


Pret oferta saptămânii
44.00 Lei33.00 Lei

Pret intreg
59,00 Lei

Pret intreg
35,00 Lei
Cartea Minte, caracter, personalitate vine în întâmpinarea nevoii de a cunoaște mai bine alcătuirea minții și a personalității noastre, de a pătrunde în zonele mai puțin accesibile ale vieții noastre sufletești.
Fiecare capitol al acestei cărți te va ajuta să te familiarizezi mai bine cu arhitectura vieții interioare și cu acele influențe pe care psihicul le exercită asupra performanțelor, relațiilor, preferințelor și deciziilor.
În aproape fiecare paragraf, cartea oferă soluții concrete și clare, ce vor da cititorului mai multă încredere și putere de mobilizare pentru a face față avalanșei de griji și de emoții negative cu care se confruntă zi de zi și pentru a redescoperi adevăratul sens al scurtei existențe.
Deși stresul psihic este unul dintre subiectele fierbinți abordate în mass-media zilelor noastre, deși psihologia este un domeniu în care se publică un volum impresionant de cercetări minuțioase, realitatea este că cei mai mulți dintre noi suntem prea puțin conștienți sau insuficient edificați cu privire la legăturile strânse și complexe dintre ceea ce gândim și ceea ce ni se întâmplă, dintre ceea ce simțim și viața noastră prezentă și viitoare. Cu toate că paginile acestei lucrări nu sunt rodul cercetărilor științifice, multe dintre ele sunt - în modul cel mai surprinzător - confirmate științific astăzi, la mai bine de o sută de ani de la scrierea lor.
Cartea Minte, caracter, personalitate vine în întâmpinarea nevoii de a cunoaște mai bine alcătuirea minții și a personalității noastre, de a pătrunde în zonele mai puțin accesibile ale vieții noastre sufletești. Fiecare capitol al acestei cărți ne va ajuta să ne familiarizăm mai bine cu arhitectura vieții noastre interioare și cu acele influențe pe care psihicul le exercită asupra performanțelor, relațiilor, preferințelor și deciziilor noastre. În aproape fiecare paragraf vom găsi soluții concrete și clare, ce ne vor da mai multă încredere și putere de mobilizare pentru a face față avalanșei de griji și de emoții negative cu care ne confruntăm zi de zi și pentru a redescoperi adevăratul sens al scurtei noastre existențe.
Pentru toți cei însuflețiți de anticul deziderat exprimat de celebrul aforism grecesc „Cunoaște-te pe tine însuți” și, în mod deosebit, pentru aceia care au înțeles imperativul formulat de unul dintre cei mai luminați muritori, înțeleptul Solomon, în cuvintele: „Păzește-ți inima mai mult decât orice, căci din ea ies izvoarele vieții”, această carte va oferi repere pline de semnificație, care, dacă vor fi însușite ca norme de viață, vor indica direcția sigură și traseul cel mai scurt spre cel mai înalt ideal de puritate morală și de viață exemplară.
În best-seller-ul Maini inzestrate, dr. Carson demonstrează că soarta noastră nu depinde de stele sau de statistici, ci de noi înșine. Recunoaște că a ajuns un neurochirurg bun datorită faptului că a descoperit capacitatea înnăscută pe care i-a dat-o Dumnezeu și s-a perfecționat, punându-și la lucru mâinile înzestrate. Medicul primar neurochirurg, care a conceput și a coordonat cu succes numeroase operații pe creier, nu este altul decât puștiul care altădată colinda mahalalele orașului Detroit.
Volumul „MANIFEST. Chemați să fim creștini creativi” provoacă cititorii să își facă curaj pentru a gândi și a trăi creativ, promițându-le totodată rezultate nebănuite, uimitoare.
Fiecare dintre cele 31 de eseuri incluse în carte a fost scris de un specialist într-un anumit domeniu — scriitori, pictori, oameni de televiziune, pastori, arhitecți, editori, profesori, istorici, oameni de știință ș.a.m.d. Și fiecare eseu își propune să atragă atenția asupra nevoii de creativitate atât în viața personală, cât și în societate și în comunitățile în care trăim. Creativitatea este văzută ca instrument eficient pentru creșterea calității experiențelor de viață și pentru îmbunătățirea experienței creștine în sânul bisericilor.
Fiind o carte scrisă de autori creștini, „MANIFEST” oferă, desigur, o perspectivă creștină asupra creativității. Creativitatea nu este un moft sau un aspect secundar, ci un atribut al Dumnezeului Creator, pe care El l-a sădit în identitatea fiecărei ființe. Nu doar muzicienii și pictorii sunt persoane creative — susțin autorii eseurilor din carte —, ci orice om are acest potențial minunat de a „gândi în afara cutiei”, de a ieși din rutină și plictis și de a face lumea mai frumoasă.
„MANIFEST” este cel de-al 6-lea volum apărut în colecția „Cărțile lui Doru Gălbenuș”.
Despre editori
Nathan Brown este autorul a 6 cărți (I Hope, Nemesis Train etc.) și a numeroase articole publicate în reviste din întreaga lume. Locuiește în apropiere de Melbourne, Australia.
Joanna Darby este pictoriță. Lucrările sale au fost expuse în galerii din Australia, iar unele fac parte din colecții particulare din Noua Zeelandă, Canada și Marea Britanie.
Între copertele acestei cărți se găsesc câteva dintre cele mai eficiente tehnici și strategii legate de comunicare, prezentate într-o formă ușor de citit și simplu de aplicat. Veți mai întâlni aici un șir nesfârșit de posibilități, pentru acei oameni care au abandonat, poate, speranța că vor reuși vreodată să se înțeleagă cu partenerul de viață. Cartea aceasta se dorește a fi o adevărată armă strategică în rezolvarea problemei numărul unu al căsniciei: comunicarea. Materialul utilizat provine din diferite domenii ale lingvisticii și psihologiei, precum și din comerț și management, dar este aplicat la comunicarea între partenerii de viață.
Cercetările făcute în domeniul știintelor sociale și comportamentale au scos la iveală numeroase lucruri uimitoare, legate de relațiile interumane. Acum putem înțelege de ce o persoană răspunde, în timp ce o alta se împotrivește, cum să întâmpinăm eficient împotrivirea la schimbare și cum să comunicăm, astfel încât ceilalți să înțeleagă ceea ce spunem.