


Pret oferta saptămânii
44.00 Lei33.00 Lei

Pret intreg
59,00 Lei

Pret intreg
35,00 Lei
Copiii colorează folosind un instrument cu apă atașat cărții, pentru a scoate la iveală ilustrații cu personaje și episoade din Noul Testament: nunta din Cana, Isus – Păstorul cel bun, băiețelul cu pâini și pești, Zacheu, orbul vindecat de Isus, pescuirea minunată, intrarea în Ierusalim și crucea lui Isus.
Cartea poate fi colorată iar şi iar...si iar...
Volumul cuprinde 56 de povestiri culese de autoarea americană Ellen White cu mai bine de o sută de ani în urmă. Povestirile reflectă stilul literar, cultura şi realitatea societăţii americane din acele vremuri.
Ilustrate prin experienţele de viaţă ale unor oameni de demult, valori precum ascultarea, bunătatea, dărnicia, chibzuinţa, răbdarea şi credinţa răzbat printre rânduri şi stârnesc ecouri în sufletele cititorilor mai mici sau mai mari.
Totodată, părinţii şi educatorii vor găsi această carte ca fiind utilă în străduinţa lor de a modela vieţile copiilor.
Cartea scrisă de Ethel Maxine Neff conține trei povestiri despre animale evadate din captivitate. Este vorba despre un elefănțel pe nume Pachi, un ursuleț pe nume Mocă și o maimuță pe nume Sally. Fiecare povestire este bogat și frumos ilustrată de Harold Munson.
În „Pachi, elefantul evadat” facem cunoștință cu un pui de elefant care, dorind să o regăsească pe buna lui prietenă Eloise, se aventurează cu primul prilej dincolo de gardurile grădinii zoologice. Fire curioasă, micul Pachi este mare fan de popcorn și intră în tot felul de buclucuri.
A doua povestire, „Mocă, ursul care a fugit”, este despre un pui de urs care, din cauza neascultării de mama lui, este capturat în munții Indiei și dus departe, tocmai în America, la o grădină zoologică, unde, fiind neastâmpărat din fire, evadează de mai multe ori, ținându-se de pozne.
Ultima povestire din carte, „Sally, maimuța care a scăpat”, ne-o prezintă pe maimuța expertă în evadări, Sally, aceasta luându-și lumea în cap de frica dentistului care trebuia să o trateze. Cu o grămadă de pompieri, polițiști și cetățeni pe urmele ei, Sally reușește să-i fenteze de fiecare dată. Asta până într-o zi…
Destinate în primul rând copiilor de vârstă preșcolară și din clasele I-IV, povestirile lui Ethel Maxine Neff și-au păstrat frumusețea în ciuda trecerii timpului și îi pot învăța și pe copiii de astăzi multe lucruri importante despre ascultare și consecințele neascultării.
Autoarea Ethel Maxine Neff a mai scris The Bible Zoo, o carte despre animalele din Biblie, și God’s Ten Rules, o carte destinată tot celor mai mici dintre cititori.
Tărâmul păsărilor fără aripi spune o poveste adevărată. Este povestea migranţilor. Cu ajutorul personajului principal, Bibi, copiii vor învăţa să îi înţeleagă mai bine pe cei care caută o viaţă mai bună în alte ţări,unde speră că vor învăţa să zboare.
Nadia Ghulam s-a născut în Kabul, Afganistan, în anul 1985. Acolo și-a petrecut cea mai mare parte din copilărie și adolescență. În anul 2006, a părăsit țara. La vremea aceea, era foamete în țară și se întâmplau multe nenorociri. A reușit să le depășească datorită curajului ei. În prezent, locuiește ca refugiată în Catalonia. Lucrează ca pedagog social și este activistă pentru drepturile omului. A fondat Asociația „Poduri pentru Pace”, prin intermediul căreia îi ajută pe copiii din Kabul să aibă parte de educație, în ciuda situației grele din țară.
Mona Brunet (1995) studiază ilustrația. Consideră cărțile un instrument prin care societatea poate fi schimbată, iar ilustrațiile, o modalitate prin care cei mici pot înțelege mai bine lumea din jur. Colaborează cu Nadia Ghulam din anul 2019.
„Aventuri din lumea copiilor de ciocolată” este o carte scrisă admirabil, deopotrivă pentru copii și adulți, care vor reuși prin parcurgerea ei să descopere un mic univers al oamenilor „de ciocolată”.
Povești fascinante despre curaj, loialitate, valori umane, limite, cu protagoniști ce „ți se lipesc de suflet”. Ai vrea sa „îi scoți” din carte, să le strângi mâna și, printr-un zâmbet, să le mulțumești că de la ei ai învățat că fericirea constă în a aprecia lucrurile mărunte din viață. Filă cu filă ești transpus în inima continentului african, unde alături de copiii unei școli construite de albi ai acces și tu la peripețiile lor.
Otilia Boanță, Prof. Înv. Primar
Simona Condrachi a locuit în Africa pentru aproape doi ani, împreună cu familia sa, unde a fost profesor voluntar pentru clasele primare. Pasionată de educație și dezvoltarea ființei umane, mai ales a celor mici, reușește să transforme banalul în extraordinar. Activă în mediul ONG de peste 20 de ani, trăiește deplin când produce transformare pozitivă în viața oamenilor.