispoziție un ghid medical practic pentru femeile din zilele noastre, explicând la momentul potrivit motivul din spatele tuturor lucrurilor și prezentând, în limbaj ușor de înțeles pentru neprofesioniști, recomandările medicale necesare pentru a putea acționa în cunoștință de cauză. Indiferent de unde provii sau de etapa în care te afli acum în viața ta, niciodată nu vei mai fi la fel după ce vei citi paginile acestei cărți. Vei înțelege anumite manifestări ale organismului tău, unele reacții interioare care ar putea fi interpretate greșit și unele modificări din organismul tău. De acum înainte, vei putea interpreta puțin mai bine propriile schimbări emoționale, care probabil adesea au fost o surpriză pentru tine. Atunci, vei putea să aplici resursele pe care autoarea le recomandă pentru un trai mai bun.

Cartea Ghidul sănătății feminine dorește să îți ofere îndrumări vitale pentru umblarea ta în viață, să îți deschidă o ușă spre un viitor cu mai multă bunăstare, prevenție pentru sănătate și echilibru emoțional.

38,00 lei
Saul din Tars 57414
Dumitru Popa
Flexibilă
Istorie biblică
Broșat
15

Saul din Tars de Dumitru Popa este o lucrare captivantă care explorează viața și opera lui Pavel, unul dintre cele mai influente personaje ale creștinismului. Cartea urmărește transformarea sa radicală de la persecutor al bisericii la apostol al neamurilor, subliniind momentele cheie ale călătoriei sale spirituale și a misiunii sale de răspândire a Evangheliei.

Printre paginile cărții, cititorii vor descoperi detalii fascinante despre copilăria lui Saul în Tars, educația sa sub îndrumarea lui Gamaliel, întâlnirea sa transformatoare cu Hristos pe drumul Damascului și eforturile sale neobosite de a propovădui mesajul mântuirii. Autorul oferă o analiză profundă a caracterului, credinței și suferințelor lui Pavel, evidențiind modul în care a influențat cursul istoriei creștine.

Ideală pentru cei pasionați de studii biblice sau istoria creștinismului, această carte este o invitație la a explora viața unui om al cărui zel și devotament continuă să inspire generații. 

Dumitru Popa (11.11.1927 – 06.03.2019) a fost președinte al Bisericii Adventiste de Ziua a Șaptea din România (1974–1990), secretar și consilier al Uniunii Române, profesor la Seminarul Teologic Adventist și redactor-șef la Curierul Adventist pentru mulți ani. Printre lucrările publicate de-a lungul vieții, amintim: Epistola care evrei, Pagini din istoria Bisericii Adventiste din România (vol. 1–3), Apocalipsa lui Ioan, apostolul (vol. 1–3), Daniel (vol. 1, 2).
35,00 lei
Comoara Evangheliei 57477
Traian Aldea
Lumea Bibliei
Flexibilă
Istorie biblică
Broșat
15

Cartea Comoara Evangheliei de Traian Aldea explorează personajele și mesajul central al Evangheliei, punând în lumină viața și învățătura lui Isus Hristos. Prin paginile sale, cititorul este condus prin pilonii credinței creștine: de la chemarea ucenicilor și rolul Evangheliștilor, până la semnificația timpului Legii și a Evangheliei. Autorul evidențiază cum Isus, ca Învățător și Mesia, a schimbat cursul istoriei prin iubire, har și autoritate divină.

Cartea oferă o perspectivă clară asupra misiunii lui Isus, a impactului Evangheliei asupra lumii antice și a relevanței sale pentru omul contemporan. Ideală pentru cei care doresc să înțeleagă esența mesajului creștin și să descopere cum principiile lui Isus pot fi aplicate în viața de zi cu zi. O lectură care inspiră și întărește credința.

Pastorul Traian Aldea deține un doctorat în istorie, obținut la Facul­tatea de Istorie din cadrul Universității din București și are o bogată experiență de arheolog. Cartea Comoara Evangheliei aparține colecției „Lumea Bibliei”. Din colecție, a fost tipărită Lumina Torei și sunt în curs de editare: Lumina profeției I – cartea lui Daniel și Lumina profeției II – cartea Apocalipsei. Cu ajutorul Domnului, vor urma: Glasul profeților și Cântecul psalmilor.

35,00 lei
Rezultate 281 - 300 din 697