Editura Viata si Sanatate pe Issuu
Editura Viata si Sanatate pe Youtube
Editura Viata si Sanatate pe Facebook
Editura Viata si Sanatate pe Twitter
 

TOBIA ȘI SANBALAT

11-08-2018

L M M J V S D
26 27 28 29 30 1 2
3 4 5 6 7 8 9
10 11 12 13 14 15 16
17 18 19 20 21 22 23
24 25 26 27 28 29 30
31 1 2 3 4 5 6

Adu-Ți aminte, Dumnezeule, de Tobia şi de Sanbalat, şi de faptele lor! Neemia 6:14

 

Probabil îţi amintești dezamăgirea nereușitei vreunui plan pentru realizarea căruia te-ai pregătit cu toată inima. Era într-o toamnă când, într-o biserică ce se bucura de un impact pozitiv în localitatea respectivă, ne-am propus ca, împreună cu tinerii, să ne pregătim pentru un program misionar în amintirea nașterii lui Isus. Știam ce înseamnă practica pervertită a acestui eveniment în mintea multora și doream să atragem atenţia asupra semnificaţiei reale a venirii lui Isus pentru fiecare om păcătos, cât și nevoia stringentă ca Isus să fie în inima și viaţa noastră. După o pregătire de vreo două luni, a venit cineva în absenţa mea care, printr-o predică, a interpretat tot ce făceam, în sensul unei serbări păgâne. Aceasta a ridicat un semn de întrebare în mintea unora, suficient cât să compromită tot planul nostru.

Cu o altă ocazie, într-o localitate frumoasă, se afla o clădire veche a bisericii adventiste, dărăpănată, cu ziduri crăpate. Era construită din cărămidă nearsă. Am reușit să facem un plan de reparaţie capitală, cu extinderea acesteia, potrivit nevoilor și, mai ales, pentru o imagine corespunzătoare a bisericii. Toate au mers bine până când un membru al acesteia a venit și, deschizând Biblia la Matei 24, a început să prezinte o pledoarie de genul: „La ce ne mai trebuie să construim când venirea Domnului este așa de aproape? Păcat de banii și munca investite! Mai bine mergem în lucrare ca până acum!” Ați avut și dumneavoastră o astfel de experiență?

Așa a fost și în vremea lui Neemia, care, cunoscându-și misiunea, nu s-a dat înapoi nicicum de la ceea ce trebuia să îndeplinească, în ciuda ameninţărilor lui Tobia și Sanbalat Horonitul.

Dacă te-a încercat gândul abandonării vreunui plan rezultat în urma rugăciunilor sau făcut împreună cu Dumnezeu, sigur vei întâmpina tot felul de piedici, șantaje, ameninţări, dar nu ceda. Domnul va fi cu tine până la capăt.

Doamne, dă-mi putere și ajută-mă să împlinesc și astăzi tot ceea ce aștepţi de la mine!

Iosif Suciu, pastor, Conferința Transilvania de Sud


Editura Viata si Sanatate SRL
CUI: RO6710635
RC: J23/3442/2012

Pentru comenzi si informatii, nu ezitati sa ne contactati la:
021 323 00 20
0740 10 10 34

Strada Cernica nr. 101, Pantelimon