Editura Viata si Sanatate pe Issuu
Editura Viata si Sanatate pe Youtube
Editura Viata si Sanatate pe Facebook
Editura Viata si Sanatate pe Twitter
 

SOȚIA LUI PILAT

09-11-2018

L M M J V S D
29 30 31 1 2 3 4
5 6 7 8 9 10 11
12 13 14 15 16 17 18
19 20 21 22 23 24 25
26 27 28 29 30 1 2
3 4 5 6 7 8 9

Pe când stătea Pilat pe scaun la judecată, nevastă-sa a trimis să-i spună: „Să n-ai nimic de-a face cu neprihănitul acesta, căci azi am suferit mult în vis din pricina Lui.” Matei 27:19

 

Vă invit să intrăm astăzi, împreună cu apostolul Ioan, în sala de judecată a lui Pilat. Se petrec evenimente cruciale din istoria salvării noastre. Apostolul Ioan stă cât mai aproape de Mântuitorul suferind. Pilat oscilează între tron şi Adevăr. Tu de care parte te afli?

Din dragoste pentru el, Dumnezeu încă mai apelează la inima lui Pilat într-un mod emoționant.

„Ca răspuns la rugăciunea Domnului Hristos, soţia lui Pilat a fost vizitată de un înger […] şi, într-un vis, ea L-a văzut pe Mântuitorul şi a vorbit cu El […]. L-a văzut în sala de judecată, pe când era judecat […]. L-a văzut pe Pilat dându-L pe Isus să fie biciuit, după ce a declarat că nu găseşte nicio vină în El. A auzit pronunţarea condamnării de către Pilat şi l-a văzut predându-L pe Domnul Hristos omorâtorilor Săi. A văzut crucea ridicată pe Golgota. A văzut pământul cuprins în întuneric şi a auzit misteriosul strigăt: «S-a sfârşit!» Privirea ei a mai văzut un alt tablou. Ea L-a văzut pe Domnul Hristos stând pe un nor mare şi alb, în timp ce pământul se învârtea în spaţiu, iar omorâtorii Săi fugeau din faţa slavei Sale. Cu un strigăt de groază s-a trezit şi de îndată i-a scris lui Pilat cuvinte de avertizare. În timp ce Pilat ezita cu privire la ceea ce avea de făcut, un sol îşi făcu loc prin mulţime şi îi înmână scrisoarea din partea soţiei sale, care spunea: «Să n-ai nimic a face cu Neprihănitul acesta; căci azi am suferit mult în vis din pricina Lui.»” (Viața lui Iisus, pp. 634–635)

Este evident că soția lui Pilat era cu toată inima de partea Domnului Hristos. Eu mă alătur ei. Tu?

Dacă soțul tău (sau soția ta) este în credință, scrie-i un mesaj plin de afecțiune şi de înflăcărare pe calea spre Cer! Dar poate că soțul tău (sau soția ta) nu este în credință. Ridică munți de iubire în calea prăbuşirii lui (ei). Scrie cu pana inimii, cu vorba, cu fapta, cu toată ființa ta: „Tu ai preț în ochii mei! N-aş putea petrece veşnicia fără tine!” Harul este încă deschis. Dumnezeu să-ți asculte rugăciunea!

Magdalena Toma, Arad


Editura Viata si Sanatate SRL
CUI: RO6710635
RC: J23/3442/2012

Pentru comenzi si informatii, nu ezitati sa ne contactati la:
021 323 00 20
0740 10 10 34

Strada Cernica nr. 101, Pantelimon