Editura Viata si Sanatate pe Issuu
Editura Viata si Sanatate pe Youtube
Editura Viata si Sanatate pe Facebook
Editura Viata si Sanatate pe Twitter
 

HABACUC

10-09-2018

L M M J V S D
29 30 31 1 2 3 4
5 6 7 8 9 10 11
12 13 14 15 16 17 18
19 20 21 22 23 24 25
26 27 28 29 30 1 2
3 4 5 6 7 8 9

Chiar dacă smochinul nu va înflori, vița nu va da niciun rod, rodul măslinului va lipsi şi câmpiile nu vor da hrană, oile vor pieri din staule şi nu vor mai fi boi în grajduri, eu tot mă voi bucura în Domnul, mă voi bucura în Dumnezeul mântuirii mele! Habacuc 3:17-18

 

Una dintre cele mai frumoase experiențe pe care o primim din cartea şi experiența profetului Habauc este încrederea şi în acelaşi timp bucuria că Dumnezeu nu ne părăseşte niciodată. Asemenea profetului, fiecare dintre noi are experiențele lui de viață în care se confruntă cu multe întrebări la care încă nu am găsit un răspuns. Astăzi, Dumnezeu ne cheamă să stăm în prezența Lui şi să tăcem, pentru a-L lăsa pe El să vorbească prin evenimentele zilei.

Dumnezeu are un plan pentru fiecare dintre noi, chiar dacă încă nu am reuşit să-l înțelegem. Ia-ți timp pentru a înțelege planurile lui Dumnezeu cu tine, iar pentru ceea ce încă nu ai înțeles, aşteaptă cu răbdare răspunsul Domnului, care nu va întârzia. Fii răbdător, şi vei fi răsplătit din belşug!

Viața de credință nu o trăim prin vedere sau simțurile personale. Adesea, nu avem nicio dovadă că Dumnezeu ne este alături şi veghează asupra vieții noastre, iar când încercările şi greutățile ne lovesc, credința ni se clatină. Deşi nu înțelegem tot ce ni se întâmplă şi nici motivele evenimentelor din viața noastră, experiența lui Habacuc ne învață că Dumnezeu ne conduce viața. Nimic din ce se întâmplă în viața noastră nu depăşeşte voința şi aprobarea divină. El ne conduce viața în modul în care doreşte, iar adesea nu se consultă cu noi din motive numai de El ştiute.

„Credinţa care l-a întărit pe Habacuc… este aceeaşi credinţă care susţine pe poporul lui Dumnezeu din zilele noastre. În ceasurile cele mai întunecate, în împrejurările cele mai descurajatoare, credinciosul creştin îşi poate ţine sufletul legat de Izvorul a toată lumina şi puterea. Prin credinţa în Dumnezeu, nădejdea şi curajul lui pot fi reînnoite în fiecare zi. „Cel neprihănit va trăi prin credinţa lui.” (Profeți şi regi, pp. 377–378, orig.)

Te invit să-ți reînnoieşti încrederea în Dumnezeu şi călăuzirea Sa, chiar dacă nu reuşeşti să înțelegi toate evenimentele din viața ta.

Doamne, Îți mulțumesc că eşti la cârma vieții mele! Te rog să-mi dai credința necesară pentru a Te urma şi astăzi cu deplină încredere în Tine şi călăuzirea Ta!

Daniel Demeter, pastor, Conferința Transilvania de Nord


Editura Viata si Sanatate SRL
CUI: RO6710635
RC: J23/3442/2012

Pentru comenzi si informatii, nu ezitati sa ne contactati la:
021 323 00 20
0740 10 10 34

Strada Cernica nr. 101, Pantelimon