Login
  • Resetează parola.
  • Ați uitat utilizatorul?
  • Creaţi un cont
EVS
  • Contul meu
  • Favorite
  • Coşul meu
EVS
  • Contul meu Contul meu
      • Back
      • Intra în cont
      • Cont nou
      • Conectează-te și bucură-te de cele mai
        interesante titluri de carte.

  • Favorite Favorite
      • Back
      • Nu ai produse selectate
      • Conectează-te și comandă chiar acum
        cărțile tale preferate!

  • Coșul meu Coșul meu
      • Back
      • Coșul tău este gol!
      • Conectează-te și comandă chiar acum
        cărțile tale preferate!

  • Home
  • Produse
    • Cărți
      • Sănătate
      • Spiritualitate
      • Imnuri
      • Copii
      • Familie
      • Dezvoltare personală
      • Pachete de carte
      • Cultură generală
      • Poezie
      • Biografie
      • Ficțiune
      • Colecții de carte
    • Biblii
    • Reviste
    • Abonamente
    • Calendare
    • Papetărie
    • Jocuri
    • CD-uri / DVD-uri
    • Cadouri
    • Tricouri
    • Slide x 3

      Pret oferta saptămânii
      44.00 Lei33.00 Lei

      Pret intreg
      59,00 Lei

      Pret intreg
      35,00 Lei

      138Lei 96.60 Lei
    • Hanorace
  • Citește
    • Devoționale
    • O pagina pe zi
    • Articole Blog
  • Descarcă
    • Studii biblice
    • Formular abonament
    • Alte resurse
  • Inspiraționale
  • Home
  • Produse
    • Cărți
      • Sănătate
      • Spiritualitate
      • Imnuri
      • Copii
      • Familie
      • Dezvoltare personală
      • Pachete de carte
      • Cultură generală
      • Poezie
      • Biografie
      • Ficțiune
      • Colecții de carte
    • Biblii
    • Reviste
    • Abonamente
    • Calendare
    • Papetărie
    • Jocuri
    • CD-uri / DVD-uri
    • Cadouri
    • Tricouri
    • Hanorace
  • Citește
    • Devoționale
    • O pagina pe zi
    • Articole Blog
  • Descarcă
    • Studii biblice
    • Formular abonament
    • Alte resurse
  • Inspiraționale
  1. Articole
  2. Devoțional exploratori
MARIE CURIE
VIITORUL TĂU ESTE ACUM
SCRISORILE UNUI FOST ATEU CĂTRE DUMNEZEU
POVESTIRI CU MIEZ
EXPLORATOR ÎN LUMEA CĂRȚILOR
MICUL GHID AL AVENTURIERULUI ÎN PĂDURE
CAIETUL MEU DE REȚETE. BUNĂTĂȚI VEGETARIENE DIN BUCĂTĂRIA LUI NICOL
RELAȚIILE CARE NE VINDECĂ
TRĂIEȘTE MAI FERICIT
JUSTIN CASE
previous arrow
next arrow

INIMA PEPENILOR

Detalii
Scris de: James A. și Priscila Tucker
Categorie: Devoțional exploratori
Publicat: 24 Iunie 2025

Despre Iosif a zis: „Țara lui va primi de la Domnul, ca semn de binecuvântare, cel mai bun dar al cerului, roua, cele mai bune ape care sunt jos, cele mai bune roade ale soarelui, cele mai bune roade ale fiecărei luni.”
Deuteronomul 33:13,14

În textul de mai sus, Moise dă binecuvântarea seminției lui Iosif și vorbește de niște fructe prețioase, aduse la iveală de soare. Pepenele este cu siguranță un astfel de fruct. Cu cât soarele este mai fierbinte și cu cât vremea este mai secetoasă, cu atât pepenele are un gust mai bun. Dacă e prea multă ploaie, pepenele va avea un gust fad. Dar atunci când pepenele stă pe câmp și suportă bătaia fierbinte a soarelui, apa este folosită și dulceața se concentrează tot mai mult, având până la urmă un gust de fruct ceresc.

De când îmi amintesc, de pe vremea când nu eram decât un băiețel care locuiam la o fermă din Georgia, știu că îmi plăceau pepenii. Mari, mici, cu miez roșu, galben sau verde, rotunzi, turtiți sau alungiți, netezi sau cu dungi – nu conta. Și astăzi aș putea mânca pepene în fiecare zi, la fiecare masă. Este unul dintre acele fructe despre care cred că sunt un dar special din partea Creatorului. După ce am plecat de la fermă, am fost nevoiți aproape totdeauna să ne cumpărăm pepenii. Erau scumpi, așa că mâncam tot miezul până la coajă. Toți cei pe care îi cunoșteam mâncau pepenii în același fel; am crezut deci că acesta era singurul mod în care se puteau mânca.

Dar fermierii din zona unde locuim acum, cultivă așa de mulți pepeni încât unii dintre ei putrezesc pe câmp. Ei au mai mult decât pot să mănânce, să vândă sau să dea la alții fără plată. În părțile acestea sunt așa de mulți pepeni, încât oamenii nu mănâncă decât partea cea mai din interior a miezului, sau cum spun ei, inima pepenelui. O vecină ne-a spus că e surprinsă să afle că oamenii din nord mănâncă o parte așa de mare dintr-un pepene, pentru că ea n-a mâncat decât partea cea mai bună, până la primul rând de semințe, iar restul îl dă la vite.

Să mănânci inimi de pepene pe săturate e ca și cum ai gusta un colț de rai. Este ca și cum ne-am bucura de binecuvântările lui Iosif.

PEȘTI ÎN STĂPÂNIRE

Detalii
Scris de: James A. și Priscila Tucker
Categorie: Devoțional exploratori
Publicat: 25 Iunie 2025

Apoi Dumnezeu a zis: „Să facem om după chipul Nostru, după asemănarea Noastră; el să stăpânească peste peștii mării, peste păsările cerului, peste vite, peste tot pământul și peste toate târâtoarele care se mișcă pe pământ.”
Geneza 1:26

Omul a luat această poruncă în sens destul de literal de-a lungul întregii istorii. Oamenii vorbesc de domeniul stăpânirii lor dacă au făcut un lac de pești sau dacă au doar un acvariu. Chiar și atunci când ai numai un bol cu un peștișor, îl consideri domeniul tău de care trebuie să ai grijă. Într-un sens foarte real, peștii sunt supușii tăi, de care trebuie să ai grijă.

Într-o zi la biserică, pastorul ne-a spus ce a învățat el observând peștii din acvariul său. El ne-a vorbit de grija lui Dumnezeu pentru fiecare specie de pește și pentru fiecare individ în parte, despre cât de important este să ai toate ingredientele necesare în proporție potrivită și plantele potrivite în apă și despre cât de important este să menții temperatura adecvată. A avea stăpânire presupune griji și muncă.

Pe vremea vechilor sumerieni, cu aproape 2000 de ani înainte de Hristos, oamenii creșteau pești nu doar pentru hrană, ci și din plăcere. Egiptenii antici țineau pești de plăcere și pentru a-i studia. Montezuma, conducătorul aztec al teritoriului pe care astăzi se întinde Mexicul, avea lacuri cu apă dulce și apă sărată pentru pești. Astăzi, creșterea peștilor este unul dintre hobby-urile cele mai răspândite și mai pasionante, în care se investesc milioane de dolari anual. Există multe organizații care oferă asistență pentru cei care au în stăpânirea lor pești. Prima societate acvaristică din Statele Unite a fost organizată în 1893, iar astăzi există asociații pentru cei pasionați de aproape orice fel de specie de pește; Asociația International Fancy Guppy este un exemplu. Este ceva fascinant și relaxant în a privi peștii în timp ce își urmează rutina lor.

Sunt sigur că Adam și Eva s-au bucurat de peștii din râurile din grădina Eden în același fel în care noi ne bucurăm de peștii din acvariul nostru. A avea un acvariu este o metodă bună de a ne bucura la scară redusă de acea încredințare pe care a dat-o Isus oamenilor la început. El ne-a dat stăpânire peste pești ca să ne ajute să înțelegem cât de mult ne iubește El pe noi și cât de mare e grija Lui față de noi.

AU MURIT DE RÂS

Detalii
Scris de: James A. și Priscila Tucker
Categorie: Devoțional exploratori
Publicat: 26 Iunie 2025

El îți satură de bunătăți bătrânețea și te face să întinerești iarăși ca vulturul.
Psalm 103:5

Ai auzit pe cineva spunând despre o experiență atât de comică încât oamenii au murit de râs auzind de ea? Această expresie este folosită pentru a descrie ceva extrem de comic – dar lucrul acesta se poate întâmpla în înțelesul propriu al cuvântului. Membrii unui trib din Noua Guinee au murit literalmente de râs, după ce s-au îmbolnăvit de o boală numită boala râsului, o boală foarte rară cauzată de un virus care pătrunde în creier. Acest lucru nu mai e comic.

Dr. Gajdusek a mers ca să ajute tribul să găsească un remediu pentru această boală, care în mod straniu, afecta numai femeile și copiii. Bărbații nu contactau niciodată această boală. Doctorul bănuia că boala era legată de un anumit ritual tribal. Acest trib avea un respect atât de mare față de morții lor încât le mâncau creierul. Gajdusek a suspectat că virusul invada organismul celor care mâncau creierul mortului. Dar de ce boala îi afecta numai pe copii și pe femei?

Bărbații din trib trăiau toți împreună, într-o casă mare în mijlocul satului. Femeile și copiii trăiau în case separate, situate în jurul casei bărbaților. Bărbații mâncau hrana lor în casa lor cea mare, dar era gătită de către femei în casele lor. Creierele celor decedați erau gătite înainte de a fi mâncate, iar femeile și copiii gustau să vadă dacă mâncarea era gata. După ce gătitul era terminat, specialitățile erau duse la casa bărbaților, unde aceștia savurau o mâncare despre care ei credeau că le va da putere și sănătate. În mâncarea gătită complet, virusul era distrus de căldură, așa încât bărbații nu se îmbolnăveau. Dar, oricine gusta mâncarea în stadiile inițiale ale gătitului, se îmbolnăvea.

Uneori ne întrebăm de ce trimitem misionari pentru a ajuta oamenii primitivi. Dacă cineva ar fi mers la acești oameni primitivi și i-ar fi ajutat să știe despre Creatorul tuturor lucrurilor care îi iubește și le-a oferit cea mai bună hrană, ei ar fi fost în stare să se ferească de boală și să fie fericiți în urma întâlnirii cu Isus.

FIARA METEO TEMPERAMENTALĂ

Detalii
Scris de: James A. și Priscila Tucker
Categorie: Devoțional exploratori
Publicat: 27 Iunie 2025

Fiindcă au semănat vânt, vor secera furtună. Nu le va crește un spic de grâu; ce va răsări, nu va da făină, și dacă ar da, ar mânca-o străinii.
Osea 8:7

„Fiara meteo temperamentală” este tornada, cu o putere de distrugere teribilă și cu o direcție de evoluție imprevizibilă. Tornadele se declanșează atunci când aerul rece, uscat, de la altitudini înalte se întâlnește cu aerul cald și umed de la o altitudine mai joasă. În general aerul mai rece se deplasează pe direcția sud-est sub forma unui front atmosferic rece. Încleștarea dintre curenții de aer produce uneori o mișcare de rotație la nivelul vânturilor și se naște o vâltoare.

În mod normal, o tornadă se deplasează spre nord-est cu unele devieri, având o viteză de până la 70 km/h. Însă vântul se rotește în jurul axei vârtejului cu viteze de până la 500 km/h, în aceasta constând forța sălbatică a tornadelor. Această fiară meteorologică poate avea un drum foarte inconsecvent, putând pur și simplu să spulbere o clădire dintr-un oraș în timp ce lasă altă clădire neatinsă. O tornadă care a lovit orașul natal al mamei mele din Wisconsin a distrus teatrul, a sărit peste o biserică și a făcut praf următoarea clădire.

În Codell, Kansas, o tornadă a lovit în aceeași zi de 20 mai, câțiva ani la rând: în 1916, 1917 și 1918. Îmi imaginez că oamenii din Codell au fost plăcut surprinși că în 20 mai 1919, fiara meteo nu i-a mai căutat. În 30 mai, 1879, două tornade, la distanță de 70 de km una de cealaltă, au lovit localitatea Irving, Kansas și au sorbit toată apa din Râul Blue, pe o distanță de 1,5 km, cu tot cu pești și toate celelalte. În 1931, o tornadă a luat pe sus un tren de 83 de tone cu 117 pasageri, l-a ridicat la o înălțime de 25 m, după care l-a trântit într-un șanț. Însă de multe ori, vârtejul alunecă constant de-a lungul solului ca o forță de distrugere continuă. Potrivit unei relatări, recordul de durată a fost stabilit de o tornadă din 26 mai, 1917. Aceasta s-a deplasat 468 km de-a lungul statelor Illinois și Indiana, durând 7 ore și 20 de minute.

Tornadele sunt numite și furtuni în Biblie iar în textul de astăzi, profetul Osea ne spune că jocul cu păcatul poate părea la început ca un vânt mic, dar mai târziu secerăm probleme și distrugere, așa cum se produc după tornade.

Pagina 128 din 128

  • 119
  • 120
  • 121
  • 122
  • 123
  • 124
  • 125
  • 126
  • 127
  • 128

  • Despre noi
  • Librării
  • Blog
  • Descarcă
  • Cum comand?
  • Modalități de livrare
  • Card cadou EVS
  • Termeni şi condiţii
  • Politica de confidențialitate
 Contact
021 323 00 20
0740 10 10 34

Strada Cernica nr. 101,
Pantelimon

CUI: RO6710635
RC: J23/3442/2012

Urmăreşte-ne activitatea aici. 

facebook iconinstagram iconissu iconyoutube icon

© Editura Viață și Sănătate