
Isus ne iubeşte, iar Cuvântul Său, Biblia, conţine versete şi povestiri care ne vorbesc despre dragostea Lui faţă de noi.
Cartea aceasta conţine 25 de versete şi imagini pe care să le împărtăşiţi celor mici.
Romanul „Fuga” spune povestea unui băiețel în vârstă de 13 ani care a trebuit să fugă de acasă în timpul celui de-al Doilea Război Mondial. Pe măsură ce armata rusă înainta spre Berlin, capitala Germaniei, locuitorii satelor și orașelor s-au trezit, vrând-nevrând, pe teritoriu inamic. Deși Hitler asigurase poporul german în nenumărate rânduri că deține o „armă secretă” care va schimba soarta războiului, adevărul avea să fie cu totul altul.
Prin această poveste, deopotrivă antrenantă și emoționantă, autoarea îi invită pe tinerii cititori să călătorească în trecut și să descopere felul în care Dumnezeu l-a călăuzit pe tânărul Dieter Hain de-a lungul vieții. Dincolo de război, de lipsuri, de foamete și de uși închise, Dumnezeu a stat la cârma tuturor lucrurilor, transformându-i destinul într-un mod nebănuit.
Prieten cu Isus este un seminar conceput pentru copiii cu vârste cuprinse între 7 și 12 ani. Conține 21 de studii biblice, acestea acoperind temele majore ale Bibliei, începând de la zilele creației (prezentate în cartea Geneza) și încheind cu A Doua Venire a lui Isus (despre care vorbesc evangheliile, epistolele și cartea Apocalipsa). Fiecare studiu este prezentat într-o manieră simplă și, totodată, atractivă. Copiii sunt invitați ca, mai mult decât să asimileze informații și cunoștințe biblice, să intre într-o relație personală cu Mântuitorul Isus Hristos, devenind prietenii Lui.
Călătoria oferită de cele 21 de lecții ale seminarului le va prilejui copiilor descoperirea și înțelegerea planului lui Dumnezeu pentru ei și pentru întreaga lume.
Buster trăiește convingerea că el este cel mai rapid iepuraş de pe strada lui. Cu toate acestea, în timpul cursei lucrurile nu decurg conform planului, iar Buster se împiedică. După acea căzătură epică, sora lui mai mare, Ivy, îl ajută să îşi schimbe perspectiva asupra eşecului, astfel încât să îl privească drept o oportunitate de a creşte.
Amintindu-şi de dragostea lui Dumnezeu, Buster reuşeşte să se debaraseze de opiniile celorlalţi şi să accepte realitatea: este în regulă să faci ce poti cel mai bine, și totuși să nu fii cel mai bun.
Editată de Edward T. Welch, Buster şi urechile lui buclucaşe se încheie cu o parte special dedicată părinţilor, în scopul de a-i ajuta să prezinte copiilor cum Evanghelia lui Isus Hristos ne mângâie și ne sprijină în momentele grele, în eşecuri. De asemenea, învățătura Bibliei ne ajută să înțelegem care sunt lucrurile cu adevărat importante și ne îndeamnă să ne mutăm atenția de la nevoile noastre, la nevoile celorlalți.
Această carte include şi câteva pagini din care se pot decupa versete de buzunar, care le vor aminti copiilor şi adulţilor de iubirea şi ajutorul lui Dumnezeu oferite celor ce se mai împiedică şi cad.
Păsările, insectele, plantele și toate creaturile microscopice pe care nu le putem vedea, dar care fac parte din biodiversitatea planetei noastre, sunt în pericol. Unele specii dispar, iar altele sunt ameninţate. Prin urmare ai vrea să faci ceva pentru a contribui la refacerea biodiversităţii, dar nu știi cum să procedezi.
Soluţia? Schimbă-ţi obiceiurile și adoptă obiceiuri de consum mai bune! Datorită acestei cărţi, vei descoperi că, prin intermediul unor provocări simple și distractive, poţi contribui și tu la salvarea biodiversităţii.
De exemplu, învaţă cum să recunoști plantele care te înconjoară, să construiești un cuib pentru insecte, să reduci consumul de apă și multe alte lucruri distractive pe care le poţi face singur sau cu prietenii.
Ești pregătit să accepţi cele 32 de provocări care ţi se oferă în carte și să devii un erou al practicilor ecologice?
Hélène Soubelet este în prezent directoarea unei fundaţii care se ocupă cu studierea biodiversităţii.
După ce a studiat medicină veterinară, a lucrat într-un laborator naţional destinat protejării plantelor și vegetaţiei. Ulterior, în 2010, s-a transferat la Ministerul Mediului din Franţa. Totodată, este membră a Comitetului Naţional pentru biodiversitate. A publicat mai multe cărţi despre subiectul biodiversităţii.