


Pret oferta saptămânii
28,50 Lei

Pret intreg
30,00 Lei

Pret intreg
55,00 Lei
Consumul nostru de apă reprezintă doar o mică parte din apa care se folosește pe planetă, însă, de 100 de ani încoace, consumul acesta se află în continuă creștere. Apa este o resursă naturală regenerabilă, dar limitată, așa că este important să acţionăm pentru a o proteja și a o folosi eficient. Soluţia? Să adoptăm obiceiuri bune!
Citind cartea aceasta, vei descoperi că este ușor și distractiv să ai obiceiuri sănătoase. Vei învăţa care este momentul propice din zi pentru udarea plantelor, cum să economisești apa la tine acasă, cum să faci un iaz în grădina ta și cum să protejezi mările și oceanele.
Ești pregătit să faci faţă celor 32 de provocăriși să devii un supererou eco?
Karine Balzeau lucrează la Muzeul Naţional de Istorie Naturală din Paris. Anterior, a lucrat la o asociaţie pentru protejarea naturii.
În 2010, a creat La Coccinelle à 7 points (Buburuza cu 7 pete), o agenţie specializată în eco-civism distractiv, prin intermediul căreia îi ajută pe oameni să protejeze planeta în timp ce se bucură de ea.
Optimizarea consumului de apă este unul dintre subiectele ei preferate. Îi face plăcere să ofere idei în cadrul atelierelor și activităţilor educative pe care le desfășoară.
Carte de colorat cu desene mari și pagini color, oferite ca exemplu, pentru ca cei mici să le poată colora cu ușurință.
Cu ajutorul acestei cărți copiii pot învăța denumirea câtorva animale sălbatice din savană în limba engleză.
Treisprezece autori (unii debutanți, alții nu) povestesc fiecare câte o amintire din propria copilărie, lucruri care s-au petrecut aievea. O bună parte din aventurile copilăriei s-au petrecut în mediul rural, dar volumul include și întâmplări „dintre blocuri”. Este remarcabilă deschiderea cu care autorii s-au întors în „epoca propriilor năzbâtii” pentru a le oferi copiilor de azi mostre din copilărie.
Amintiri din copilării este o întoarcere spre trecut, o privire aruncată timpului de aur al ingenuității și al poznelor. Cititorilor – întâi celor mici, apoi și altora mai mari – li se garantează bună dispoziție. Amintirile povestite în volum nu conțin doar doza necesară de umor, ci și o brumă de tâlc pitulat printre rânduri.
Numele autorilor: Dănuț Bărcăcianu, Cristinel Sava, Alina Kartman, Geanina Constantin, Corina Panca, Ion Buciuman, Raluca Mateescu, Cristina Neagu, Bogdan Spiridon, Ligia Stan, Alina Dorcea, Dragoș Gârea, Florin Bică.
Volumul a fost îmbogățit de ilustrațiile talentatului Sebastian Baculea.
Ai în fața ta un nou volum din Olimpiada de cunoștințe biblice. Câțiva tineri ca și tine au creat aceste întrebări în urma studiului pe care îl fac din Sfânta Scriptură.
Îmi doresc să îți fie de ajutor în cunoașterea Bibliei - și de ce nu? - să te apropie mai mult de Cel care este Domnul nostru Iisus Hristos.
Pe când era doar o copilă, Marie Tharp avea o curiozitate la fel de mare ca lumea pe care dorea să o exploreze. Dorea din toată inimă să devină om de știință și să studieze natura din jurul ei. Însă, pe la jumătatea secolului trecut, femeile nu erau primite cu ușurință în rândul oamenilor de știință. Totuși, Marie nu s-a dat bătută, nu a renunțat la visul ei și a reușit să obțină un loc de muncă în cadrul unui laborator din New York (SUA). Apoi, Marie s-a confruntat cu o altă problemă: femeile nu puteau să meargă alături de colegii lor bărbați pe vapoarele care porneau în expediții de cercetare a lumii subacvatice. Așa că ea a pornit în propria expediție – folosind informațiile pe care i le transmiteau colegii în laborator a început să alcătuiască o hartă a fundului Oceanului Atlantic. Ea a făcut o descoperire senzațională și, totodată, a dovedit lumii că femeile pot fi oameni de știință extraordinari.
JESS KEATING este autoare, ilustratoare și zoolog. Este permanent curioasă în legătură cu lumea din jurul ei. A mai publicat și cartea Shark Lady (o biografie pentru copii a lui Eugenie Clark) și seria Weird Animals.
KATIE HICKEY este ilustratoare și locuiește în Cornwall, Anglia. A ilustrat și cărțile Once Upon a Magic Book și Lumber Jills.