


Pret oferta saptămânii
44.00 Lei33.00 Lei

Pret intreg
59,00 Lei

Pret intreg
35,00 Lei
Acest volum - seminar te învaţă, asemenea unui manual, cum să organizezi, să conduci şi să ai grijă de o grupă mică şi îţi arată că oricine poate intra în comunitatea Evangheliei fără să fie un specialist cu calificări înalte.
Autorul, Dr. Szabo Laszlo, rezumă ideile din acest manual, astfel: „Epoca creştinismului fără ucenicie s-a încheiat.”
Elogiu iubirii de semeni este o carte despre limitele de care avem nevoie pentru a fi liberi în noi înşine şi în relaţiile cu semenii.
E o călătorie de autocunoaştere şi totodată de recunoaştere a faptului că echilibrul vieţii atârnă de căutarea armoniei cu cel de lângă noi - părinte, copil, prieten, partener de dialog sau chiar necunoscutul al cărui drum îl intersectează sporadic pe al nostru.
Deşi scrise de-a lungul multor ani, eseurile cărţii nu s-au perimat, n-au ieşit din garanţie. Subiectele tratate sunt de larg interes. Ba încă unele par să fi fost scrise mai degrabă pentru azi, când realităţi cotidiene disecate cu ani în urmă au dobândit accente noi, devenind mai stridente. Deloc surprinzător, răspunsurile lui Cristinel Sava trimit - direct sau numai ca ecou - la filozofia creştină, la miezul Evangheliei, adică iubirea de aproapele intrinsec legată de cea de Dumnezeu.
Într-o lume marcată de stres, nesiguranță și provocări multiple, Kay Kuzma ne oferă o perspectivă proaspătă și pragmatică asupra vieții: optimismul este o alegere pe care o facem în mod conștient și cu impact puternic! Cartea Bucuria optimismului poate fi considerată ca un ghid practic care îl învață pe cititor cum să privească viața prin „ochelarii de culoarea piersicii” ai speranței și credinței.
Cartea oferă cititorului idei esențiale despre atitudine, încredere și recunoștință, demonstrând cum o perspectivă pozitivă poate transforma atât propria viață, cât și relațiile cu ceilalți.
Printre subiectele abordate, vei descoperi:
✔️ Cum să-ți dezvolți o mentalitate pozitivă și să înfrunți provocările cu încredere și echilibru;
✔️ Extraordinara putere a recunoștinței și a generozității în viața de zi cu zi;
✔️ Modalități simple prin care să-ți păstrezi speranța și să-ți întărești relația cu Dumnezeu;
✔️ Importanța iubirii, iertării și a sprijinirii celor din jur.
Prin relatări inspiratoare, sfaturi practice și o doză sănătoasă de umor, Kay Kuzma te provoacă să trăiești „la timpul plăcut” – o viață împlinită, în armonie cu tine însuți și cu Dumnezeu.
Alege optimismul și descoperă bucuria fiecărei zile!
Cu toţii vrem să fim fericiţi, dar nu toate drumurile ne conduc spre acest scop mult dorit. Pentru a ne ajuta să găsim cel mai bun drum spre această ţintă şi pentru a ne determina să nu-l părăsim, această carte ne va arăta pas cu pas:
- Cum să învăţăm să fim optimişti în ciuda tuturor lucrurilor;
- Ce ne lipseşte sau ce avem din belşug pentru a ajunge la maturitate;
- Care sunt secretele unei relaţii satisfăcătoare;
Cea mai bună metodă de a ne controla emoţiile negative.
În paginile cărţii veţi găsi, de asemenea, sursa puterii extraordinare pe care o au cei care îşi vor permite să spună: Orice s-ar întâmpla...viaţa e frumoasă!
Enrique Chaij are o lungă şi extraordinară experienţă de jurnalist, editor, autor, vorbitor internaţional, realizator de emisiuni radio şi director al programului de televiziune „Encounter with life”. Este foarte cunoscut în Argentina, ţara sa natală, unde a primit numeroase premii. Este autorul a aproximativ 30 de cărţi de succes.
Fie că recunoaștem, fie că nu, trăim într-o perioadă cu un nivel de spiritualitate foarte scăzut. Acest fapt se răsfrânge asupra tuturor domeniilor vieții.
Să ne reamintim că Dumnezeu dorește să facem tot ceea ce putem, cu ajutorul Său, ca și în familia noastră să ilustrăm dragostea Sa nemărginită pentru om.
„Cartea „Caut... AJUTOR pentru o VIAȚĂ!” este o carte sub formă de „bisturiu chirurgical”, indispensabilă pentru tinerii care intenționează să-și aleagă partenera/partenerul de viață, ajutându-i să se ferească de greșeli, să analizeze riscurile unei decizii luate pe bază de sentiment sau impuls și să se ferească să încheie tranzacții amoroase care au de la început un final tragic.”
Tiberiu Nica, președinte Conferința Moldova
Alex a visat de când se știe să aibă un cal al lui. Când bunicul îl anunță că poate obține gratuit
un cal, e în culmea fericirii. Însă prima întâlnire cu Bobiță nu este chiar așa cum a visat. De
fapt, Bobiță nu seamănă deloc cu ceea ce a așteptat. Nu seamănă nici pe departe cu faimosul
Armăsar Negru sau cu Black Beauty. Băiatul trebuie să învețe o lecție importantă, că nu
contează felul cum arată cineva în exterior, ci interiorul, felul de a fi al acestuia.
„Bobiță, calul care nu era cal” le oferă micilor cititori o aventură care îi va captiva, îi va
învăța lucruri noi despre cai, ferme și călărit și îi va încuraja să fie buni cu animalele.
Heather Grovet are două fiice și este pasionată de scris, de echitație și de drumeții. Îi plac
foarte mult animalele, iar la ferma sa are cai, ponei, câini, pisici și papagali. A scris mai multe
cărți pentru copii, care îi familiarizează pe aceștia cu lumea frumoasă a necuvântătoarelor.
Dintre cărțile sale a fost publicată în limba română și „Petunia cea urâtă”.
Cartea De ce mă lupt să am credință este probabil unul dintre cele mai sincere eforturi pe care le vei găsi vreodată de luare la trântă cu credința în mijlocul îndoielilor. Este lucru rar să găsești un creștin care să admită plin de curaj provocările cu care se confruntă credința creștină și apoi să explice, fără urmă de orgoliu, de ce el consideră că încă mertă efortul de a avea credință.
Nathan Brown este scriitor și editor și locuiește lângă Melbourne, Australia. Are titluri universitare în drept, literatură și limba egleză. A publicat 12 cărți și continuă să scrie regulat pentru publicații de pretutindeni.
Agendă nedatată B6, cu 80 de file model dictando din hârtie offset de 70gr/mp.
Coperta este cartonată, metalizată, cu motive orientale și poate fi în 4 combinații diferite.