
Justin Case ajunge în Kenya împreună cu tatăl lui. Aici o reîntâlnește pe mai vechea lui prietenă, Monique. Întrucât socoteala de-acasă nu se potrivește cu cea din Nairobi, în scurt timp micul detectiv amator se trezește implicat într-o aventură cu braconieri periculoși aflați pe urmele unei turme de elefanți. Iar lucrurile se complică și mai tare când Justin și tatăl lui își dau seama că pilotul balonului cu aer cald în care se află este complicele temuților braconieri.
Ilustrații de Sebastian Baculea.
Rică are 7 ani și găsește o geantă cu bani. Îi numără și începe să-și facă planuri. Cu banii din geantă își poate împlini multe visuri și dorințe. Dar banii au o putere nebănuită asupra omului.
Cine n-a visat măcar o dată să găsească din întâmplare o geantă plină cu bani?
Oare cum va decide Rică să cheltuiască banii? Și ce se va întâmpla în final?
Am găsit o geantă cu bani combină povestea versificată, plină de umor și tâlc, cu ilustrațiile foarte frumoase și sugestive realizate de Sebastian Baculea.
O carte destinată mai ales copiilor cu vârste între 5 și 10 ani.
„Doi frați cuminți” este volum de poezii pentru copii, care reunește câteva dintre cele mai fascinante creații literare ale poeților români.
Grave, duioase ori pline de haz, versurile din această mică antologie dezleagă tainele lumii înconjurătoare şi oferă lecţii de bunătate, cinste, ascultare şi prietenie, educând adultul de mai târziu.
Cartea este realizată în format A5 și are 48 de pagini.
Din cuprins:
- „A-nflorit o păpădie” de Otilia Cazimir
- „Iarna” de Vasile Alecsandri
- „Jucăriile celui cuminte” de George Coșbuc
- „Revedere” de Ștefan Octavian Iosif
- „Cântec” de George Topârceanu
- „În țara lui Mură-n Gură” de Nina Cassian
„Cine a făcut norii?” întreabă Avraam. „Dar florile, cine le-a făcut?”
Deși este doar un copil, Avraam știe că trebuie să existe Cineva mai presus de idolii făcuți din lut sau din piatră. Pe măsură ce observă lumea din jurul său și își pune întrebări, Avraam ajunge la concluzia că există un singur Dumnezeu.
Jacqueline Jules este autoarea mai multor cărți pentru copii, între care: Râsul Sarei, The Ziz and the Hanukkah Miracle, Noah and the Ziz, The Hardest Word, Once Upon a Shabbos și Clap and Count. A fost, de asemenea, bibliotecară la o școală primară. Poeziile și textele sale în proză au fost publicate în numeroase reviste, între care Highlights for Children, Cricket și Cicada. Are doi fii de vârstă adultă și locuiește cu soțul ei în Arlington, Virginia (SUA).
Natascia Ugliano și-a obținut licența în arte la Academia de Arte Frumoase din Brera, Italia. A ilustrat mai multe cărți, între care: Storm Treasure (de Anne Adeney) și The Little Mermaid (de Hans Christian Andersen, ediție îngrijită de Anne Adeney). Locuiește în Milano, Italia.