


Pret oferta saptămânii
44.00 Lei33.00 Lei

Pret intreg
59,00 Lei

Pret intreg
35,00 Lei
Tragedia veacurilor se numără printre cele mai cunoscute și citite cărți ale scriitoarei creștine Ellen G. White, fiind a cincea dintr-o serie care prezintă istoria lumii din perspectiva Bibliei și a creștinismului. Aproape două milenii de creștinism sunt trecute în revistă prin prisma raportării umane la principiile divine, autoarea evidențiind felul în care, întotdeauna, în mijlocul decăderii spirituale generalizate au existat oameni, grupuri și mișcări religioase care au lupta pentru cauza lui Dumnezeu, în baza unui „Așa stă scris!”
Capitolele cărții urmăresc firul roșu care străbate veacurile începând de la distrugerea Ierusalimului în primul secol creștin și persecuțiile îndreptate împotriva creștinilor, continuând cu prereformatori ca John Wycliffe și cu marile momente și figurile emblematice ale Reformei protestante, ajungând până la mișcarea millerită și cea de trezire adventă din secolul al XIX-lea. Un accent deosebit cade pe interpretarea profețiilor biblice despre sfârșitul veacului și pe nevoia de pregătire a creștinilor din timpul prezent pentru a Doua Venire a lui Hristos.
Tragedia veacurilor a fost tradusă, de la prima sa apariție în anul 1888, în numeroase limbi și a fost răspândită în lumea întreagă. Mulți dintre cititorii români cunosc deja cartea aceasta care, de mai multe decenii, este disponibilă și în limba lor, fiind tipărită de-a lungul anilor atât integral, cât și în ediții prescurtate, ce au inclus doar capitole selectate.
Ediția de față, prezentată în condiții grafice deosebite, hardcover și full color, captivează cititorii prin aspectul vizual inedit, îmbogățit cu aproape 300 de ilustrații, fotografii și picturi clasice care ilustrează subiectele abordate de scriitoarea americană, lărgind și adâncind perspectiva celor interesați să afle mai multe despre istoria creștinismului.
Această carte, scrisă de Ellen G. White, este un instrument valoros pentru pastori și lideri spirituali, oferind îndrumări clare și biblice pentru slujirea eficientă. Structurată în secțiuni tematice, cartea abordează aspecte precum consacrarea personală, caracteristicile pastorului, relațiile în cadrul bisericii și metodele de evanghelizare.
Printre subiectele tratate se numără importanța rugăciunii și studiului Bibliei, gestionarea timpului și a sănătății, precum și rolul familiei în susținerea lucrării pastorale. Cartea pune accent pe umilință, compasiune și loialitate față de adevărul biblic, oferind exemple practice și sfaturi pentru depășirea provocărilor zilnice.
O lectură obligatorie pentru cei care doresc să-și aprofundeze înțelegerea slujirii și să-și îmbunătățească impactul în comunitate. Ideală pentru pastori, misionari și oricine dorește să servească cu credință și dedicare.
Reforma intre cruce și semilună. O perspectivă a contribuției Islamului la consolidarea Protestantismului ne prezintă, prin ochii adevăratei filosofii a istoriei, modul providențial în care Dumnezeu lucrează în pofida geopoliticii și a echilibrelor de putere. În cadrul marii lupte răul devine, până la urmă, slujitorul lui Dumnezeu.
Lucrarea abordează raporturile reale și, mai ales, imaginare dintre reformatorii protestanți și Islamul otoman în secolul al XVI-lea, o vreme în care Mântuitorul era așteptat să vină. Atacurile repetate ale Antihristului (un corn - Biserica Romană, celălalt corn - Islamul) anunțau revenirea lui Isus.
Incursiunile otomane în Europa „biciul lui Dumnezeu” („Flgelum Dei”) apar în momentele cheie ale genezei Protestantismului. Turcii atacă aparent pentru că vor să domine lumea, însă, în planul lui Dumnezeu, ei năvălesc în Europa în momentul în care puterea Scaunului de la Roma este pe punctul de a distruge din fașă mișcarea protestantă. Astfel, în marele plan al istoriei, ei salvează poporul lui Dumnezeu. Carol Quintul nu putea lupta concomitent pe două fronturi, cu turcii și cu protestanții. Mai mult, din punct de vedere imagologic, studiul aprofundează profilurile corifeilor Reformei și modul în care aceștia s-au raportat la „El Gran Turco”. Ei au ales mai degrabă „turbanul sultanului decât tiara papei”.
Supranumită „Cartea cărților”, Biblia este acel monument al literaturii universale – o bibliotecă în sine – care a configurat peisajul religios al lumii timp de milenii. Este, probabil, cartea tradusă în cele mai multe limbi și răspândită în cele mai îndepărtate colțuri ale planetei. Biblia rămâne și în prezent, prin conținut și idei teologice, un catalizator pentru dezbateri și studii științifice, dar mai ales pentru acea filozofie de viață care definește creștinătatea.
Volumul de față propune, înainte de toate, un mod simplu de a ne apropia de Biblie, citind-o integral și săpând în profunzimile textului inspirat, redescoperind vechile texte ale Scripturii mai frumoase, mai proaspete și mai relevante ca oricând. Drumul spre Emaus. Biblia, într-un an adună între coperte 52 de interviuri ce acoperă toate cele 66 de cărți ale Bibliei. Prin întrebări pătrunzătoare și răspunsuri atent cumpănite, participanții la proiect ne oferă modele de citire a Cuvântului scris al lui Dumnezeu și ne încurajează să devenim noi înșine studenți în marea academie a Bibliei.
Christian Sălcianu este pastor și director al Adventist Discovery Centre (UK & Ireland). Este adeptul unui leadership bazat pe slujirea semenilor și preocupat de metode de evanghelizare creative și adaptate nevoilor și realităților din secolul al XXI-lea. Are o bogată experiență editorială. Îi place să cânte la chitară, să alerge și, mai ales, să scrie și să citească.
Printre mijloacele cele mai eficiente ale marelui amăgitor, sunt învățăturile false și minunile neadevărate ale spiritismului. Sub aparența unui înger de lumină, el își așază capcanele acolo unde se bănuiește mai puțin. Dacă ar studia Cartea lui Dumnezeu cu rugăciune stăruitoare pentru a o înțelege, oamenii n-ar mai fi lăsați în întuneric și nu ar mai primi învățături rătăcite.
Autorul prezintă istoria salvării sale din lumea înspăimântătoare a spiritismului prin intervenția directă a lui Dumnezeu.
Ai nevoie urgentă de un joc? Iată o nouă colecţie gigantă de jocuri uşor de învaţat care vor duce buna-dispoziţie în orice lecţie pe care vrei să o predai...sau în orice situaţie pe care o întalneşti în lucrarea cu copiii.
Ce primeşti:
- 75 de Jocuri cu povestiri biblice potrivit corelate cu cele mai importante istorisiri biblice.
- 10 Jocuri de sărbătoare pentru orice celebrare extraordinară.
- 10 Jocuri "Isus este" care ii apropie pe copii de Cristos.
- 10 Jocuri "Biblia este" care învaţă adevărurile esenţiale.
- 20 de Jocuri introductive pentru a îi ajuta pe copii sa fie deschişi.
- 20 de Jocuri de echipă pentru a îi ajuta pe copii să construiască prietenii de durată.
-10 Jocuri în deplină linişte pentru momentele în care copiii vor să se joace, dar tu ai nevoie de o pauză.
- 10 Jocuri de călătorie pe care să le incerci pe drum de ici-colo.
Jocuri la îndemâna ta! Ai la dispoziţie un index în care poţi căuta dupa tipuri de jocuri, pasaje din Biblie sau dupa nivelul de energie necesar. Vei fi gata de joacă în orice moment!