


Pret oferta saptămânii
44.00 Lei33.00 Lei

Pret intreg
59,00 Lei

Pret intreg
35,00 Lei
Prin poeziile sale, poetul Benoni Catană îl invită pe cititor într-o călătorie fascinantă în lumea Bibliei. Versurile sale surprind momente captivante din istoria lumii – geneza, potopul, nașterea Mântuitorului –, dar și din viața copiilor lui Dumnezeu – Noe, Iona, Estera, Daniel și Iov.
Autorul nu se oprește la spațiul biblic, volumul incluzând și o serie de rime vesele dedicate mamei, primăverii și învățătoarei.
Jucăușe și moralizatoare deopotrivă, versurile acestea sunt, înainte de toate, o laudă la adresa lui Dumnezeu și un îndemn fervent către toți copiii de a asculta de Dumnezeu în fiecare clipă a vieții lor, de a se ruga și de a fi creștini autentici.
„Cu o lirică ademenitoare, cu o expresie poetică elegantă - ca un costum sau rochie bine croită-, Zodia gri ne oferă o poezie uşor de urmărit,uşor de citit, dar nu una uşoară. Cei ce vor citi volumul vor ajunge probabil la concluzia mea, şi anume că Daniel Geantă, fie că scrie jucăus sau serios, fie că abordează teme câmpeneşti sau teologice sau existenţiale sau simple reminiscenţe, le va atinge inima aşa cum mi-a atins-o mie...”
Daniel Ioniţă
Versurile din acest volum ne întorc pe toți, copii și adulți deopotrivă, spre natură și, prin intermediul ei, spre naturalețe, ajutându-ne să redescoperim nu doar frumusețile mediului înconjurător, ci și frumosul ca o categorie a esteticii. Prin Poeziile pădurii ne uimim în fața miracolului vieții, poposim în luminișurile pădurii doar pentru a regăsi lumina din sufletul nostru și ne lăsăm purtați în ritmuri line spre adâncurile codrului, acolo unde pare că eternitatea și-a făcut sălaș.
Copiii vor găsi în Poeziile pădurii o binevenită ocazie de a iubi natura din ce în ce mai mult.
„Cititorii de orice vârstă vor descoperi în Poeziile pădurii o teză sau, mai bine spus, o promisiune: că fiecare își are locul și rostul său în lume. Iar când spun «fiecare», mă refer la oricine și orice, de la frunză la cel mai impunător copac și de la insectă la om.” (Florin Bică)
Roxana Lupu este licențiată în filologie și teologie și Doctor în lingvistică la Universitatea din București. Este autoarea volumului De la sacru la profan. Termeni religioși pătrunși în vocabularul laic (Editura Universitară, 2014). Scrie poezie încă din anii de liceu, iar pentru copii a publicat în 2012 un prim volum de versuri intitulat Poezii cu luminițe pentru băieți și fetițe (Editura Viață și Sănătate).
Oana Ispir este ilustrator și grafician. A făcut nu doar ilustrație pentru copii, ci și ilustrație editorială și publicitară. Îi place să confecționeze jucării și să brodeze în micuțul său atelier din București. A ilustrat mai multe cărți pentru copii: Bunele maniere pentru preșcolari, Învață cum să înveți!, Povestea vitaminelor, Povestea gentuței roșii, Rime pentru mama, Rime în bucătărie ș.a.
Volumul Poiana cu izbuc îi sugerează cititorului, chiar de la început, prin intermediul subtitlului „Unde cântecul dă-n floare și sub pietre sunt izvoare”, care va fi tonul general al cărții, unul plin de optimism și de încredere.
„Un volum liniar, oarecum monocord ne oferă Ion Buciuman prin această culegere de poeme, în sensul curgerii constante a mesajului, cu unele izbucniri prozodice ce întrerup, alterează cromatica, îmbogățind textul, adăugând culoare prin metrică, rimă și ludic”, scrie Hanna Bota, membră a Uniunii scriitorilor din România, în prefață.
Cele nouă secțiuni ale cărții (Ioanine; Mir de nard; Șapte suspine divine; Cântece de primenire; Ad libitum; Redări; Intermezzo; Fractali; Cântece cu gămălie) oferă publicului iubitor poezie pură, poezie de inspirație creștină, poezie trăită, poezie care răscolește și întreabă, caută și găsește, îmbie și înalță.
„Și înainte, și după lectură simt la fel: în acest volum este sută la sută poezie, așa cum a fost și va fi chiar umblarea autorului”, afirmă poetul Daniel Chirileanu.
Poiana cu izbuc este cel de-al patrulea volum din colecția Cărțile lui Doru Gălbenuș.
Volumul de debut ,,Muguri iertaţi'' strânge o adiere de anotimp ceresc. Citind mărturisirea lor de credinţă poetică, un lucru trebuie preţuit: ,,Nu grăbiţi floarea până nu apare ea''.
Poezii de:
Ioan Andrei Gapsa, Bianca Dan, Cristina Plop, Elena Hanganu, Lucretia Ionescu, Ionut Toader, Gabriel Neagu, Gabriela Elena Purdel, Elena Aurora Popa, Valentina Dolceanu, Gheorghita Bina, Anamaria Stefania Balas, Liviu Diaconu, Lidia Duciuc, Ionut Cimpoeru, Florina Ciuciu.