Editura Viata si Sanatate pe Issuu
Editura Viata si Sanatate pe Youtube
Editura Viata si Sanatate pe Facebook
Editura Viata si Sanatate pe Twitter
 

ȘAFAN

01-08-2018

L M M J V S D
30 31 1 2 3 4 5
6 7 8 9 10 11 12
13 14 15 16 17 18 19
20 21 22 23 24 25 26
27 28 29 30 31 1 2
3 4 5 6 7 8 9

Atunci marele-preot, Hilchia, a zis lui Şafan, logofătul: „Am găsit cartea Legii în Casa Domnului.”… Şi Şafan a citit-o. 2 Împăraţi 22:8

 

Logofătul Șafan a trăit în vremea împăratului Iosia, fiind unul dintre cei mai importanţi oameni din ţară. Ca secretar de stat, era responsabil cu înscrierea exactă a deciziilor oficiale. A participat activ la reforma iniţiată de Iosia. Într-o zi, a venit acasă foarte încântat. Prin mâna lui a trecut cartea Legii, care, după ce fusese neglijată, uitată, pierdută, a fost redescoperită în Templu după ani de zile. Când i s-a dat în mână cartea, înainte să o ducă la împărat, Șafan a citit-o – așa de unul singur.

Despre Șafan nu se scrie mult, dar sunt câteva detalii ce merită subliniate și acestea au legătură cu atitudinea lui faţă de cartea Legii, atitudine preluată și de familia sa. Biblia ne spune despre copiii lui, care mai târziu, în timpul lui Ieremia, în condiţii mult mai grele, de criză, riscând totul, apără cuvântul lui Dumnezeu scris sau vorbit. Ahicam îl apără pe prorocul Ieremia de mânia poporului, Ghemaria stăruie pe lângă Ioiachim să nu ardă cartea scrisă de Baruc, în care erau cuvintele lui Dumnezeu, iar Eleasa duce la Babilon o scrisoare cu cuvintele lui Dumnezeu către prinșii de război. De asemenea, încă doi nepoţi: Mica și Ghedalia (va fi numit mai târziu dregător) susţin cuvintele lui Dumnezeu. Familia lui Șafan, zidită în timp de pace pe cuvintele cărţii Legii, va rezista presiunii, va rămâne credincioasă și va ieși biruitoare în criza ce a urmat.

Ce reprezintă pentru noi Cartea? Este un lucru valoros? Nu cumva este pierdută prin vreun sertar, geantă sau mașină? O citim, o împlinim și o propovăduim în fiecare zi? În familia noastră ocupă un loc de cinste?

Ne așteaptă o zi necunoscută. Pentru unii va fi o zi de bucurie, de realizări, de succes. La alţii va predomina rutina. În dreptul altora vor fi încercări, lipsuri, probleme de sănătate, financiare, relaţionale sau spirituale – poate chiar o criză. Biblia are soluţii pentru fiecare. Haideţi să începem ziua cu Cartea în mână! S-o citim și s-o trăim! Să ne încredem în Cel care a insuflat-o, și mesajul ei ne va fi de folos. Vă doresc o zi binecuvântată!

Cristian Mărginean, pastor, Conferința Transilvania de Sud


Editura Viata si Sanatate SRL
CUI: RO6710635
RC: J23/3442/2012

Pentru comenzi si informatii, nu ezitati sa ne contactati la:
021 323 00 20
0740 10 10 34

Strada Cernica nr. 101, Pantelimon