


Pret oferta saptămânii
42.00 Lei 31,50 Lei

Pret intreg
38,00 Lei

Pret intreg
46,00 Lei
Cartea Dragostea este! de Frank M. Hasel reprezintă o incursiune aprofundată în universul durerii, pierderii și reconstrucției sufletești. Pornind de la experiența personală a autorului, care își pierde soția din cauza unei forme agresive de cancer, cartea devine un ghid autentic pentru cei care se confruntă cu suferința provocată de pierderea unei persoane dragi.
Cu o sinceritate dezarmantă, Hasel își dezvăluie gândurile, temerile și întrebările născute în timpul acestei perioade de criză, oferind cititorilor o imagine detaliată a procesului său de vindecare. Pe măsură ce povestea se desfășoară, autorul îmbină momentele de reflecție asupra vieții și a credinței cu sfaturi practice pentru cei aflați în doliu, precum și pentru cei care doresc să sprijine pe cineva aflat în suferință.
Importanța acestei cărți constă în capacitatea sa de a oferi un spațiu sigur în care cititorii se pot regăsi, fie că sunt în plin proces de doliu, fie că doresc să înțeleagă mai bine ce simt cei din jurul lor. Mesajul central al cărții este unul al speranței: chiar și în cele mai întunecate momente, dragostea poate deveni un punct de sprijin, iar Dumnezeu este prezent chiar și atunci când răspunsurile întârzie să apară.
Dragostea este! nu e doar o carte despre pierdere și doliu, ci o lecție de empatie, recunoștință și reziliență. Într-o lume în care durerea este adesea reprimată sau cosmetizată, Frank M. Hasel oferă o perspectivă autentică și profundă asupra felului în care putem învăța să trăim, să iertăm și să iubim, chiar și atunci când sufletul nostru este zdrobit de pierdere.
Marturii pentru biserica, volumul 5, autor E. G. White
Pregătește-ți copilul pentru sănătate!
Ignorarea celor mai simple reguli de igienă are urmări extrem de negative. Multe boli și suferință pot fi evitate cu o rutină de igienă corectă. Cu cât această rutină se se asimilează de la o vârstă mai fragedă, cu atât va rămâne mai bine fixată în mintea viitorului adult. Așadar, ți-am pregătit cartea perfectă pentru a-ți educa băiețelul în domeniul igienei.
Am conceput cu atenție versuri ușor de citit și imagini atractive, astfel încât copilul tău să poată reține cu ușurință informațiile prețioase din această carte.
Un băiat bine-ngrijit
E curat și fericit;
Parcă are scrise-n genă
Reguli pentru igienă!
La mai puțin de un an de la apariția ei în limba engleză, cartea Where are we going? este disponibilă acum și în limba română, în urma unei inițiative a Uniunii de Conferințe a Bisericii Adventiste de Ziua a Șaptea. Titlul cărții, o actualizare a celebrelor cuvinte Quo vadis? din legendara întâlnire dintre apostolul Petru și Domnul Hristos, provoacă biserica la un răspuns în fața crizelor contemporane. Publicul-țintă este reprezentat de lideri, de la prezbiterul unei bisericuțe la slujbașul ales pentru o funcție la Conferința Generală. Echilibrată, dar curajoasă, Încotro ne îndreptăm? este o carte bazată pe experiențele trăite „în prima linie a frontului”.
Există greşeli în Biblie? De ce au fost scrise patru Evanghelii? Cu cine s-a căsătorit Cain? Cum au reuşit două milioane de evrei să traverseze Marea Roşie într-o singură noapte? E mai bine să alegi celibatul în locul căsătoriei? Sunt întrebări fireşti, născute din dificultatea anumitor versete şi pasaje ale Bibliei.
Acest volum reuneşte efortul câtorva zeci de teologi adventişti de elită, care răspund la peste 100 de întrebări cu care fiecare dintre noi s-a întâlnit măcar o dată în viaţă. Fără a face apel la autoritatea tratatelor teologice, autorii articolelor din această carte au preferat să lase Biblia să se interpreteze singură.
Răspunsurile oferite – lăsând drumul deschis spre profunzimi noi – dovedesc că Biblia nu este o carte enigmatică, destinată unui grup de iniţiaţi. Chiar şi cele mai dificile pasaje, printr-o armonizare a logicii şi a bunului-simţ cu îndrumarea oferită de Duhul Sfânt, devin dintr-odată mai luminoase şi mai uşor de înţeles. Biblia se dovedeşte, în întregime, mesajul de dragoste al lui Dumnezeu pentru orice fiinţă creată, un manual pentru desăvârşirea caracterului.