


Pret oferta saptămânii
44.00 Lei33.00 Lei

Pret intreg
59,00 Lei

Pret intreg
35,00 Lei
Setul Descoperă Biblia prezintă istoria fascinantă a Bibliei de la primele sale istorii (facerea lumii, potopul, Turnul Babel etc.) până la ultimele scene din cartea Apocalipsa. Cele 6 volume, prezentate în condiţii grafice de excepţie, conţin peste 900 de pagini cu ilustraţii color şi sute de povestiri biblice.
Cine au fost Cain şi Abel? Cum se numea ţara spre care a plecat Avraam? Ce a păţit tânărul Iosif ca urmare a invidiei şi răutăţii fraţilor săi mai mari? Cum a reuşit Moise să elibereze un întreg popor din sclavie? Cine au fost cei mai renumiţi profeţi ai Israelului şi cum au condus ţara regii israeliţi? Cine a fost Împăratul născut într-un grajd? Cum a schimbat Isus viaţa contemporanilor Lui? Ce plănuieşte Dumnezeu pentru copiii şi oamenii de astăzi? Sunt câteva dintre întrebările la care mintea iscoditoare a celor mici va găsi răspunsul.
Copiii vor avea ocazia să descopere lumea Bibliei, să descopere personajele Cărţii Cărţilor, să îşi formeze o bună cultură generală şi, mai important decât toate acestea, să înveţe că lumea în care trăiesc şi istoria din care fac parte nu sunt un produs al haosului sau al întâmplării, ci proiectul unei Fiinţe inteligente şi iubitoare.
Cei mici vor descoperi că secretul unei vieţi fericite nu constă în bani, influenţă sau putere, ci în ascultarea de Dumnezeu. Citind cele 6 volume ale seriei, vor învăţa că adevăratele valori sunt acelea care îi ajută să îşi formeze caractere frumoase.
Povestirile seriei Descoperă Biblia au fost scrise de Maria Augusta Lopes şi Dália Mateus, iar ilustraţiile au fost realizate de João Luiz Cardozo.
Romanul „Fuga” spune povestea unui băiețel în vârstă de 13 ani care a trebuit să fugă de acasă în timpul celui de-al Doilea Război Mondial. Pe măsură ce armata rusă înainta spre Berlin, capitala Germaniei, locuitorii satelor și orașelor s-au trezit, vrând-nevrând, pe teritoriu inamic. Deși Hitler asigurase poporul german în nenumărate rânduri că deține o „armă secretă” care va schimba soarta războiului, adevărul avea să fie cu totul altul.
Prin această poveste, deopotrivă antrenantă și emoționantă, autoarea îi invită pe tinerii cititori să călătorească în trecut și să descopere felul în care Dumnezeu l-a călăuzit pe tânărul Dieter Hain de-a lungul vieții. Dincolo de război, de lipsuri, de foamete și de uși închise, Dumnezeu a stat la cârma tuturor lucrurilor, transformându-i destinul într-un mod nebănuit.
Cărui copil nu-i place să ţină un creion colorat în mână? Dar copiii nu au avut dintotdeauna astfel de creioane colorate. Înainte ca Edwin Binney să-şi fi propus să schimbe lucrurile, copiii nici măcar nu puteau desena în culori.
Iată povestea adevărată a unui inventator care a iubit atât de mult culorile vii ale naturii, încât a găsit o modalitate de a aduce toată lumea exterioară la îndemâna copiilor – într-o cutiuţă de carton.
Natascha Biebow locuieşte în Londra, unde scrie, editează şi îi îndrumă pe autorii şi ilustratorii de carte pentru copii de la Blue Elephant Storyshaping. Aceasta e prima ei carte ilustrată de nonficţiune.
Steven Salerno, din New York, a scris şi a ilustrat cărţi pentru copii, precum: Tim’s Goodbye şi Wild Child. A ilustrat şi cărţile altor scriitori: Brothers at Bat, The Kid fromDiamond Street ş.a.
Să cunoaştem Biblia prin joc este un material recreativ şi instructiv, destinat copiilor cu vârste între 9 şi 14 ani. Cele 48 de pagini conţin teste şi jocuri bazate pe Biblie. Copiii pot verifica astfel ce au reţinut din lectura sau studierea Bibliei şi, în acelaşi timp, sunt provocaţi să citească mai mult pentru a cunoaşte mai mult.
Materialul este realizat de Florin Bică, autorul volumelor pentru copii: Eroii Bibliei (2012), Şcoala Feţilor-Frumoşi (2012), Batistă, şerveţel (2013) şi Rime pentru dinţi de lapte (ebook, 2013).
Sami era prietenul cel mai bun al lui Rufus. Este ușor de înțeles tristețea lui Rufus din ziua când tatăl său i-a spus că îl va sacrifica pe mielul Sami, la templul din Ierusalim, pentru păcatele familiei. În ziua respectivă însă, Ierusalimul a fost bulversat de o serie de evenimente neobișnuite – un nazarinean a fost judecat și condamnat la moarte. Întâlnirea lui Simon – tatăl lui Rufus – cu acest Personaj ieșit din comun se va dovedi foarte importantă pentru Rufus și pentru mielul său lipsit de cusur.
Autorul cărții Mielul fără cusur, David Edgren, este pastor creștin și scriitor. Locuiește în Melbourne, Australia. Îi place să scrie povestiri care întăresc credința oamenilor și care îi învață pe copii despre valorile creștinismului. Este autorul seriei „Adventures in the Bible” și al altor cărți pentru copii și adolescenți.